

O altă instituție cu competență în domeniu este Garda de Mediu Neamț. „Ne-am autosesizat în acest caz și inițial au fost făcute verificări telefonice, însă nici una din primările din zonă, și mă refer aici la Săvinești și Roznov, nu au cunoștință de locație. Înțeleg că este un teren pe malul apei la limita dintre cele două comune, astfel că azi (8 aprilie n.r) o echipă a plecat în teren pentru a face verificări la fața locului”, a declarat Iftimie Petrariu, comisar șef al Gărzii de Mediu Neamț.
Reamintim că totul a ieșit la iveală la finele săptămânii trecute, pe 5 aprilie, când mai multe resturi ce par a proveni dintr-un cimitir, între care și coroane funerare, cruci și sicrie au fost descoperite într-o zonă de pe malul râului Bistrița, un fel de groapă de gunoi improvizată, pentru că tot acolo erau multe candele (amănunte aici).
(G. S.)






Un comentariu
Dar când societatea General electric de la Stejaru polua toată zona cei de la garde de mediu ce făceau?Dacă suni te pune sa faci reclamație scrisa și o rezolva la pastele cailor ca ei au birou nu teren!