Ocolul Silvic Vaduri, situat de o parte și de alta a râului Bistrița, din dreptul orașului Piatra Neamț și până în dreptul localității Stejaru, administrează pe lângă pădure și Fondul de vânătoare nr. 6 Doamna-Oanțu, având ca specii principale de interes vânătoresc mistrețul, căpriorul și cerbul. Toată această avuție naturală reprezintă pentru inginerul Dumitru Munteanu, așa cum spun și istoricii – “cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ” sau altfel spus cele mai prețioase bunuri pe care ni le-a lăsat Dumnezeu și pe care noi toți ar trebui să le apărăm chiar și cu prețul vieții.
– Prin natura profesiei sunteți expuși la întâlniri periculoase…
Da, se întâmplă în ultima perioadă foarte des, din păcate, pentru că din 2014 încoace ursul brun este o specie protejată, nu se mai vânează. Mai nou, am văzut că sunt ursoaice care au doi, trei pui și s-au înmulțit peste măsură. Putem spune că a fost perturbat echilibrul natural. Da, ne mai întâlnim și noi cu ursul prin pădure, de cele mai multe ori, de la distanță. Dacă nu ne întâlnim noi cu el, mai nou vine el la noi acasă, am avut și cazuri de acestea. Personal și eu și alți colegi de-ai mei ne-am întâlnit de câteva ori cu ursul.
– Pentru că ați amintit de mistreț și căpriori, la dv. se organizează vânători, ce populație aveți în zonă?
Avem un fond de vânătoare care se întinde pe versantul drept tehnic al râului Bistrița, din dreptul cartierului Văleni al orașului Piatra Neamț și până la culmea versantului stâng tehnic al pârâului Oanțu. Are o suprafață în jur de 10.000 de hectare, este un fond populat foarte bine cu mistreți și căpriori, însă acum vreo câțiva ani a fost o problemă cu pesta porcină. Doar într-un singur an am identificat 16 exemplare moarte de pestă porcină. De la momentul acela încoace, tot așteptăm să se refacă populația. Avem căpriori, mai nou avem cerbi, dar cel mai mult și mai mult avem urși, pe care, după cum se știe nu îi putem vâna.
“Nimic fără Dumnezeu!”
“Nimic fără Dumnezeu!”– Ce apreciați cel mai mult la meseria dv? Care-i partea frumoasă care vă ridică moralul în momentele mai dificile?
Lucrez în silvicultură din 1999, iar la Ocolul Silvic Vaduri sunt din 2004. Cel mai mare avantaj este faptul că lucrezi în mijlocul naturii. Este o mare binecuvântare. Nu știu dacă mai este un domeniu în care să te poți reface complet la un moment dat, dacă situația o cere. Când ai o problemă, când ești foarte încărcat psihic, când simți că nu mai poți, mergi singur prin pădure, doar tu și Dumnezeu. La mine funcționează foarte bine acest lucru, în stânga, în dreapta, în față, în spate, peste tot doar pădure, verdeață, liniște, confort psihic, aer curat, cântec de păsărele. Pădurea te ascultă, te înțelege, te acceptă așa cum ești, te primește de fiecare dată! Uitându-ne la raiul acesta pe care ni l-a dat Dumnezeu, este imposibil să nu revii cu picioarele pe pământ! Îți dai seama de nimicnicia ta ca om, cât de mici și ridicole sunt, de fapt, problemele cu care te confrunți și abia atunci conștientizezi că, așa cum spune și scriitorul roman Plinius cel Bătrân, “pădurea este cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ”! Fac o paranteză aici, mulți zic că pădurea valorează atât… Eu vă spun un singur lucru: nu poate fi cuantificat! Cum poți să cuantifici în bani pădurea? Aerul curat, peisajul extraordinar, apa curată tot ceea ce e acolo, într-adevăr este cel mai mare dar ce i-a fost hărăzit omului pe pământ. Nu știu dacă îl merităm…Tot orașul Piatra-Neamț respiră prin acești plămâni, prin această pădure.
– Se mai poate trăi în pădure fără nimic altceva decât ceea ce oferă natura?
