„Când apari seniorita, în parc pe-nserat
Curgându-ți-n-jurul petale de crin,
Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat
Și ai trupul de șarpe felin…” – Zaraza!
În perioada studenției mele, la Iași exista pe str. Lăpușneanu, în capătul de jos, lângă atelierul fotografului Gusty, magazinul „Cotnari” unde proprietarul conu´ Jenică Axinte, își vindea sticlele sale, garantate, pe ani de naștere. De aici lua vin protipendada, cumpărau și Decebal și Ceaușescu, mai spre Epoca de aur. Tot aici se publicau listele cu cântărețele de canto și de cabaret care făceau cură de struguri, Cotnari, să cânte frumos ca privighetoarea.
Cine i-a tocat averea moștenită de la părinți?
Prima „soprană a lumii” s-a născut la 10 iunie 1860, la Brăila. Tata a fost un mare moșier grec (Ion Haricli) iar mama, Maria Aslan, era nepoata domnitorului Moldovei. Aveau moșii cu nemiluita și în Moldova (Cotnari) și la Oltenița. Hariclea Darclée în românește s-ar fi tradus: „cea care aduce binele”. Numai că nu a fost chiar așa. Diva a murit într-o sărăcie lucie. A murit „cufundată” în datorii și mari lipsuri. Marea privighetoare a Carpaților, pur și simplu a murit de foame, la 10 ianuarie 1939 la Spitalul Filantropica din București, unde se internase pentru a se trata de o afecțiune de ficat. Cum a dispărut uriașa avere? O ploaie cu grindină a fost începutul, a urmat incapacitatea celor care au administrat moșia și pasiunea de poker a fiului moștenitor. În această situație, și fiul Ion Hartulari contribuie la abandon și faliment total. A avut și un plan mare, „salvator”: voia să vândă Cotnarii oferindu-i Regelui Carol al II-lea o parte din cele 8 hectare de vie. N-a reușit nimic. Cacealma între samsari.
Via de la Cotnari nu mai dădea rod de mulți ani, din 1899, Darclée a trimis bani lui Iorgu, fratele pentru a cumpăra altoi american, dar banii trimiși au fost tocați la jocurile de cărți, irosiți. În cele din urmă, Iorgu a cumpărat 1.000 de cutași de la Pepiniera Bălăceanu din Ploiești… de proastă calitate. O parte se plantează, alta nu. Ce înseamnă asta? Dezastrul total. Se vinde tot. Este greu să obții educație de pension pentru școala de canto, să știi 7 limbi străine și să te produci în fața specialiștilor din Viena, să cânți ca o privighetoare din Carpați. Este peste puterile unui om normal. Și coarda a plesnit. Păcat de soprană!
A tras cu dinții de carte!
Cel mai greu de cunoscut este OMUL! Mai ales omul complex, care a avut în repertoriu 58 de roluri, din 56 opere compuse de 31 de compozitori, cu 12 compoziții de tranziție și 19 tineri compozitori cărora le-a interpretat operele așa cum au vrut dumnealor. „Teatro alla Scala” construit de arhitectul Giuseppe Piermarini a fost inaugurat la 3 august 1778, cu opera „Europa Sallieri”. Primul concert simfonic a avut loc la 27 martie 1879, iar cel de muzică de cameră la 12 februarie 1943. Haricleea a debutat la Scala în rolul Desdemona (1892). A cântat, printre alte, de 16 ori, rolul Elisabeta la cererea Cazinei Wagner (sursă: „Privighetoarea Cotnariului” de Aurel Leon). Apoi a cântat în „Floria din Tosca” de Giacomo Puccini. A cântat în zeci de opere, timp de 25 de ani fiind diva Italiei. Noroc de acest „drept” care l-a primit de la ambasada italiană, care a înmormântat-o pe talentata „privighetoare”. Ce făceau afaceriștii în acele vremuri grele? Averi, nene, ca și astăzi! Vocea sa excepțională, cultivată i-a permis abordarea unui vast repertoriu în cadrul căruia a interpretat roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprană dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană și contralta. Ei, ce ziceți? Mai avea timp și pentru strugurii de la Cotnari? Datele oferite cu dărnicie de Wikipedia ne oferă o carismatică femeie de înaltă societate, care nu putea vorbi decât despre operă. Aveți la dispoziție 6 „poze” ale artistei care ne dovedesc că în față avem o mare Doamnă. Mareeeee! Cum n-am mai avut!
