Consilierii locali au aprobat în ședința extraordinară de luni, 13 mai, cheltuieli mai mari pentru principalul coridor de mobilitate din Piatra-Neamț, Bulevardul Traian- Piața Mihail Kogălniceanu -pod spital -Bulevardul Decebal,
Potrivit noului deviz general, cheltuielile totale depășesc acum 44 de milioane de lei, iar valoarea contribuției primăriei a ajuns la 43,6% din această sumă, adică peste 19 milioane de lei. În această sumă intră contribuția de bază, de 2%, de la bugetul local, plus toate cheltuielile neeligibile apărute pe parcursul implementării proiectului, inclusiv cele cauzate de cre;terea costurilor cu materialele de construcție.
Valoarea rămasă constantă este cea care nu se poate modifica, cea a sumei nerambursabile provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională, de 21 de milioane de lei și cele 3 milioane de lei, tot nerambursabile, de la bugetul național.
Angela Croitoru