Da, încă se poate trăi foarte sănătos, avem ciupercile, avem fructele de pădure (zmeură, afine, merișoare, mure), sunt plantele medicinale. Se poate trăi liniștit, poate mult mai bine și cu siguranță mai sănătos decât în aglomerația lumii civilizate. Facem o paralelă: De ce pustnicii trăiesc, mulți dintre ei, 100 de ani și noi doar până la 70? Ei nu mănâncă mâncare procesată, nu mănâncă carne, nu se intoxică cu fast-food cu junk-food. Am întâlnit un astfel de pustnic, în Rarău, am avut ocazia să văd cum și cu ce trăia în acel bordei al lui. Am văzut ciuperci uscate, plante uscate, felii de măr uscate, tot felul de fructe conservate natural. Eram 4 tineri, ca și copii atunci nu știu dacă am apreciat ceea ce am văzut la adevărata valoare, așa cum o fac acum, la maturitate. Era un bărbat slab, de statură medie, cu barbă lungă, desculț, cu o față foarte blândă, cu o privire pătrunzătoare și foarte curată; în momentul în care s-a uitat la noi a fost ca și cum ne-a hipnotizat cu prezența lui, am rămas nemișcați, nu eram în stare să legăm nici măcar două cuvinte. Aveam atunci în jur de 16 ani. Am să țin minte toată viața ceea ce ne-a spus atunci, cu precizarea că acele cuvinte aveam să le înțeleg pe deplin ceva mai târziu: “Ceea ce a făcut Dumnezeu pe pământ nu va mai face nimeni, niciodată! Să apreciați creația lui Dumnezeu căci pentru voi a fost făcută! Nimic nu este la voia întâmplării”. Și ne-a dat câteva sfaturi pe care am încercat să le respect: “De fiecare când plecați la drum să faceți sfânta cruce! Să nu treacă o zi fără să nu faceți o rugăciune cât de scurtă, nu trebuie să fie din cărți, ci din inimă!”. Cu alte cuvinte ne-a zis: “Nimic fără Dumnezeu!”.
– Care ar fi partea mai puțin plăcută a meseriei, mai puțin cunoscută publicului larg?
Ceea ce administrăm noi aici, ceea ce păzim, este un bun pe care nu-l avem încercuit în nici un fel, nu-l avem închis cu cheia! La un moment dat, pe fondul condițiilor socio-economice mai dificile, prin natura meseriei noastre se mai întâmplă să intrăm în conflict cu anumite persoane. De multe ori te doare sufletul, sunt oameni foarte săraci, cu venituri minimale spre deloc, pur și simplu nu știi cum să procedezi! Ce poți să-i faci unui astfel de om care trăiește de pe o zi pe alta? Acesta este un aspect care mie nu-mi place deloc, dar și în cazul lor trebuie să găsim o cale de mijloc. Întotdeauna le-am spus oamenilor mei: Atenție, dacă întâlniți astfel de persoane și vedeți că umple și el un cărucior cu crengi, cu resturi dintr-o exploatare, lăsați-i! Oricum acelea putrezesc acolo, căzute pe jos, nu asta-i problema noastră. Dar astfel de cazuri apar tot datorită oamenilor, că-l vede vecinul că-și cară acasă niște vreascuri, niște crengi cu căruciorul și sună la 112.
– Din punctul de vedere al personalului cum stați?
Aceasta este o problemă cu adevărat delicată. Cu forța de muncă avem o problemă, în general cu muncitorii direct productivi. Foarte greu găsim personal calificat pe meserii. Foarte rău s-a făcut că s-au închis acele școli profesionale de profil, erau acoperite multe meserii. Și vă dau un exemplu: dacă îmi pleacă operatorul de pe tractorul articulat forestier, cu greutate reușesc să găsesc alt om în loc, durează câteva luni. E o problemă mare cu forța de muncă cam în toate domeniile de activitate. Vor trebui redeschise acele școli profesionale neapărat, căci dacă nu, în curând nu vom mai avea cu cine ne acoperi necesarul de forță de muncă. În prezent, la Ocolul Silvic Vaduri suntem 78 de angajați, iar preocuparea mea de bază este aceea de a încerca să-i modelez permanent.
– În ce sens?
Să-i pregătesc mai întâi ca oameni pentru pentru societate, pentru viață. Încerc să promovez valorile etice și morale, bazate pe bunul simț, coloana vertebrală și cei 7 ani de acasă și să transmit aceste valori mai departe în societate. Sunt acele valori pe care ni le-au transmis părinții noștri, bunicii noștri. Asta încerc în permanență, mi-am asumat acest rol de a-i forma ca oameni pentru societate. Dacă vor fi pregătiți pentru societate nu mai sunt probleme de nici un fel. Trebuie să fii cât se poate de cumpătat și trebuie să înțelegi că dacă Dumnezeu te-a adus aici, trebuie să-ți faci datoria cu simț de răspundere. Noi am moștenit ceea ce avem de la părinți, de la bunici, de la înaintașii noștri. Încă mai avem resurse naturale, mai avem ceea ce ne trebuie. Trebuie să fim atât de cumpătați în modul în care le gestionăm aceste bunuri încât generațiile următoare să beneficieze de pe urma lor de cel puțin tot atâtea avantaje ca și generația actuală. Altfel, să nu cumva să ajungem în situația în care să ne zică copiii noștri: “Mamă, tată, voi ați primit de la bunicii voștri, de la părinți voștri… Dar, nouă ce ne-ați lăsat? Care a fost jertfa voastră pentru noi?”…Și ce o să răspunzi atunci în fața copilului? “Păi știi…, noi nu am făcut nimic, am cedat totul pe timp de pace!”… Să ne ferească Dumnezeu să ajungem într-o astfel de situație! Mai mare durere nu cred că poate fi decât să-ți reproșeze copilul că nu ai făcut ce trebuia la un moment dat pentru ca și el, la rândul lui, să aibă pădurile și aerul curat.
– Este lucrul cu oamenii mai dificil în acest domeniu de activitate?
Da, este dificil. Dar, dacă am da timpul înapoi și m-ar întreba cineva, ce ai vrea să fii, silvicultor aș vrea să fiu oricât de greu ar fi! Îmi iubesc meseria, este ceea ce vreau să fac, ceea ce mă reprezintă! E adevărat se transformă societatea. Ne pare rău de ceea ce se întâmplă. Se uită prea ușor valorile morale, se uită mult prea ușor jertfa străbunilor noștri. Oare dacă ar veni cei dinaintea noastră de acum 100 de ani și ar fi puse cele două generații față în față, raportat la jertfa lor, am putea spune că suntem o generație care ne-am făcut datoria? Vă spun cu toată responsabilitatea că nu și mă doare sufletul, pentru că prea ușor s-au cedat atâtea lucruri, prea ușor.
– Aveți colaborări cu ONG, cu școlile pe anumite activități?
Colaborăm de ani de zile atât cu ONG-uri cât și cu multe școli din Piatra Neamț sau din localitățile limitrofe în special pe lucrări de împăduriri dar și pe alte activități. O colaborare foarte frumoasă am avut și anul acesta, în ”Săptămâna Verde 2024” când, personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Vaduri, pe parcursul a 3 zile, le-a dezvăluit copiilor de la gimnaziul Colegiului Național ”Petru Rareș” misterele dezvoltării pădurii, de la sămânța semănată în pepinieră și solarii, până la plantarea puieților și îngrijirea lor și ulterior până la formarea arboretului matur. Le-am povestit și despre importanța selecției prin vânătoare, le-am prezentat trofeele cinegetice din inventarul ocolului, am discutat cu ei despre efectele fenomenelor meteorologice extreme produse în urma ploilor torențiale ce pot fi stopate sau diminuate cu ajutorul amenajărilor specifice pentru corectarea torenților care s-au dovedit, de zeci de ani, eficiente în calea viiturilor provocate de torenți. A fost prezentată importanța pădurii și rolul ei în existența noastră, dar și munca susținută a silvicultorilor din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor pentru gestionarea și gospodărirea eficientă a acestei resurse, contribuția lor în păstrarea ”aurului verde” în patrimoniul statului. Ar fi mai “România curată” un alt program binevenit, când mai vin copiii de la școli și ne sprijină la acțiuni de igienizare a pădurilor limitrofe orașului Piatra Neamț.
