Anul acesta, premiile Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România au fost decernate în cadrul unei ceremonii în orașul Panciu-Vrancea, conducătorii încercând astfel să alterneze Galele desfășurate în București cu cele itinerante.
În ziua de 25 mai, după vizitarea mănăstirii Brazi (rectitorită din temelii), unde a fost înmormântat, inițial – august, 1925 – marele clasic al literaturii române, șirianul Ioan Slavici, la Panciu, s-a ales un nou Consiliu director al asociaţiei.
În sala de şedinţe a Consiliului Local Panciu, în cadrul Galei, s-au oferit mai multe premii anuale, printre laureaţi fiind şi revista nemţeană „Ecoul munţilor”, apreciindu-se rolul ei în promovarea turismului şi nu numai. Vasile Arhire, cunoscutul om de televiziune şi un apropiat al munţilor Neamţului, a fost cel care a făcut laudatio pentru „Ecoul munţilor” şi cel care a înmânat premiul. Domnia sa a prezentat revista la TVR Iaşi în 2023, urmând ca pe 2 iunie 2024 să fie din nou o scurtă prezentare pe TVR 3. Domnia sa remarca ineditul acestei publicaţii din munţii Neamţului, un unicat în peisajul presei româneşti, ce tinde a deveni un adevărat fenomen cultural.
Din partea revistei au fost la gală Marius Coşerariu, Roxana Tănase şi Daniel Dieaconu.
V.B.