Imaginea hanului în memoria colectivă a acestor vremuri este cea zugrăvită de Mihail Sadoveanu în celebra sa carte „Hanu-Ancuţei”, cu răzeşi şi negustori ce zăboveau la o cană de vin şi spuneau poveşti. Dar în ţinutul Neamţului au mai fost hanuri la Şerbeşti, la Cârligi sau Bălăneşti şi merită atenţia noastră. Ţinutul Neamţului era străbătut de drumuri de interes comercial şi starea lor făcea deplasarea destul de dificilă şi starea de fapt s-a schimbat şi se schimbă cu greu. Deplasarea negustorilor şi drumeţilor pe aceste drumuri se făcea cu ajutorul carelor trase de cai sau vite, mijloace rudimentare, specifice timpului. Practicarea sa se făcea ţinând cont de vreme, de anotimp şi de vămuirile oficiale și deplasarea putea dura mai multe zile şi chiar săptămâni întregi. De aceea, locurile de odihnă constituiau momente aşteptate şi gustate din plin de călători. Iar hanurile, ca locuri de adăpost, ce ofereau o binemeritată odihnă, erau o necesitate şi o garanţie pentru cei porniţi la drum îndelungat.
Hanul din Șerbeștii Neamţului
În comuna Ştefan cel Mare de astăzi aflăm hanul la care facem referire, dar şi o biserică medievală şi un conac vechi boieresc, făcând parte dintr-un adevărat complex aflat pe o moşie boierească cu cinci secole de istorie. Biserica este una domnească, a voievodului Vasile Lupu, care ca boier a avut numele de Lupu Coci Albanezul. Biserica „Sfântu Gheorghe” din comuna Ştefan cel Mare a fost construită în perioada 28 martie-15 noiembrie 1636, ctitorită de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). În curtea bisericii, în apropiere de peretele sudic al lăcaşului de cult, se află două morminte vechi, ele având deasupra lor monumente funerare de o valoare artistică remarcabilă. Conacul a fost construit la mijlocul secolului al XVII-lea de către vistiernicul Iordache Cantacuzino, în satul Şerbeşti, în partea sud estică a bisericii „Sfântul Gheorghe” şi a suferit mai multe transformări şi are nevoie de reabilitare.
Conform tradiţiei, hanul a fost construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653) în satul Şerbeşti (azi Ştefan cel Mare), destinaţia sa fiind ca loc de popas pentru negustori şi drumeţi, el făcând legătura între Târgul Piatra şi Hanul Ancuţei, un vechi drum comercial al Ţării Moldovei, care lega Piatra lui Crăciun de Suceava. Hanul Şerbeşti se află situat în centrul satului, pe partea dreaptă a drumului judeţean, la jumătatea distanţei dintre Tupilaţi (unde se află Hanul Ancuţei) şi Piatra Neamţ.
Clădirea hanului avea pereţi groşi din piatră nefasonată. Intrarea în han se făcea pe două porţi grele ghintuite. În scopul de a apăra hanul de atacurile nocturne ale tâlharilor, aceste porţi erau bine ferecate cu drugi sau bârne. Ferestrele hanului, au fost micşorate până la dimensiunea unor metereze. Interiorul hanului era format dintr-o curte interioară („şandramaua”), aflată sub un acoperiş sprijinit pe grinzi groase de stejar. Aici erau adăpostiţi călătorii şi căruţele cu mărfuri ale negustorilor, care intrau seara pe una din porţi şi plecau a doua zi pe cealaltă. De o parte şi de alta a curţii interioare se aflau câteva încăperi rezervate cârciumii, bucătăriei şi locuinţei călătorilor de vază. Pe jumătate din latura estică, se aflau trei încăperi, iar pe jumătatea laturii vestice, alte două şi intrarea boltită a unui beci. Pe jumătatea nordică a interiorului hanului era un spaţiu destinat pentru adăpostirea cailor. Mai târziu, poarta de nord a fost astupată cu piatră de râu.
Regăsim aici gangul central mai larg decât toate compartimentele laterale cu cele două intrări terminate în arc subînălţat, una fiind zidită ulterior, gang mărginit de trei încăperi spre răsărit şi două spre apus – cârciuma şi camera hangiului – ultimele încadrând scara către beci, care porneşte din gangul central. Şandramaua este redusă ca dimensiuni şi lipsită de stâlpii interiori. Ferestrele cu spaleţi evazati către interior, sunt terminate cu arc de săgeată mică, cu ancadramentele de tencuială care subliniază efortul meşterului de a prelua un motiv tipic pentru barocul transilvănean. Rusticizarea şi neînţelegerea motivului sunt dovedite la Şerbeşti de faptul că formele plate din tencuială care subliniază naşterea arcului, sunt coborâte mult mai jos de acest punct. Stângăciile meşterului însă, departe de a prejudicia ansamblul construcţiei, îi sporesc expresivitatea.
