Există momente cu protagoniști politicieni pe care nu le poți cataloga în nici un fel, cel mai simplu ar fi să le ignori. Când ele sunt opera unuia care trăiește de ani buni pe bani de la buget și vine cu un tupeu incredibil, de stăpân pe moșie, care catadicsește să le vorbească și, mai ales, să le explice unor micimani care încă nu sunt încă toți sclavii lui cum stau lucrurile, este o datorie să le faci publice. Protagonist a fost deputatul primar Laurențiu Leoreanu.
Locul de expunere, o conferință de presă, prima a PNL-ului după alegeri.
Leoreanu a venit ca un învingător la conferință, nu ca unul care a contribuit direct, prin rezultatul slab obținut la singurul eșec din campanie, dar cel mai important, pierderea funcției de președinte al Consiliului Județean. Nu ca unul care a pierdut majoritatea în Consiliul Local la Roman, o premieră pentru un oraș care trebuia condus de el sau de oamenii lui ( nu de PNL) și unde primarul, fie că se numea Micu (până n-a mai rezistat) sau Achiriloaie (un om decent și care nu merita umilința de a fi scos din cursă).
Au existat mai multe momente greu de digerat cu deputatul comunicator. Cel mai jenant a fost când și-a făcut alegătorii, nu spunem proști, dar toată lumea a înțeles așa, cât neatenți, inculți, nu știau să caute și să citească unde sunt semnele electorale ca să pună ștampila pe PNL.
Pe scurt, oamenii au pus ștampila pe PSD că s-au molipsit de la votul la europarlamentare, unde PSD era alături de PNL! Ca să vezi apoi, ghinion de neșansă, să tragi la sorți numere și poziții diferite și să nu fii capabil să le explici asta alegătorilor.
Trecem peste faptul că a ocolit întrebările sau a avut grijă să jignească zicând că ziariștii nu meditează suficient, probabil atât cât o face domnia sa. Dar un lucru nu trebuie ignorat, Leoreanu a venit cu teorii ale conspirației și le-a întărit cu acuze clare de fraudă electorală. Și aici ar trebui să se autosesizeze autoritățile. Căci Leoreanu a susținut și întărit o acuzație, care în mod firesc trebuie să se sfârșească cu o anchetă și cu condamnări penale: zicea că lângă secțiile de votare era oameni cu liste care notau pe cei care au votat și că s-ar fi oferit bani pentru voturi. Evident de la un alt partid. Întrebat, a refuzat să nominalizeze cine a încălcat legea în văzul lumii. Dacă o anchetă demonstrează că este adevărat ce a spus domnul deputat, brava lui (deși rămâne întrebarea cum un ales local, demnitar al statului român, imaculat după atâtea runde de alegeri locale, o zicem noi să n-vrem discuții pe asta la proces, nu a făcut repede un denunț sau măcar o amărâtă de reclamație), dacă nu, atunci vorbim despre calomnie clară și niște argumente jalnice care ar trebui să demonstreze că nu este el de vină că nu a primit voturi la Consiliul Local.
În rest, să reținem părerea domnului deputat despre alegătorii săi, ăia care nu l-au votat: se descurcă greu cu numerele, cu pozițiile și nu sunt suficienți de atenți să voteze cum trebuie. Păi se poate, domn profesor?
V. Bălănescu
Un comentariu
CAND TIGANUL AJUNGE IMPARAT….restu il stiti voi….