La puține ore după ce s-a aflat că George Lazăr a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea a lansat un atac frontal împotriva președintelui PNL. El îi cere să renunțe voluntar la funcție pe baza următoarelor motivații:
„Partidul Național Liberal a fost și trebuie să rămână un model de integritate în politică. Tocmai din acest motiv, nicio suspiciune, de niciun fel, nu trebuie să planeze asupra liderilor săi. Pentru că Partidul Național Liberal nu se conduce pe persoană fizică, ci în baza unor valori de la care membrii săi nu trebuie să se abată.”
Este de amintit contextul în care are loc această postare, după ce George Lazăr a decapitat organizația condusă de Carabelea pe motiv de eșec în alegeri. Puteți citi restul postării mai jos și din acest moment este foarte clar că va începe o bătălie internă în PNL cu consecințe incalculabile.
„Consider că în contextul actual, George Lazăr trebuie să se autosuspende din funcția de președinte al PNL Neamț, după ce a fost trimis în judecată în primul dosar de corupție din cele trei în care este cercetat.
(V.B.)
3 comentarii
E de vazut daca increderea ta in justitie va fi la fel de ferma cand vei fi intrebat de ce acele minimale soproane numite statii de autobuz au costat cat un apartament .
Nu va voi mai deranja nici pe dvs nici pe caralelea.
Pervers mod de a publica comentariilr !