Sărbătoare mare în comuna Oniceni, sub soarele arzător, s-au adunat duminică, 14 iulie, cu mic cu mare, de la copii la seniori, cu toții dornici să-și arate bucuria și dragostea pentru locurile natale, de la Pietrosu și din Gorun, Ciornei, