

Prin sentința de condamnare judecătorii Tribunalului Neamț au dispus: „Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, al dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, pedeapsa accesorie urmând a fi executată efectiv doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale”, conform instanței.
El trebuie să mai urmeze un program de reintegrare socială și să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria Târgu Neamț sau Primăria Bălțătești. Instanța i-a atras atenția asupra faptului că, în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite ori comite o nouă infracțiune, suspendarea poate fi revocată și se va dispune executarea efectivă a pedepsei de 9 luni. Decizia nu este definitivă.
Polițistul a fost trimis în judecată de procurorii DNA la începutul anului trecut. Anchetatorii au arătat că în perioada mai-septembrie 2021, în calitate de administrator de fapt al unei firme, ar fi construit un bloc de locuințe la Târgu Neamț. Simultan el avea și calitatea de inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Investigare a Criminalității în Mediul de Afaceri.
(G. S.)





