Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Sărbătoarea „Rusaliilor” s-a suprapus peste praznicul creştin postpascal al „Cincizecimii”. În tradiția creștină este cunoscută ca „Duminica Mare”, a „Rusaliilor”, a „Pogorârii Sfântului Duh”. Sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este cunoscută ca Moșii de vară. În această zi se dă de pomană pentru sufletele morților orez cu lapte în vase de lut, cireșe, pâine și se aprind lumânări. „Rusaliile” este o sărbătoare cu origini precreștine, oamenii participând la vechi ritualuri de pomenire a morţilor. Era totodată și o sărbătoare legată de abundența vegetală a verii. În Vechiul Testament, Rusaliile erau o sărbătoare agricolă a evreilor. Era numită și „Sărbătoarea săptămânilor”. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

Cum ne pregătim pentru Moșii de Vară

Sâmbăta dinaintea „Rusaliilor” este denumită „Moşii de Vară”. Acum sunt pomeniți și prăznuiți toți cei plecați din această lume. În Calendarul popular este numită şi „Moşii cei Mari” sau „Moşii Rusaliilor”, iar din bătrâni se spune că sufletele morţilor („Moşilor”) se întorc în lăcaşurile subpământene în „Ajunul Rusaliilor”, după ce au părăsit mormintele la Joia Mare şi au petrecut Paştile printre cei vii. Ca să îmbuneze sufletele celor răposaţi, femeile dădeau de pomană vase de lut, linguri de lemn, vin, apă, lapte, pâine, flori şi lumânări aprinse. Obiceiul a fost descoperit de către etnografi în toate provinciile române. În acelaşi timp, sunt date de pomană ulcele cu apă, iar la codiţa oalei se aşează câteva flori de iasomie şi frunze de nuc.

Blidele sunt împărţite în cimitir, la căpătâiul celor răposaţi, în miezul zilei, după ce preotul încheie la biserică slujba pentru cei adormiţi. Ţăranii nu uită însă să-şi împodobească porţile cu flori de tei sau frunze de nuc.

Tradiția Călușului la români

În tradiția populară Rusaliile și Călușul sunt strâns legate. Unii etnologi susţin că este vorba despre o străveche celebrare a cultului totemic cabalin şi consideră ceata de „Căluşari” un fel de herghelie divină, care luptă împotriva zânelor rele ale „Rusaliilor”. Denumirea jocului prezintă particularităţi în funcţie de regiunea în care se desfăşoară. Astfel, în Oltenia se numeşte „Căluş” şi „Căluşar”, în Transilvania – „Căluşer”, în Moldova şi Banat – „Călucean” şi „Căluşan”. Beneficiile dansului Călușului pe care ni le mai amintim se referă la fertilitate, alungarea duhurilor rele și vindecarea bolnavilor.

Vârtolomei – obiceiuri de altădată

Ziua Sfântului Bartolomeu sau Vartolomeu atenționa țăranii de altădată că vara este în toi. Așa cum arată și rădăcina numelui sfântului, învârtirea, întoarcerea este cuvântul-cheie al întregii zile. Bătrânii de altădată spuneau că Cerul se întoarce spre sud. Întreaga natură repetă, în plan restrâns, această mișcare în sens invers. Se pot stârni vârtejuri de vânt, se pornesc ploi care deveneau mai totdeauna malefice, vârtejuri ale cursurilor de apă, care îi atrăgeau în mijlocul loc pe toți oamenii necugetați, care continuă să lucreze în această zi.

Vârtolomei era cunoscută prin unele zone ale României ca singura sărbătoare a grâului. Nu se lucra nici în câmp, nici acasă, pentru că grâul are și el o sărbătoare, spuneau fetele de măritat. De aceea, nu era întâmplător faptul că pe pământ, oamenii încercau să evite mișcările „învârtejite“ – torsul, de exemplu, pentru a nu produce la rândul lor învârtiri, suciri nedorite. Se spunea că porumbul celor ce lucrează în această zi se sucește în bătaia vântului. Oamenii pot suferi vertijuri – amețeli, întoarceri, reveniri. În sens pozitiv, „învârtirile“ rituale puteau fi utilizate în magia întoarcerilor, respectiv trimiterea înapoi a vrăjilor.

De ziua lui Vârtolomei, dacă privește cineva spre răsăritul zorilor, în timpul revărsatului zorilor, de pe un munte înalt, vede Cloșca cu pui. Acest sfânt a numărat stelele pe cer spuneau bătrânii. Alții, mai sperioși, strigau că sunt sărbători diavolești. Le țineau oamenii și femeile de frica duhurilor rele, care umblă prin văzduh, de pornesc norii cu trăsnete și vijelii, de le rupeau pomii. Cine-l sărbătorește și îl cinstește, îi sunt sămănăturile și roadele ferite de vijelii și grindini, credeau cei mai mulți dintre sătenii de altădată.