Dincolo de a face trimitere la celebra întrebare din I.L. Caragiale, ca om ajuns la 50 de ani, care a trecut prin diverse experiențe de viață, profesionale, umane, ca cetățean care a votat la toate alegerile de după 1989, preocupat de fiecare dată să-și fundamenteze votul pe niște valori obiective, ca votant căruia i-au fost, nu de puține ori, înșelate așteptările de către cei pe care i-a votat, consider că educația civică și în special cea electorală este o nevoie reală a comunităților românești de azi.
Politicienii, în general și, cu atât mai mult ai noștri, se adresează mult prea mult părții emoționale și mai puțin celei raționale. Se creează diverse activități/evenimente (mai ales în mediul online) prin care se ridică la cote foarte mari emoțiile oamenilor, estompând/diminuând/minimalizând rolul raționamentelor obiective bazate pe parametri valorici imuabili. Dacă suntem atenți, observăm că se creează astfel de scenarii de la cel mai înalt nivel până la cel al comunităților în care trăim. Și atunci, dacă suntem cetățeni responsabili așa cum ne place să ne declarăm, se (re)naște întrebarea: ”Eu cu cine votez?”. Pare o întrebare simplă, dar răspunsul la această întrebare trebuie să vină în urma unui proces complex de analiză. Analiza aceasta trebuie să includă un set de valori general valabile, dar și valori personale care să nu vină în contradicție cu cele unanim acceptate. Așadar, nu e simplu să găsim cel mai bun răspuns!
Iubim libertatea, ne place democrația, dar acestea trebuie să vină la pachet cu o serie de responsabilități civice. Și una dintre acestea, poate printre cele mai importante, este să ne exercităm dreptul la vot. Personal, consider că benefic pentru consolidarea democrației în România ar fi pentru câteva cicluri electorale obligativitatea exercitării votului, sau măcar fixarea unui prag relevant (undeva la 70%) de prezență la vot pentru a putea vorbi de validarea unor rezultate care să cuprindă o largă reprezentativitate.
Sunt un cetățean pe care-l preocupă mersul democrației, al procesului electoral, atât la nivel național, dar și la nivel local. Mi-am propus realizarea unui material pe marginea subiectului electoral, cu spirit educativ, plecând de la o discuție cu elevii de clasa a XII-a, elevi care vor vota pentru prima dată în viața lor. Evident că discuțiile au avut loc în plan general, abstract, fără a concretiza sau a face în vreun fel propaganda electorală unui candidat sau partid anume, nu atât pentru că acest lucru este interzis prin lege, ci mai ales pentru că principiile după care încerc să-mi conduc viața nu mi-ar permite aceasta sub nicio formă.
Cum spuneam, întrebându-i dacă au parte de o oarecare educație electorală în școală, mi-au răspuns la unison că nu prea. Mai mult de atât, au spus că nu vor ieși la vot pentru că nu au cu cine să voteze. Am fost realmente șocat și m-a străfulgerat (din nou) gândul că atitudinea pe care o au acești tineri în fața procesului electoral ar putea fi (și) din cauza unui eșec civic al generației mele. M-am și bucurat însă, pentru că în spatele acestor răspunsuri ale lor se pot zări unele preocupări, căutări de valori la cei propuși pe agendele electorale.
Le-am argumentat elevilor mei că e mai bine să iasă la vot și să nu caute perfecțiunea la candidați, ci să-și stabilească clar valorile pe care le caută și să-i aleagă pe aceia care tind cât mai mult să îmbrățișeze, să promoveze și să cultive la modul concret, în viața de zi cu zi, aceste valori.
Fără a avea pretenția unei liste exhaustive, le-am enumerat și câteva dintre valorile după care încerc să-mi conduc viața și pe care, bineînțeles, le voi căuta și la candidați:
- Dumnezeu, credința
- Libertatea, respectul
- Familia
- Neamul
- Glia
- Competența, munca
- Lideri responsabili
Îmi propun să detaliez câte puțin, cu același obiectiv educativ, jaloanele enumerate mai sus, cu speranța că voi ”mișca” pe unii concetățeni ai noștri să caute cât mai insistent valorile pe care ei le doresc la candidați.