A fost numită „Privighetoarea Carpaților”, „privighetoarea adorată”, „vocea începutului de secol”, „cea mai bună cântăreață a vremurilor noastre” (Sursă: „Doctorul personalităților din România”, ed. Meridiane, București, 2009). A studiat pianul în particular și a luat lecții de canto la pensionul Lobkowitz din Viena, cu profesoarea Marcheso din București, cu profesoare de origine franceză Madame La Kerre…
Cartea „Darclée, viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste”, semnată de Carandino vă oferă tot despre marea cântăreață de canto. A debutat în orașul său natal, Brăila, unde a ținut un recital de canto „memorabil”. Și monarhul României, Carol I a decorat-o cu ordinul „Bene Merente, Clasa I”. Erau primii pași spre glorie, spre pisc.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, orașul ei natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat cândva de soprana Mariana Nicolesco, așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Național a avut loc în 1977 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta, având loc „Cursuri de Măiestrie Antice Master Classes”. Uitarea e boală grea. Cu ceva ani în urmă, tot în Brăila s-a consumat un fapt remarcabil. O tânără învățătoare din orașul dunărean a devenit campioană națională cu succese remarcabile. Numele ei? Mocanu. S-a urcat pe podium un singur an, după care a dispărut din lumea sportului. Nimeni n-a fost în stare să explice ce și cum. Întâmplarea a dat de gândit.
„Zaraza” a dispărut misterios
În 1929, în primul an de criză economică de supraproducție, un tânăr din Brăila, Cristian Vasile, student la Conservatorul din București, a cântat la o crâșmă, la o nuntă, la Rucăr. A cântat „Zaraza”, melodia cu versuri tulburătoare, aiuritoare, pătimașe pentru înamorezați. Ascultați și dvs!
„Gura ta e un poem de nebune dorințe
Sânii tăi, un tezaur sublim
Ești un demon de vis, care tulburi și minți
Dar ai zâmbet de heruvim!”
Ei, acum e acum. Cum clarificăm problema? Ce legătură are cântăreața cu prima „soprană a lumii” care făcea cură cu struguri de calitate, de Cotnari? În fiecare vară, sub control sever. Asemănări: ambele cântau din pasiune. Prima, după ureche, a doua după specialiști de înaltă calificare. Amândouă iubeau: prima pe Zavaidoc sau Cristian Vasile, a doua pe baritonul Eugenio Giraldoni, cu care a fost căsătorită 4 ani și a avut un fiu, Ion Hartulari. Ambele au avut un sfârșit tragic, prima a fost înjunghiată de țigani, a doua de nepăsarea crasă a conducătorilor statului. Haricleea Darclée a debutat internațional pe Scena Operei Mari din Paris cu rolul „Margareta” din Faust, la 14 decembrie 1888, îndrumată de marele Charles Gounod. După succesul de la Paris, artista a fost prezentă în toate sălile de operă din Europa: Florența, Roma, Monte Carlo, Lisabona plus New York, Buenos Aires… A vorbit cu fanii în 6 limbi străine și a semnat mii de poze fabuloase… Într-o religie singura instanță e Dumnezeu… La întrevederea pe care ziaristul Aurel Leon a avut-o cu ea, acesta n-a consemnat păreri extraordinare. „Făcea impresia de primadonă, cu gesturi largi, de salon, agitând un frumos șal, cu care își susține umerii. E machiată ca pentru scenă, vorbește alintat. Aflând ce am de gând, mă acaparează, lăsând cooperativa viticolă pe seama d-lui Axinte” (Sursa: „Privighetoarea Cotnarului a mâncat cireșe”).
La momentul vizitei, casa de la Cotnari e în stare de abandon și seamănă cu oricare din sat. Haricleea e însoțită de fiul ei, Ion Hartulari, un domn grav, sobru, care strâmbă din nas fără motive și pleacă după treburi mai importante. E slab, înalt, cu metehne de om bătrân, are cuvântul hotărâtor în casă. Despre compozitorul Hartulari se știe un singur lucru: este zgârcit foc. Aceasta a pus-o în circulație Măriuca, fata din casă, care le cumpăra de la vecini ouă, lapte, pâine, smântână și altele și e socotită la sânge de „domnul”. Dacă ar trăi mama, ea ar privi suferința altfel.
Haricleea Darclée a fost o divă, o artistă publică foarte cunoscută. Nu se poate compara cu „Zaraza”, cântăreața oamenilor din mahala. „Zaraza” este un tango argentinian compus în 1929 de Benjamin Tagle Lara. În limba română, „Zaraza” nu înseamnă nimic sau poate înseamnă o țigancă focoasă de șatră. În spaniolă, are altă semnificație, legată de un bou, animal de tracțiune care… E incendiară, senior!
Cireșele de la Cotnari
Demult, demult, într-o vară timpurie când Iașul mirosea a floare de tei, stăteam la taifas cu absolventele Liceului „Mihai Eminescu” (fost „Oltea Doamna”), un liceu de mare prestigiu. În capul mesei, lângă mine, o doamnă în ie și costum național îmbia mesenii la cireșe de Cotnari. Am întrebat-o și eu, ca să mă găsesc în treabă: „Vocea de aur a Haricleei Darclée se mai aude prin vie?”. Răspuns prompt: „Nu mai are privighetoarea viers, a mâncat cireșe de Cotnari. O ascultăm doar la patefon. E bine și așa, alții nici atâta nu fac. N-au auzit în viața lor de privighetoarea Carpaților. Străvechea podgorie a Cotnarilor a înregistrat multe povești, puține se cunosc.
Prof. Dumitru RUSU