Lucrările începute la Școala Gimnazială nr. 5 din Piatra Neamț și care aveau termen inițial de finalizare 31 decembrie 2023, s-au încheiat în zi de sărbătoare, pe 10 mai 2024.
Astăzi a fost făcută recepția în prezența specialiștilor din partea constructorului, dar și a unei comisii din cadrul Primăriei Piatra Neamț, fiind verificate toate lucrările, de la instalații, la săli de clasă, rezervorul de apă pentru incendiu sau grupuri sanitare.
Executantul lucrării a fost o asociere de patru firme, Ştef Sava Construcţii, Proinstal, RARD Construct, liderul asocierii fiind New Proiect. Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, este optimist că până la începerea viitorului an școlar unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier. Ceea ce înseamnă că anul acesta nu vor intra elevi în școală, deoarece mobilierul vechi este insuficient. Primarul Carabelea a prezentat lucrările efectuate.
Gabi SOFRONIA, imagine și montaj Bogdan CĂLIAN