Dumnezeu, credința
Andre Malraux ne spunea că ”secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc”. Oare nu avem uneori senzația că ne îndreptăm, accelerat, spre împlinirea profeției scriitorului francez? Constatăm la semenii noștri parcă o aplecare spre formalism în detrimentul practicării în viața de zi cu zi a învățăturilor creștine.
La unii bisericile sunt transformate în muzee. Slavă Domnului că noi suntem departe de așa ceva, însă trebuie înclinată balanța de care pomeneam anterior în favoarea practicării valorilor creștine, se impune o translatare, o aplicare a învățăturii creștine în viața de zi cu zi. Trăim în viteză și uităm uneori că procedăm altfel de cum am fost învățați la biserică.
”Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal vorbitor, care vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri” – statua filosoful nostru iubit, Petre Țuțea.
Legătura cu înaintașii și cu urmașii noștri are o natură tainică, puternică și nu poate fi imaginată fără credința în Dumnezeu.
La o adunare la care am fost prezent în urmă cu câteva luni s-a spus o povestioară pe care aș vrea să o împărtășesc acum: în timpul unei campanii electorale, undeva în Italia, un preot, la sfârșitul slujbei, le-a spus celor prezenți: ”Știți că nu am voie să vă spun cu cine să votați! Vă voi spune însă să fiți foarte atenți și să dați votul pentru oameni care sunt și buni creștini și buni democrați!”
Eu n-aș putea să-i votez pe cei care doar își declară, doar mimează credința, ci i-aș alege pe cei care îmi dovedesc că practică cel mai mult în viața de zi cu zi valorile creștinismului. Voi căuta, așadar, la candidați cel puțin: onestitate și integritate, bunătate și compasiune, mulțumire și recunoștință, devotament și angajament.
Libertatea, respectul
Am crezut în 1989 că ne-am câștigat libertatea! Da, a fost un pas necesar! Însă libertățile trebuie ocrotite! Permanent și de fiecare dintre noi!
Pentru mine libertatea nu poate fi gândită decât în și prin Dumnezeu. Libertatea înseamnă nimic dacă nu e dublată de respect. Libertatea e într-o legătură indestructibilă cu respectul pentru ceilalți.
Eu n-aș putea vota cu cei care declară că garantează libertățile cetățeanului dar în practică arată o crasă lipsă de respect față de concetățeni, spre exemplu prin abandonarea programului promis în campanii, imediat după câștigarea alegerilor.
Eu voi vota cu acei candidați care cultivă mai mult aceste două valori, împreună, în viața de zi cu zi.
Familia
Așa cum arătam anterior, promovez libertățile cetățenești și îi tratez cu respectul cuvenit pe semenii mei, însă aștept și reciprocitate.
Pentru mine, familia va însemna mereu mama, tata și copii, atâți câți dă Dumnezeu. Familia este unul dintre răspunsurile pe ni le dă Dumnezeu la ceea ce spunea Petre Țuțea referitor la omul fără de credință. Prin familie știm clar de unde venim și unde ne ducem. Familia este sacră așa cum e și așa trebuie să rămână!
Trăim vremuri în care familia este amenințată, fie prin politici agresiv globalizatoare, fie prin constrângeri economice, sociale. Dar cea mai mare amenințare, în opinia mea, este emigrarea părinților și delegarea responsabilității creșterii și educării copiilor fie către bunici, rude, sau uneori chiar la străini.
Eu nu i-aș putea vota pe acei candidați care atacă, denigrează sau duc în derizoriu la modul concret familiile unor semeni ai noștri. Îi voi căuta, în schimb, pe cei care susțin familia, care practică în viața de zi cu zi cultul familiei.
Neamul
Alături de familie, neamul este un alt răspuns la problema filosofică la care ne invită filosoful Petre Țuțea. Neamul înseamnă de unde vin și unde mă îndrept. Consider, cu regret, că generația mea este sub cea a părinților și bunicilor noștri. Sper cu tărie într-o regăsire, într-o stopare a căderii demografice, într-o revenire și ridicare la înălțimea înaintașilor. Un mare rol îl au aici cei care ne conduc, prin politicile pe care trebuie să le genereze la nivel demografic, prin politicile de sprijin pentru întoarcerea românilor din bejenie acasă.
