Din bătrâni se spune că în noaptea de 22 spre 23 aprilie se deschid Cerurile. Acum este momentul când oamenii încearcă să fure puțin din tainele destinului, iar natura primește forțe să iasă din lanțurile frigului. Se credea că acum descântătoarele fură mana vitelor, a câmpului, îi chinuie pe oameni. Dar cele mai multe acte magice din această noapte aveau rol de a tămădui oamenii și animalele, de a-i dezlega de legături malefice. Perioada în care se serbează praznicul Sf. M. Mc. Gheorghe este una plină de mister, har și voioșie. În ajunul sărbătorii și în ziua praznicului, existau o sumedenie de reguli, credințe, superstiții și canoane religioase care înfrumusețau viața țăranilor de altădată. Fiecare era atent în ajun să nu iasă afară cu capul descoperit, fără pălărie. Se credea că strigoaicele îl pot prinde, îl transformă în cal de strigă pe care îl călăresc toată noaptea. În ajunul Sf. Gheorghe se aprindea focul viu. Tradiția era ca acest foc să se aprindă frecând două lemne uscate unul de altul. Acest foc viu era păstrat cu băgare de seamă pe toată durata anului. Se spunea că aduce noroc și că protejează casa de rău. Prin unele locuri, tinerii săreau prin foc în această noapte, apoi când plecau acasă luau puțin jăratec cu care afumau vitele pentru ca acestea să fie protejate de rele.
Ajunul Sf. M. Mc. Gheorghe
Se spunea că cine doarme în noaptea de Sf. Gheorghe în ieslea boilor îi aude vorbind. Sf. Gheorghe se punea simbolic pe stâlpii porților și pe streșinile caselor, înaintea ușilor – era o brazdă verde în forma unui pătrat, în care se înfigea câte o ramură verde de rug sau de răchită. Aceasta se face pentru că în ziua de Sf. Gheorghe, Dumnezeu descuie pământul, care rămâne apoi descuiat până la Sâ-Medru – 26 octombrie. Se povestea că Sf. Gheorghe este stăpânul verii. Oamenii aduceau câte un pom verde pe care-l plantau înaintea casei. Dacă acesta se prindea, se spunea că Sf. Gheorghe l-a dat. Prin unele sate se puneau în prag brazde verzi în care se înfigeau crengi de salcie, ca să știe morții de venirea Sf. Gheorghe cu primăvara. Bătrânii ziceau că acestea, dacă rămâneau verzi 24 de ore, atunci anul are să fie vesel și oamenii sănătoși. Dintr-o legendă pierdută a rămas obiceiul ca în această seară să se pună la ușile grajdurilor, la coșare crăci verzi de pom, spre aducere aminte că Sf. Gheorghe și dracul au mers cu caprele în noaptea aceea. Sf. Gheorghe umbla cu oile și dracul cu caprele. Ei se certau mereu între dânșii, pentru că dracul avea turme mari de capre. După multă vorbă, Dumnezeu le-a blagoslovit și s-au amestecat cu oile, și astfel Dumnezeu l-a înșelat pe dracul și i-a luat caprele. Dracul a întrebat pe Dumnezeu: „Dar eu, Doamne, ce iau?“ Dumnezeu i-a zis: „Să iei trosnetul picioarelor de la capre“. De aceea trosnesc picioarele caprelor când merg pe drum.
Sărbătoarea ciobanilor
În Ajunul praznicului Sf. M. Mc Gheorghe ciobanii își serbau ziua. Acum se aleg ciobanii, dar și locul unde se va face strunga sau stâna. Prin unele zone se separau mieii de oi și erau pregătite oile pentru primul muls. Acum se făcea primul caș. Prin unele zone era obiceiul ca să se coacă un colac mare, rotund, căruia i se făceau cruci de iarbă în patru părți. După aceea se împletea o coroniță din lăstari de salcâm, laptele-câinelui, busuioc și un fir roșu, pentru a proteja animalele de deochi. Întâi oaia era mulsă peste colac, apoi peste coroniță. Colacul se atârna la poartă, pe o ramură verde de salcie, stejar sau fag. Participanții la muls puneau mâna pe colac și trăgeau de el: cine se alegea cu bucata cea mai mare era considerat cel care va avea spor la animale. În căldarea de muls se punea un ban, iar ugerul animalelor se ungea cu osânză de porc, pentru a nu fi spurcate de rele. După aceea coronițele erau aruncate pe apă, ca să nu sece laptele, așa cum nu seacă apa din izvor.
Cine a fost Sf. M. Mc. Gheorghe
Sf. M. Mc. Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți din creștinismul ortodox. Este recunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinți militari și unul dintre cei mai importanți sfinți în tradiția creștină ortodoxă și catolică. Potrivit tradiției creștine, Sf. Gheorghe s-a născut în Capadocia, în Asia Mică, în jurul anului 280 d.Hr. A fost soldat în armata romană, iar vitejia și credința lui l-au adus în curând în atenția autorităților. Unul dintre cele mai cunoscute miracole ale sfântului descrie cum acesta a salvat o localitate de teroarea unui dragon. Această minune s-a petrecut într-o cetate din Libia. În fiecare zi, se oferea drept hrană câte un om acestei ființe. Când a venit și rândul fiului regelui de acolo, Sf. Gheorghe s-a luptat și l-a ucis. Sf. Gheorghe a fost arestat și supus la mari suferințe pentru refuzul său de a abandona credința creștină în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor în timpul domniei împăratului Dioclețian. A fost torturat și în cele din urmă martirizat în anul 303 d.Hr., primind cununa mucenicilor lui Hristos.
Obiceiuri de Sf. Gheorghe
În zorii zilei sărbătorii Sf. Gheorghe, oamenii de altădată se scăldau pentru întâia oară, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoși tot anul și pentru spălarea tuturor relelor. Se credea că, de se spală cu rouă, atunci toată vara va fi sănătos și nu-i vor ieși pete pe obraz. Fetele se spălau pe față cu rouă pentru a fi mai frumoase și mai atrăgătoare. Se făceau tot felul de jocuri. Băieții le udau pe fete ca să nu se apropie de ele strigoaicele. În unele cazuri, ca să nu se transforme chiar ele în strigoaice. Se credea că udatul primăvara se face de bucurie și mulțumire lui Dumnezeu. Azi se mâncau căpșune, dar și alte fructe care erau aproape coapte pentru sănătate. Era ziua în care se semăna busuiocul. Era un ritual frumos care conferea cinste acestei plante. Busuiocul se semăna până a nu răsări soarele. Stratul era pregătit mai înainte, iar de cădea Sf. Gheorghe duminica, nu se semăna. Se semăna lunea, dimineața devreme. În acele vremuri, lunea era considerată ziua cea mai curată. Când era semănat, busuiocul era menit pentru ceva special. Cine se spăla cu roua de pe busuioc era de toată lumea cinstit.
