În ședința extraordinară de ieri, 13 mai, consilierii locali au aprobat un tarif mai mic, de 2 lei pe oră, numai pentru parcările din zona pieței centrale din Piatra-Neamț.
Proiectul a trecut cu doar 15 voturi „pentru”, în timp ce opoziția coordonată de PSD a votat „împotrivă”.
Primarul Andrei Carabelea i-a chestionat pe consilierii care s-au opus proiectului: „Stați puțin, că nu înțeleg! Ce voturi împotrivă? V-ați opus reducerii de tarif în piața centrală? Poate nu ați înțeles, prin acest proiect se reduce tariful de la 4 la 2 lei pentru o anumită zonă, pentru parcările din piața centrală”.
Și a primit următorul răspuns de la consilierul Cristian Mihalcea (PSD): „Dumneavoastră, practic, eliminați cu reducerea aceasta, gratuitatea pe care noi am votat-o, prin hotărâre de consiliu local. În primul rând, noi am votat 45 de minute timp liber și dumneavoastră ați dat 30 de minute. Nici măcar nu ați respectat hotărârea! Deci, acum, eliminați total acest timp liber”.
Primarul Andrei Carabelea a explicat că, până la intrarea în aplicare, pentru orice hotărâre se face o verificare privind legalitatea și că hotărârea votată în ultima ședință nu a fost încă aplicată: „În urma consultării cu cei care vând în zona pieței centrale a reieșit că este de dorit această reducere de tarif, în schimbul opțiunii de timp liber”.
Așadar, după ce hotărârea va primi avizul de legalitate, parcările din zona pieței centrale vor avea un tarif de 2 lei/oră, la jumătate față de cât era până acum.
Angela Croitoru