În opinia mea, traversăm una dintre cele mai riscante perioade din istorie pentru neamul românesc. Avem câteva milioane de români plecați afară. Aici suntem dezbinați, suntem dezamăgiți și pe cale să ne pierdem și speranța că ne vom reveni. Acum câțiva ani, pentru prima dată, s-au născut mai mulți copii români în afara granițelor țării decât în țară; mulți nu preconizează să se întoarcă; tinerii încă sunt atrași de mirajul străinătății. Nu condamn sub nicio formă pe cei plecați pe alte meleaguri pentru un (iluzoric) trai mai bun, dar pentru mine un loc aparte în inimă și în minte îl au și cei rămași aici, cei care au reușit să țină aprinsă candela, cei care prin viața de zi cu zi au întărit neamul, credința, au îngrijit ogorul sau ograda lăsate moștenire de părinți. Cum ar arăta azi ogoarele și livezile fără sacrificiul celor ce au rămas?
Eu nu i-aș putea vota pe cei care încurajează continuarea exodului, ci pe cei care vibrează alături de mine când vine vorba de neam. Eu îi voi vota pe cei care consideră la adevărata valoare sacrificiul celor care au rămas aici spre a îngriji de valorile neamului, chiar și cu o palidă răsplată financiară.
Glia
Pe vremea studenției mele și în primii ani ca salariat, obișnuiam să fac adesea calcule economice la ceea ce însemna gospodăria, muncile pământului, creșterea animalelor. Eram cumva sedus exclusiv de partea de rentabilitate/profitabilitate. Îi prezentam adesea tatălui meu faptul că întotdeauna parametrul economic ”profit” însemna de fapt pierdere. Tatăl meu răspundea, invariabil, cu aceeași întrebare: da, dar dacă nu lucrez nici eu, nu lucrează nici altul, nici celălalt, ce se întâmplă cu pământurile noastre? Cât de frumos mă invita la învățare prin descoperire! Pare că atunci îmi intra pe o ureche și îmi ieșea pe alta. Totuși a rămas problema ridicată de tatăl meu căreia i-am găsit după câțiva ani, ca familist, răspunsul pentru care atunci practic nu eram pregătit să-l primesc: glia pentru care bunicii/străbunicii noștri au adus jertfa supremă s-ar sălbătici; am batjocori sângele încă proaspăt de pe aceste pământuri și ne-am uita trecutul.
Calculele pur economice ne conduc și acum spre același rezultate, însă am luat exemplul tatălui meu, îngrijesc terenurile, cu speranța că și urmașii mei vor înțelege această legătură a românului cu pământul strămoșesc! Valoarea terenului nu stă neapărat în cuantificarea contabilă a rezultatelor economice, ci mai ales în valoarea sfântă pe care o înglobează.
Fără a ignora importanța economică a terenurilor noastre, eu NU i-aș vota pe cei care pun în față partea economică, ci mai degrabă pe cei care sunt întâi conșțienți de faptul că pământurile noastre sunt o moștenire sacră pe care trebuie să o predăm mai departe.
Prin absurd, dacă aș fi silit să aleg între drumuri/autostrăzi și ogorul părintesc, aș alege fără ezitare glia strămoșească.
Competența, munca
Făceam referire mai sus la jertfa celor care au ținut candela aprinsă în această epocă în care învățăm să practicăm democrația și libertățile omului.
Un clasic în viață a făcut la un moment dat o previziune referitoare la disoluția autorităților statului. Este discutabil dacă în unele domenii s-a adeverit previziunea respectivă, însă cert este că aceste mult hulite instituții înseamnă oameni. Am înțeles de mult că resursa umană e cu mult mai importantă decât resursele financiare, materiale sau de altă natură. Din experiența mea profesională de aproape 30 de ani, pot spune că o parte dintre aceste instituții funcționează, unele mai bine, altele mai greu, datorită unui nucleu de oameni dedicați, competenți, patrioți, care muncesc de cele mai multe ori mai mult decât prevăd normele. Port un respect deosebit acelor oameni care trăiesc și muncesc după principiul că cea mai bună dovadă de patriotism este ca fiecare să-și facă treaba cât mai bine la locul său de muncă, să devină din ce în ce mai competent în ceea ce face.
