Specialiștii au emis o nouă avertizare cod galben pentru județul Neamț iar pe parcursul zilei de 4 iunie, de la ora 12:00 la 23:00 sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice, rafale de vânt și posibil căderi de grindină.
„În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei și în zona Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
(G.S.)