Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) anunță sute de percheziții în toată țara, pentru destructurarea unor grupări infracționale. „Astăzi, în cadrul unei operațiuni de amploare, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 40 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, trafic de droguri, pornografie infantilă și criminalitate informatică”, conform DIICOT
În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, vor fi puse în executare peste 230 de mandate de percheziție domiciliară și 223 mandate de aducere. Descinderile imobiliare efectuate au ca scop obținerea de probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în săvârșirea de infracțiuni asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor. (G.S.)