Talentele în fotbal au apărut din cele mai neaşteptate locuri: din cartiere sărace şi rău famate, de pe maidane, de pe bitumurile de prin oraşele industriale, de pe câmpurile din sate uitate de zei şi de oameni, de pe terenurile mici sau mai mari ale şcolilor. Căutători de talente străbăteau şi străbat cele mai diverse zone. Au apărut şcoli de fotbal, s-au născut tradiţii. Dar, cu siguranţă, nu e puţin lucru să te naşti într-o familie cu… fotbalişti: tată, frate, unchi sau verişor. Avantaje, firesc, dar şi povara unor nume, ce pentru mulţi a fost prea grea. Au depăşit urmaşii pe înaintaşii lor fotbalişti?! Privind spre o aproximativă statistică, nu prea. În fotbalul românesc parcă şi mai puţin. Să exemplificăm: Tudorel Stoica şi Alin Stoica (părea să fie, dar nu a fost, un talent născut a murit speranţă), Victor Piţurcă şi Alexandru Piţurcă (poate în ceea ce priveşte cuceririle feminine, nu cele fotbalistice), Silviu Lung cu Tiberiu şi Silviu Jr. (buni amândoi fiii, dar tatăl prea mare), Anghel Iordănescu şi Edi (concurenţă ar putea fi în privinţa carierei de antrenori, dar şi aici pare iluzoriu), Mircea Lucescu şi Răzvan (ca fotbalişti nu încape comparaţie, ca antrenori ar mai fi timp), Petre Marin şi Răzvan (există şanse şi timp pentru urmaş), la fel şi la unchiul şi nepotul Mitriţă. La cei doi Gică, Hagi şi Popescu, Ianis şi Nicolas, doar neajutoraţi epigoni. Poate fiindcă au fost prea mari taţii lor, aşa cum a fost cazul lui Jordi, fiul celebrului Johan Cruyff. Sau Rivaldihno, fotbalist la un Farul destul de necăjit pentru un fiu al marelui Rivaldo. Greu e şi pentru fiii lui Thuram, Simeone, Chiesa sau Zidane, chiar dacă profilurile fotbalistice s-au schimbat. Şi fii fotbalişti au şi Beckham, Cantona, Giggs sau Dulca, Ciubotaru, Prodan, Ganea. Un caz deosebit este cu tatăl Carlos MacAllister, argentinian cu trei selecţii în naţională şi cei trei fii, dintre care Alexis a devenit campion mondial şi joacă (şi nu oricum) la Liverpool. Tatăl a fost depăşit şi cariera este încă deschisă. Halland şi-a depăşit tatăl şi aşteptările sunt în continuare mari de la ferocele animal fotbalistic. Dinastia Maldini a avut în Cesare un fotbalist exponenţial de naţională, dar prin Paolo pe cel mai bun fundaş din istorie şi Daniel Maldini, mijlocaş ofensiv, cu meciuri şi la Milan, a fost împrumutat la Monza…
În Neamţ, Ovidiu Marc are un fiu ce a jucat la Dinamo, iar Costel Ilie are un fiu care ne dă speranţe că-şi va depăşi tatăl, stoperul Matei Ilie a avut meciuri excelente la Cluj şi la naţionala mică. Fiii de mari fotbalişti creează emoţii la apariţia lor pe teren şi cazul mediatizat cel mai mult la noi este cel al lui Ianis Hagi, care are meciuri şi goluri la naţională. Unele foarte frumoase, precum cel împotriva Germaniei, după dribling în faţa lui Rudiger. Dacă pentru mai vârstnici creează speranţe nostalgice, are succes în faţa celor mici, după cum au reacţionat în meciul cu Bulgaria. Are talent, e tehnic, nu are însă izbucnirea tatălui, dar dacă avea şi viteza lui Mihăilă, nu era rezervă la Alaves, ci titular pe la un Juventus. La naţională a fost cu aplomb şi cu eficienţă şi poate aşa va fi şi în minutele ce le va primi în Germania şi avem nevoie de inspiraţia cuiva care să facă un dribling urmat de ultima pasă. Baftă Hagi! Hai România! (D. DIEACONU)
