Actualizare: Conform datelor oficiale obținute de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț s-a înscris un singur candidat pentru fotoliul de manager al unității sanitare. Este vorba de actual manager interimar, medicul Cristina Atănăsoaie-Iacob.
Știre inițială: În cel mai scut timp se încheie perioada de depunere a candidaturilor pentru cei care își doresc să conducă cea mai mare unitate sanitară din județul Neamț. Termenul limită este luni, 3 iunie, la ora 12:00, moment în care se va ști câți candidați vor concura pentru postul de manager.
Se cunoaște deja numele unuia dintre candidați, în persoana actualului manager interimar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, medicul Cristina Atănăsoaie – Iacob care și-a exprimat intenția de a se definitiva pe post prin participarea la examen (amănunte aici).
După toate etapele prevăzute în calendarul examenului, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț va fi desemnat spre finalul lunii, pe 25 iunie. Rezultatele finale vor fi afișate la sediul spitalului dar și pe pagina de internet a instituției medicale.
Ulterior depunerii dosarelor, etapă care se încheie astăzi, urmează perioada de contestații, rezultatele finale despre cei care intră în concurs urmând a fi publicate pe 11 iunie. Tot atunci proiectele de management ale candidaților vor fi afișate pe site-ul spitalului. Urmează susținerea proiectelor în plenul comisiei de concurs, pe 17 iunie, iar după contestații vor fi afișate rezultatele finale.
(G.S.)