Mulți dintre candidații la președinția țării, știu că nu au nici-o șansă, să urce treptele puterii, a râvnitului fost Palat Regal de la Cotroceni. Că sunt niște simpli candidați de carton. Și totuși, cutează. Partidul i-a însărcinat să fie pe listă, și ei, abia au așteptat. Liderii lor, vor să arate electoratului cât sunt de importante respectivele partide. Păi fără candidat la președinție ce partid mai e acela? Așa au ajuns pe lista cu pricina, o duzină de candidați de la marele necunoscut x, de la prințul republican la Paul de România, cu păsăreasca lui indescifrabilă și alții.

„Ignoranția legis nominem excusat” (Necunoașterea legii nu este o scuză)

În anul de grație 1996, numărul candidaților români la pufosul tron prezidențial a atins cifra de 16. După o socoteală țărănească, simplă, cum legislatura era de 4 ani, 48 de luni adică, împărțită la 16 candidați, la fiecare 3 luni rezolva problema. Numai că pravila țării a zis altfel și au fost nemulțumiri.

Moș Vasile din Ciritei, anexă a municipiului Piatra Neamț, întrebat fiind la ieșirea din Secția de votare (alegerile locale) din 9 iunie, pe cine a votat, a răspuns prompt: „Am pus ștampila pe democrație!”

De unde știa octogenarul de „democrație”? Din telefonul mobil, are o cioarsă pe care o ține tot timpul la urechea cu care aude. Că în rest, locuiește într-un bordei cu lut pe jos, cu prag înalt și geamurile sparte de mult.

Că toți analfabeții de astăzi vorbesc la telefon nu mai miră pe nimeni.

Nu-i greșit să-i împrospătăm cunoștințele bărbatului dacă sunt șubrede.

Deci, democrația nu se dezvoltă oriunde și oricum. E „o plantă” rară, pretențioasă. Chiar și astăzi, democrațiile veritabile sunt în minoritate între statele lumii. În ultimul Indice al democrației (2015), doar 20 de state, printre care Norvegia pe primul loc, Noua Zeelandă, Canada, Elveția, Statele Unite, sunt desemnate ca democrații reale.

Doar 9% din populația lumii trăiește într-un asemenea regim. Alte 59 de state (39% din populația globului) sunt numite democrații imperfecte. „Aici, avem exemple diverse de la România la Panama, la Papua-Noua-Guinee, ori Zambia”. Alte 36 de state (18% din populația mondială) sunt clasificate drept regimuri hibride, iar 52 de state (34% din populație) sunt regimuri autoritare (Cătălin Avramescu – Cum alegem? Un portret al democrației pe înțelesul tuturor, Ed. Humanitas.)

Libertatea e făcută pentru oameni

Despre democrație se discută de când era bunica fată mare. Primii care au împins noțiunea în dezbateri au fost grecii. Ei ne-au explicat că „demosul” – poporul și „cratis” – puterea, pot explica la nivelul cel mai scăzut, cuvântul în discuție. Adevărul este că nu știu exact care sunt condițiile generale în care un stat devine democratic, sau menține astfel de regim. Fiecare popor are specificitatea lui, inclusiv românii.

Una dintre acestea scoate în evidență rolul bunăstării materiale. O democrație săracă lipită pământului, este greu de gestionat. Dacă nu produci nimic, ce să gestionezi? Ascensiunea naziștilor în Germania, în anii ’20-’30, care au dus la distrugerea instituțiilor democratice, s-a făcut pe fondul unei crize economice profunde. Astăzi, se consideră că democrația este imposibilă în țările cu un venit pe cap de locuitor, mai mic de 5.000 de dolari pe an. Alte teorii subliniază rolul culturii politice din societatea respectivă. Un alt autor faimos care a scris despre democrație este Alexis de Tocqueville. Cartea sa principală se numește „Despre democrație în America (1835)”. Călătorind în Statele Unite el a observat „moravurile” americanilor de rând. Pentru autor, așadar, democrația nu este doar un regim politic, ci și o stare socială. Altfel spus, contează elementele cum ar fi educația sau valorile democratice.

În sfârșit, există teorii care consideră democrația ca fiind înainte de orice, un set de investiții și de reguli. În traducere, o constituție anume. În linii mari ca să fie democrație, un stat modern trebuie să întrunească un număr de condiții. Să cultive respectul față de lege, să aibă alegeri corecte și să aibă o economie liberă. Din păcate, pe plaiurile mioritice, toți perdanții în alegeri, nu se recunosc învinși, mai mult ies în stradă și strigă „fraudă electorală”, deși putem vorbi de un „circ electoral”

Actul alegerii unui președinte de țară e unul dintre cele mai responsabile și pentru alegători și pentru aleși și nu e bine să ne jucăm cu el. Că prea ne-am „prăjit” de multe ori, de la Revoluție încoace.

„Nebunii care ne conduc”!