“Ai grijă pe unde treci să lași ceva în urma ta!”
– Probleme cu gunoaiele aruncate prin pădure?
Au rămas cam aceleași de zeci de ani, s-au mai redus, dar nu cu mult. Mentalitatea, din păcate nu s-a schimbat. Avem zona de pe Bâtca Doamnei, sau Valea Secului mai frecventate de turiști. De fiecare dată, an de an trebuie să mergem și să colectăm deșeuri. Nu poți să-i spui omului nu mai veni în pădure, îi pui în vedere atunci când îl vezi: Atenție cu deșeurile! Respectați natura!
– Din punctul de vedere al dotărilor cum stați?
La momentul actual putem spune că suntem dotați corespunzător pentru a funcționa la parametri optimi. Anual Direcția Silvică Neamț are un plan de achiziții/investiții, plan care urmărește în principal dotarea ocoalelor silvice cu utilaje, construcția de drumuri forestiere noi, reparații la drumuri auto forestiere existente, reparații la sedii de cantoane și districte, etc. – adică asigurarea unor condiții optime pentru desfășurarea în siguranță și cu maximă eficiență a lucrărilor silviculturale. Însă, totul depinde de fondurile pe care le avem la dispoziție. La momentul actual problema noastră este cu totul alta: se înregistrează un blocaj în piața lemnului și e foarte greu. Avem rezilieri de contracte, în special cu masa lemnoasă la drum auto și suntem nevoiți să stăm uneori perioade mai mari de timp cu lemnul în depozit sau în platformele primare, existând pericolul deprecierii masei lemnoase. Este o realitate de care trebuie să ținem cont în activitatea noastră în perioada imediat următoare. La aceasta se mai adaugă și publicitatea cu caracter distrugător pe care o parte din mijloacelor mass-media și unele ONG-uri o promovează în societate: “unde există un parchet în exploatare, e un dezastru ecologic”. Zona aceasta de exploatare a masei lemnoase, trebuie înțeleasă foarte bine. Așa cum se făcea exploatările pe vremea comunismului la fel se fac și acum, nu s-a schimbat mare lucru. Așa este specificul acestui domeniu de activitate. Dacă mergi într-un parchet unde se exploatează masă lemnoasă și dacă mai și plouă, numai ce auzi pe canalele tv: dezastru în pădure. Dar dacă revenim în acel loc la terminarea lucrărilor de exploatare și apoi la 3-4 ani după acel moment, am vedea că lucrurile nu stau așa cum tendențios ne sunt prezentate. Din păcate, trebuie să spun și nu am de ce să ascund, pe vremuri existau multe lucruri bune care acum nu mai există: disciplina și ordinea în primul rând, apoi bunul simț și cei 7 ani de acasă, iubirea de neam și de țară, respectul față de semeni și multe altele.
– Mai vin profesioniști din facultăți către dv?
Vin, dar din ce în ce mai puțini. Din păcate, tinerii nu mai sunt motivați să urmeze facultatea de silvicultură. Până acum vreo doi ani aveam acel program pentru absolvenții Facultații de Silvicultură, de stagiari, foarte bun din punctul meu de vedere. Cei care terminau facultatea, participau la un concurs și intrau câte unul la fiecare ocol, ca ingineri stagiari. Prin acest program noi am format vreo 8 specialiști, la Ocolul Silvic Vaduri și din păcate nu a rămas la noi niciunul. Toți au plecat la celelalte ocoale din cadrul DS Neamț. Am avut acum ceva timp în urmă un număr mai mare de pensionări și a fost foarte dificil să găsim persoane înlocuitoare. Și e și normal, atâta timp cât tu ca stat distrugi sistemul de învățământ pe un anumit profil, nu se mai duc tinerii la acea facultate. Acum este trendul cu medici și avocați, din nou. Am constatat cu durere o ruptură mare între generație și nu-mi explic de ce. Cei care sunt în pragul pensiei parcă nu se mai înțeleg deloc cu cei mai tineri. Aici este o altă problemă la mijloc. Noi, când am făcut facultatea, decanul nostru ne-a zis așa: “Dacă vreți să fiți ingineri silvicultori, trebuie să-l aveți pe Dumnezeu, dacă nu o să-l aveți pe Dumnezeu nu sunteți buni pentru meseria asta!”. Și mare dreptate avea! Suntem absolut responsabili de starea societății la un moment dat. Pentru a schimba ceva este nevoie de mult sacrificiu, trebuie să înțelegem asta.