În timpul primului război mondial, acoperişul hanului a ars, dar a fost refăcut. Hanul Şerbeşti a funcţionat până la instaurarea regimului comunist şi naţionalizarea proprietăţilor din 11 iunie 1948. După naţionalizare, hanul a fost transformat în magazie a CAP-ului. În timpul cutremurului din 4 martie 1976 acoperişul hanului s-a prăbuşit,
În lucrarea „Tradiţii şi ospitalităţi româneşti-Prin hanurile Iaşilor”, apărută în anul 1989 la Editura Sport-Turism, autorii Constantin Botez şi Adrian Pricop, vorbind despre Hanul Şerbeşti, atrăgeau atenţia că pereţii hanului, care sunt din piatră, încă se menţin intacţi, hanul putând fi renovat fără prea mari cheltuieli, dar hanul a fost abandonat şi lăsat să se ruineze.
Hanul de la Şerbeşti a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din judeţul Neamţ din anul 2004, având codul NT-//-m-B-10705. La 24 februarie 2006, cu acordul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Neamţ, Consiliul Local Ştefan cel Mare a organizat o licitaţie pentru concesionarea ruinelor Hanului de la Şerbeşti şi a terenului aferent construcţiei pentru o perioadă de 49 de ani. Licitaţia a fost câştigată de Primăria Ştefan cel Mare.
Arheologul Constantin Preoteasa a arătat că la Șerbești „avem de-a face cu o dublă calitate a acestui loc, aceea de monument istoric, dar și de sit arheologic pluristratificat – așa cum a rezultat din cercetările pe care le-am făcut în ultimele luni. Cu vestigii din perioada contemporană, din epoca modernă, din evul mediu târziu și din preistorie, din eneolitic”. Complexitatea proiectului de la Șerbești, cu cele două hanuri suprapuse, cu așezarea precucuteniană descoperită, cu numeroasele alte vestigii, faptul că hanul fost cercetat arheologic (o premieră românească) ar fi necesitat o finanțare mai mare, după părerea artizanilor acestor eforturi.
Lucrările de intervenție pentru consolidarea structurii și cele de reabilitarea și modernizare au fost, conform devizului general, de 500.000 de euro fără TVA. Proiectul cu finanțare europeană a făcut ca hanul să arate ca pe vremuri şi să funcționeze, la fel ca Hanul Ancuței, ca popas turistic, cu mâncăruri tradiționale, ca loc pentru activități culturale şi ca muzeu. Nu e singurul dintre monumentele istorice de mare importanță din județ cu mare nevoie de restaurare. Dar în acest caz s-a făcut un pas important ce trebuie apreciat şi obiectivul trebuie pus cât mai judicios în valoare.
Hanul de la Bălăneşti
Prezentăm în continuare un han de mult uitat. Despre hanul de la Bălăneşti aflăm de la Horia Teodoru, care, la 1943, cerceta hanurile nemţene. Era de părere că, în general, în afară de hanurile din oraşe şi din centrele unde se ţineau târguri, cele izolate şi răspândite în adăpostul tăinuit şi greu accesibil al dealurilor din Podişul Moldovenesc, par a fi situate, de obicei, la răspântii de drumuri, la jumătatea distanţei dintre centrele mai importante şi adesea nu pe şoseaua principală, ci la o mică depărtare, pe o şosea secundară. Este şi cazul hanului din BăIăneşti, ce se găsea la aproape un kilometru de şoseaua mare, la 26 km de Roman şi la 24 km de Piatra.
Era mai mic faţă de cel al Ancuţei de la Tupilaţi, dar nu era mai puţin pitoresc şi „care dărâmat numai acum câţiva ani pentru a face loc primăriei” (N.A. 1943). Construit din piatră neregulată şi cărămidă, ocupa un dreptunghi de 22 X 17,50 metri. La intrare se afla un fel de vestibul, care nu avea alt rol decât acela de a susţine încăperea de la etaj, loc de odihnă pentru căruţaşi şi prin ale cărei ferestre numeroase se putea ventila şi „şandramaua”. Aceasta, cu o suprafaţă de 100 mp, era despărţită de grajdul cailor, lung de 10,50 metri. Avea trei încăperi pentru drumeţi şi o sală comună deasupra pivniţei. Horia Teodoru nota: „Nici aici nu suntem siguri dacă uşa exterioară a acesteia n-a fost spartă mai târziu. În fotografie se vede că fereastra din aripa dreaptă fiind mai joasă decât în aripa stângă, pare a arăta aici unele transformări. Caracteristic e acoperişul, care printr-o schimbare de pantă la mijloc acuză şandramaua. Şi aici arhitectura exterioară nu pare a arăta o prea mare vechime”,
Spre deosebire de hanurile de la Şerbeşti şi Tupilaţi (Hanul Ancuţei), hanul de la Bălăneşti râmâne doar în memoria locurilor şi într-o fotografie a autorului menţionat, pe care o alăturăm. (va urma)
Prof. dr. Daniel DIEACONU