În județul Neamț sunt organizate 490 de secții de votare, marea lor majoritate fiind în sediile unor unități de învățământ. Directorii acestor instituții trebuie să ia măsuri privind organizarea cursurilor în perioada 7 – 10 iunie, când se organizează secțiile.
O adresă transmisă de Direcția Generală de Învățământ Preuniversitar a Ministerului Educației a fost transmisă Inspectoratului Școlar al Județului Neamț, iar acesta a trimis-o către școli, spune Elisabeta Pascu, purtătorul de cuvânt al inspectoratului.
În adresa respectivă s-a pus în vedere faptul că, „potrivit Regulamentului cadru de organizare și funcționare al unităților de învățământ, Consiliile de Administrație (CA) ale școlilor au obligația de a hotărî modalitatea de recuperare a orelor de curs și măsurile necesare privind parcurgerea integrală a programei școlare. În ședința CA, care se ține astăzi (6 iunie), pentru că ieri au fost liberi, sau mâine cel târziu, se decide dacă este nevoie de suspendarea cursurilor în zilele de vineri, 7 iunie și luni, 10 iunie. La unele școli se organizează lucrurile după orele de curs de vineri, în alte școli se suspendă parțial orele de curs de după-amiază, în funcție de situație. Directorii de școli au luat cunoștință de această adresă și știu ce au de făcut. Situația cu școlile în care se suspendă cursurile va fi centralizată mâine la Inspectoratul Școlar”, a declarat inspectorul Elisabeta Pascu.
Adresa a fost trimisă miercuri, 5 iunie, și poartă semnătura secretarului de stat Ionel Florian Lixandru și a altor cinci directori din cadrul acestei direcții. De ce s-au organizat lucrurile pe ultima sută de metri și nu măcar cu o săptămână înainte este o întrebare la care conducerile instituțiilor implicate ar trebui să răspundă. Elevii și profesorii au aflat abia ieri, 6 iunie dacă se țin sau nu orele de curs și când se vor recupera, acolo unde este necesară suspendarea parțială sau totală a acestora.
Textul integral al adresei îl puteți accesa mai jos.
Angela Croitoru