Susținătorii cauzei Asociației Magic, “Capul Sus!”, sunt invitați să participe la un spectacol caritabil de excepție, intitulat “Nu sunt eu”, ce va avea loc, în curând, la Cinema Mon Amour. Evenimentul se va desfășura pe data de 15 mai, începând cu ora 19:00.
Toate fondurile obținute în urma acestui spectacol vor fi donate cu drag Asociației Magic, care organizează campania “Capul Sus!”. Această campanie, aflată la a doua ediție, are ca scop conștientizarea traumei pierderii părului post-chimioterapie și strângerea de fonduri pentru peruci medicale destinate fetițelor și adolescentelor diagnosticate cu cancer.
În cadrul spectacolului “Nu sunt eu”, celebra actriță Maia Morgenstern va împărtăși cu tandrețe, nostalgie și umor povești din copilărie și carieră. Imaginea părinților și lecțiile prețioase despre demnitate și onoare vor contura un tablou emoționant al destinului acestei artiste de excepție. Timp de o oră și jumătate, însoțiți de muzică live, spectatorii vor fi purtați într-un carusel al amintirilor, devenind confidenți de încredere pentru secrete nemărturisite până acum.
Detalii și bilete disponibile pe platforma poftimcultura.ro. Hai să fim împreună pentru o cauză nobilă și să spunem împreună: “Capul Sus, sunteți nespus de frumoase!”
Denisa POPA