România şi-a dorit, firesc, să participe la Europene încă de la prima ediţie, dar a reuşit doar în 1984. Pentru turneul din Franţa din 1960, România a ratat calificarea în faţa Cehoslovaciei, după ce eliminase nesperat Turcia.
Pentru turneul din Spania, românii au fost zdrobiţi de iberici cu 6-0 la Madrid şi 3-1 cu vedetele Tătaru şi Gheorghe Constantin în teren, dar nu a contat.
Pentru Italia 1968, România a jucat cu Dridea, Lucescu, Dobrin sau Ion Ionescu, a avut victorii în fata Elveţiei (4-2 la Bucureşti) şi Cipru (5-1 la Nicosia, respectiv 7-0 la Bucureşti), dar au pierdut ambele meciuri cu favorita grupei, Italia (0-1 la Bucureşti şi 1-3 la Napoli) şi au fost zdrobiţi în returul cu Elveţia de la Zurich (1-7).
Patru ani mai târziu, România cu Dobrin, Iordănescu sau Lupescu, după un bun Mondial Mexican, a câştigat grupa preliminară în faţa Ţării Galilor, Finlandei şi Cehoslovaciei. În „eliminatorie”, a jucat cu Ungaria, cu o rejucare, după ce primele două meciuri se terminaseră egal. Pe teren neutru, la Belgrad, publicul a susţinut România, dar un gol în minutul 90 a lăsat România acasă. În calificările pentru Europeanul din 1976, România a fost devansată de Spania şi la fel, tot de Spania, pentru turneul din 1980.
Prima participare a românilor la un Campionat European s-a datorat lui Mircea Lucescu şi unei generaţii care îi cuprindea pe Iorgulescu, Boloni, Ştefănescu, Cămătaru, Coraş sau Hagi. A câştigat grupa preliminară cu Suedia, Cehoslovacia, Italia şi Cipru, nepierzând în faţa Italiei, campioana mondială din 1982. La turneul din Franţa, România a făcut 1-1 cu Spania, dar a pierdut jocurile cu Germania de Vest şi Portugalia.
Generaţia lui Hagi a fost aproape de Euro 1988 (în faţa Spaniei!), iar pentru Euro 1992 era nevoie de victorie la Sofia. Hagi a ratat un penalty, golul lui Sabău a fost anulat greşit…
La Campionatul European din Anglia 1996, într-o o grupă grea în preliminarii, România a depăşit Franţa, Slovacia, Polonia şi Israel. În Anglia, cu Franţa, Spania şi Bulgaria, n-a obţinut niciun punct. Rămâne imaginea golului lui Dorinel Munteanu neacordat, deşi a fost juma’ de metru în poartă…
Cu Piţurcă pe banca tehnică, România a câştigat grupa preliminară fără înfrângere, în faţa Portugaliei, cu meciuri entuziasmante împotriva Ungariei. România a învins Anglia şi a făcut egal cu Germania, calificându-se în sferturi pentru prima dată. A ratat semifinala însă după înfrângerea în faţa Italiei lui Del Piero, cu Hagi eliminat.
Din nou cu Piţurcă, în 2008, România câştiga preliminariile în faţa Olandei. Dar grupa cu Olanda, Italia şi Franţa a fost prea grea pentru România, cu Mutu ce rata un penalty în faţa lui Buffon şi neputinţa în decisivul cu Olanda. În 2016, după preliminarii „gâfâite”, a fost un meci bun în faţa Franţei, altul bun în faţa Elveţiei, dar înfrângere în faţa Albaniei, după… 68 de ani! Sadiku…
Din nou speranţe, 2024, în general izvorâte din patriotism, şi ideea despre o surpriză a Europeanului german care să fie România pare iluzorie. Şi îndemnăm spre citirea lotului Franţei (sau Belgiei, Ucrainei) şi apoi, comparativ, pe cel al României. PSG, Real, Barcelona, City, United, Bayern, Juventus, Milan, Marseille, etc. Apoi: Bari (liga 2), Muaither, Al-Okhdood, Parma (liga 2), Gaziantep, Alaves, cu rezerve la Totenham şi Atletico, cu căpitanul la Damac FC… Dar, dincolo de pragmatism, speranţa suporterului: „Hai România!”. (Daniel DIEACONU)