NU i-aș putea vota pe cei care, nemailuând în seamă contextul (economic, social, politic) în dinamica lui, nu poartă respect acelor oameni care s-au dedicat muncii lor, chiar și atunci când s-au simțit strânși ca într-o menghină de restricțiile sistemului, de lipsa unor evaluări corecte, de evaluarea subiectivă a publicului sau a liderilor politici.
Nu îi voi vota pe cei care ne terfelesc munca, trecutul sub umbrela unor promisiuni că vor înlocui resursa umană existentă cu una cu mult mai competentă. Am avut deja trista experiență cu promisiunea celor 10.000 sau 15.000 de specialiști care să fie cooptați, de sus în jos, în sistemele decizionale cele mai importante!
Competențele resursei umane nu țin de un partid sau de altul, ci mai degrabă de individ, de grupul profesional în care activează, de comunitatea în care trăiește.
Nu le-aș putea da votul celor care ar pune mai presus dezvoltarea economică sacrificând omul sau relațiile dintre oameni. Fără a minimaliza sensul dezvoltării societăților moderne, pentru mine direcția de mers pe care o enunța Țuțea, continuitatea noastră ca popor, ține mai degrabă de îngrijirea ogorului, decât de infrastructura care se va construi. Deși în condiții de confort mult mai reduse, părinții și bunicii noștri cred că au fost mai fericiți decât noi.
Lideri responsabili
În sfârșit, liderul politic ar trebui să fie absolut conștient de rolul de ”păstor” pe care-l are în societate.
O abordare eficientă pentru atingerea ambițiilor politice este din vechime ”divide et impera” – dezbină și stăpânește. În ultimii ani asistăm la o agresivitate ieșită din comun, sesizăm o tendință de a dezbina, de a-i ațâța pe unii împotriva altora. Fiecare e liber să aibă ce orientare electorală dorește. Dar are obligația să-și fundamenteze votul pe un set minimal de valori îndeobște acceptate la care a ajuns societatea modernă în prezent. Avem obligația să respectăm aceste valori, să le cultivăm în comunitate, în relațiile cu semenii.
Liderii politici trebuie să fie conștienți că prin acțiunile lor influențează direct atmosfera din comunitate, au datoria să prevină escaladarea unor stări tensionale și să facă tot posibilul pentru ameliorarea relațiilor dintre oameni și nu spre lărgirea unei prăpăstii între cetățeni cu simpatii politice diferite.
N-aș putea alege un program de dezvoltare exponențială a localităților dar care ar deteriora (poate ireversibil) relațiile dintre oamenii comunității.
Liderii politici trebuie să știe că o dată ajunși în funcții administrative, trebuie să-i reprezinte cu imparțialitate pe toți cetățenii: și pe cei care i-au votat și pe cei care au avut alte opțiuni. Aceasta însă necesită o calitate umană deosebită a acestor lideri. N-aș putea acorda votul unor lideri care îmi demonstrează un slab nivel al acestei capabilități și nu ar încerca (măcar) să fie liderul tuturor cetățenilor.
Îi prefer pe cei care reușesc să unească – nu să dezbine, pe cei care construiesc – nu care demolează relațiile dintre oameni, pe cei care cultivă cât mai mult valorile după care-mi ghidez eu viața și, inclusiv, opțiunile mele electorale.
Fără a avea pretenția unui ghid, ci mai degrabă a mărturisirii unor preocupări pentru procesul electoral, o abordare care se vrea matură și responsabilă, le doresc tuturor românilor să găsească cel mai bun răspuns, care să fie validat și de perioada postelectorală la întrebarea: ”Eu cu cine votez?”
Succes candidaților! Mult succes alegătorilor!
Vasile AMARIEI