Nu vă impacientați, titlul se referă la alte vremuri de mult trecute… Am reținut totuși că din mulțimea oamenilor mari care au condus popoare destui erau „atinși” de boli destul de grave de tot felul de țicneli: Ludovic al XIV-lea era mitoman și avea și alte boli rușinoase. Napoleon suferea de pancreatită. Hitler era un mitoman. La Ialta Roosevelt a dormit tot timpul, iar Kennedy suferea de maladia Addison. Stalin nu mai are rost să discutăm… Că unii politicieni de calibru au fost bolunzi, asta știu și kinderii de la primară, dacă le-a spus „dom’ profesor”.

În cei 30 de ani de democrație, prin rotunjire, ne-am ales mai mulți președinți, legal, conform legii. Primul președinte al Republicii nou create a obținut peste 85% din voturi. Poporenii simpatici l-au numit „zâmbilici” sau „Ilici”. Motivul? Și-a făcut studiile la Moscova, l-a avut coleg de facultate pe Gorbaciov, iar Larisa soția primului secretar sovietic, i-a împletit românului un pulover roșu cu care s-a urcat pe baricade în Decembrie 1989. L-ați văzut?

Al doilea președinte ce a urcat la 4 ani treptele palatului de la Cotroceni a fost domnul profesor Emil Constantinescu, poreclit de către mucaliți „Țapul”. De ce? Se tundea ca col. Alexandru Ioan Cuza, dar nu avea nici în clin nici în mânecă cu primul domnitor al României moderne. Am avut președinte și un „Marinar”, care a ieșit cam șifonat de la domnie. Cel mai aiurit președinte a fost și este… Iohannis, poreclit și „excursionistul”. De ce? Hai că știți. Din anturajul președinților enumerați făceau parte și alți tipi de gașcă, porecliți de… mulți: Bombonel, Săniuță, Mincinosul, Animal Planet, Guzganul Rozaliu, Plagiatorul. O menajerie întreagă. Când prostia și aroganța se cunună, urmează dezastrul. Și-a venit. Trăim mai rău ca înainte. Fără apă, fără curent, fără, fără, fără. În schimb, alții, nume sonore s-au îngrășat nu mai pot de bine, s-au umflat la burtă, au palate, sute de milioane de dolari sau euro în băncile străine. Unde ești tu, Doamne? L-am omenit pe unul, ca să creăm un popor de cerșetori și de sărăntoci și un pumn de înavuțiți.

Ar fi cazul să ne oprim. Nu? Credeți că sunt nostalgic? Nici pomeneală. Dar lucrurile bune trebuie spuse și Ceaușescu a făcut o serie lungă de lucruri bune, pe care astăzi ne dăm seama că, de fapt, le-a gândit bine. Sunt multe adevăruri care ar trebui spuse despre Revoluție, sau mă rog, despre evenimentele din decembrie 1989. Vă mai amintiți cum arătau deputații din mare adunare națională? Ca niște soldați disciplinați ai partidului, respirau și aplaudau numai la ordin. De unde știu? De la Mircea Radu Iacoban, colegul meu de facultate care stătea „vecin”, cu Mitropolitul Țării. Nimeni nu mișca în front mai ales când vedea Tovarășul de la înalta tribună.

Cum arată deputații de astăzi? Sunt oameni plini de importanță, pretind mașină la scară și secretară cu fustă scurtă. Parlamentarii se plâng că nu au unde dormi, hotelurile de 4-5 stele nu sunt de ajuns. În rest, își petrec timpul în bussiness-uri care mai de care mai profitoare. Ce fac „oamenii muncii” câți au mai rămas? Vor schimbarea cu adevărat, numai atunci când le-a ajuns cuțitul la os.

Lenea socială

Așa se numește „păcatul cetățenesc” în care trăim de un sfert de secol. Cine a dat această definiție reală? Gabriel Liiceanu, care, într-o discuție la Grupul de Dialog Social a remarcat nivelul îngrijorător de scăzut al cunoștințelor despre democrație. Vulgul care vine la urne să voteze în acest an, nu știe ce este acela un Parlament, ce se înțelege prin repartiția puterilor în stat, sau care este rostul unui președinte. Și totuși votează. Sau nu, să nu uităm că la ultimele alegeri locale aproximativ „juma” din cetățeni cu dreptul la vot s-au dus la o bere prelungită. Ce este absenteismul? Un fel de protest pe șestache practicat de leneși, de nedeciși și de cei care se enervează numai când aud cuvântul ”politichie”. Cine trece prin Piața Mare a municipiului Piatra Neamț și aruncă o privire spre panourile electorale folosite la 9 iunie, rămâne „praf”! Abia atunci își dau seama că „lenea socială” domnește peste tot. Din sutele de candidați carismatici și patrioți fără de Dumnezeu au mai rămas câțiva, pe bucăți și bucățele doar câțiva. Ce dovedește acest lucru? Nemțenii nu știu să piardă demn, bărbătește. Toți vor să pășească pe treptele puterii, dar uită un lucru. Omul cu ștampila în mână este rău sau bun de la natură. Deci trebuie înzestrat cu libertăți, cu educație!

Profesor Dumitru RUSU