– Revenind la problema rupturii dintre generații, credeți că lipsa credinței, este unul dintre motive?
Absolut, asta în primul rând. De aici și starea societății de astăzi. Românul, omul în general s-a îndepărtat în ultimii ani de credință. Știți care este paradoxul? Că înainte de ‘89 exista mult mai multă credință, când nu îți era permisă credința, nu aveai libertatea să crezi! Iar acum, probabil, unii s-au trezit cu libertatea și nu au știut ce să facă cu ea, au înțeles prost libertatea. Dar să știți un lucru: ceea ce am pierdut așa, pe timp de pace, nu vom câștiga înapoi decât prin vărsare de sânge. Este o realitate confirmată de-a lungul vieții.
– Dacă ar fi să le transmiteți un mesaj tinerilor care acum învață în acest domeniu, ce le-ați spune?
Le-aș spune același lucru pe care mi l-a spus decanul meu mie: Dacă nu aveți credință, dacă nu-l aveți pe Dumnezeu, nu alegeți această meserie! Și le-aș mai spune un lucru: Omule pe unde treci, ai grijă să lași o urmă de bine în fiecare zi! Să nu uitați că dacă Dumnezeu v-a dat în grijă așa ceva, cum este pădurea, va trebui să ajungeți la sacrificiu și să o apărați chiar și cu viața. Mai mare bogăție ca asta nu există, este viața noastră. Dacă m-ați întrebat ce înseamnă pădurea pentru noi vă spun în câteva cuvinte: este viața și sănătatea orașului Piatra Neamț. Cei care o moștenesc de la noi trebuie să conștientizeze că rolul lor este extraordinar și au o răspunde foarte mare. Nu ne jucăm cu modul în care se gestionează pădurea, de ea depinde națiunea, poporul român. Toată lumea ar trebui să lupte pentru apărarea acestei resurse și să înțeleagă că pădurile României reprezintă totul. Dacă ne ducem cu blocajul acesta mai departe și de fiecare dată vii cu soluția, cu argumentul că trebuie să privatizăm, o să vedem peste 20 ani ce vom mai avea. Nu uitați că o pădure ajunge la maturitate, adică la exploatabilitate la 120 ani, adică după 3-4 generații de silvicultori. Cei care sunt în fruntea țării trebuie să știe să ne apere resursele pe care le avem. Haideți să facem o comparație simplă: în 1990 ați primit pe tavă toată economia României, unde este acum toată industria, unde sunt toate capacitățile de producție? Și în plus toate datoriile externe erau la acel moment plătite. Nu vreau să anticipez mai departe, dar se vede că după 1989 încoace ne-am specializat în a copia pe alții.
– Dacă tot spuneți despre copiat… Se poate aplica în România managementul pădurilor din Danemarca?
Niciodată. Pentru că țara noastră are o anumită particularitate. Și mentalitatea oamenilor este cu totul alta și felul în care se respectă acolo natura. Nu știu dacă se va ajunge vreodată la noi, din păcate! Trebuie să trăim într-o armonie perfectă cu natura și intervențiile noastre în păduri trebuie să fie de așa natură încât să asigurea permanentizarea acesteia. Este un bun care nu poate fi măsurat, nu poate fi cuantificat în bani și de existența lui depinde starea noastră, ca națiune. Dacă dispare pădurea, noi vom dispărea ca popor!
Interviu realizat de Angela CROITORU
