Muntele Ceahlău este adesea comparat cu Muntele Olimp din mitologia greacă, datorită numeroaselor legende care îl înconjoară, fiind totodată, una dintre cele mai frumoase și remarcabile forme de relief din România. Ceahlăul se distinge prin formațiunile sale stâncoase impresionante, în jurul cărora, de-a lungul timpului, s-au născut numeroase povești, constituind o importantă sursă de inspirație pentru scriitori, poeți, sculptori și pictori.
Pentru județul Neamț, Masivul Ceahlău este un simbol deosebit de important, având o semnificație profundă din toate punctele de vedere: economic, cultural, istoric, turistic și spiritual. Datorită acestui fapt, în jurul muntelui se organizează numeroase manifestări cultural-artistice și spirituale, iar pentru turiști și pelerini este un reper de neînlocuit.
Una dintre manifestările cultural-artistice-sportive este CUPA IACOMI, organizată periodic de Asociația C.E.T. „DR.GHEORGHE IACOMI” Piatra-Neamț, ajunsă la ediția XXXII-a. Acțiunea a avut loc la Cabana Izvoru Muntelui din Bicaz în perioada 5-7 iulie 2024, sub egida „Neamțul-ținut de poveste”.
Gheorghe Iacomi a fost un celebru medic chirurg român, iubitor al muntelui, care a pus bazele turismului montan nemțean, remarcându-se în calitate de îndrumător, în ceea ce privește cultura muntelui și care, alături de inginerul Cornel Țarălungă, a pus bazele Salvamont în județul Neamț. În calitate de publicist, dr. Gheorghe Iacomi s-a remarcat prin publicarea unor articole de literatură turistică și de ocrotire a naturii, Masivul Ceahlău reprezentând principala sa preocupare în domeniu, inclusiv în ceea ce privește literatura de informare turistică. În memoria dr. Gheorghe Iacomi și în cinstea Muntelui Ceahlău, asociația care poartă numele marelui chirurg și munțoman, organizează periodic manifestări care atrag zeci, poate chiar sute de iubitori ai muntelui din toată țara.
Anul acesta, la Izvoru Muntelui s-a organizat CUPA IACOMI- NEAMȚUL- ȚINUT DE POVESTE, la care au participat 20 de cluburi din toată țara, totalizând aproximativ 100 de persoane. Pe lângă faptul că manifestarea s-a desfășurat sub forma unei întâlniri între pasionații de natură și drumeții și iubitorii de munte, în cadrul acesteia s-a desfășurat concursul la care au participat majoritatea celor prezenți de toate vârstele, care au parcurs toate probele de concurs.
Acțiunea dotată cu CUPA IACOMI a constat în următoarele probe:
- Întrebări din sporturi montane, măsuri de siguranță, geografia muntelui;
- Alpinism la Piatra Miresei;
- Orientare cu busolă în labirint;
Probele culturale au constat în:
- Interpretare muzică folk individual;
- Muzică de munte;
- Poezie tematică;
- Umor;
- Fotografie;
Printre cei înscriși în concurs s-au aflat patru tineri din Neamț, membri ai Asociației Culturale „Eu Cred” Tașca, care au parcurs cu brio toate probele, sub denumirea de „Montan Stil”. Este vorba de Ionuț Coșerariu, 23 de ani, viitor student al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”- extensia Piatra-Neamț, Răzvan Tanislav, 16 ani, elev al Liceului „Carol I” Bicaz, Matei Mihăilă, 17 ani, din Pângărați, elev al Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț și Casian Borșuc, 14 ani, elev al Școlii Gimnaziale „Constantin Panțîru” Grințieș, ultimul fiind și membru al Asociației „Pro Grințieș”.
În urma evoluției excelente a celor patru tineri ai Asociației Culturale „Eu Cred”, aceștia și-au adjudecat CUPA IACOMI, ediția a XXXII-a 2024, excelând atât la probele unde a fost necesară forța fizică, cât mai ales la probele de cunoștințe și cele culturale, făcând un adevărat spectacol de muzică folk cu cântece de munte cunoscute, lângă focul de tabără din curtea Cabanei Izvoru Muntelui.
Clasamentul general al concursului este următorul: 1.MONTAN STIL; 2.TREI BĂIEȚI; 3.CORYDALIS Mediaș. Au mai participat: SALT Cluj-Napoca, VÂNTURAȚIA Râmnicu Vâlcea, GIONI BABOȘ București, ATE HĂȘMAȘ, ZBOR, DRUM BUN, MAREA NEAGRĂ Năvodari, NORDIC Sibiu, SPEO CRISTAL Oradea, FOCUL VIU Focșani, MÂNDRUȚELE CĂLĂTOARE, CHEMAREA MUNȚILOR Galați, ECHIPA SPECIALĂ Galați, AITA Piatra-Neamț, TRASEE DE WEEK-END Piatra-Neamț, FAMILIA BERCEAN.
Clasamentul pe secțiuni:
- Proba NEAMȚUL- ȚINUT DE POVESTE: 1.MONTAN STIL; 2 focul viu; 3.CORYDALIS, GIONI BABOȘ.
- Proba FOLK INDIVIDUAL: 1.IONUȚ COȘERARIU; 2.CĂLIN VANCEA; 3.RĂZVAN TANISLAV.
- Teste teoretice: 1.GIONI BABOȘ; 2.SALT; 3.COSTICĂ HASMAS.
- Proba TRASEU: 1.BERCEAN; 2.MONTAN STIL; 3.CORYDALIS.
- Proba ORIENTARE; 1.MONTAN STIL; 2.BERCEAN; 3.TREI BĂIEȚI.
- Proba ALPINISM: 1.BERCEAN; 2.TREI BĂIEȚI; 3. CORYDALIS.
- Proba CULTURAL: 1.CORYDALIS; 2.MONTAN STIL; 3.NINI POROJAN.
CUPA IACOMI-ediția a XXXII-a, 5-7 Iulie, Izvoru Muntelui, Bicaz, a fost un eveniment memorabil în care sportul montan, aventura, tradiția și cultura s-au îmbinat într-un mod unic, în memoria celui care a fost unul dintre cei mai mari iubitori de munte – dr. Gheorghe Iacomi.
M.C.