“Politica este arta de a obține voturile săracilor și finanțarea bogaților, promițându-le că îi vei proteja pe unii de ceilalți.”
Jay Leno, comediant, scriitor, realizator emisiuni tv
Pe data de 9 iunie are loc cuadratura Soare- Saturn, ceea ce semnifică teste și provocări care trebuie depășite pentru a merge înainte în viață. Adică, pe românește, ceea ce alegem (după ce ne-am luptat cu toate gândurile și pomenile electorale) ne poate ajuta (sau nu ) să pășim în viitor.
Soarele se află în Gemeni, iar dorința de a se exprima a oamenilor este puternică.
Acum poate predomina colectarea informațiilor, dar și împărtășirea lor. Desfășurându-se alegerile în Gemeni, fiecare încearcă să aibă câte un deget în fiecare plăcintă existentă. Unii, și în cele inexistente…
În această zi sunt favorizate amintirile puternice și sentimentalismele. Datorită unor discuții dintre planete, astăzi par a fi favorizate persoanele simpatice și inteligente. În general, astăzi sunt favorizați oamenii deschiși la minte.
Pluton se află în Vărsător, oferind concentrare asupra progreselor și schimbărilor sau reformelor. Despărțirile sunt primul plan.
Capricornul luminează Casa XII- aici este zona educației și a emoției. Aici ne întâlnim karma, ne ocupăm de finaluri și, uneori, îngropăm lucrurile.
Acest aspect ne indică faptul că dezamăgirile sunt greu de digerat, amărăciunea poate dura mult timp înainte ca să mai putem reacționa pozitiv și să descoperim „provocarea din problemă”.
Nodul Nord (destinul, direcția vieții și karma) al acestei zile se află în Berbec. De aceea, cine utilizează medierea și cooperarea este genial. Pentru a avea succes, curajoșii trebuie să-și descopere și să-și îmbrățișeze independența și să-și construiască încrederea în propriile decizii.
Închei, amintind de personajul Chirița creionat de Vasile Alecsandri, care a consultat un astrolog pentru a afla dacă fiica sa, Aristița, va avea un mariaj avantajos. Totuși, acesta a avertizat-o: „astrele ne pot arăta doar o parte a drumului. Restul depinde de voința și faptele noastre”.
Minte înțeleaptă la votare!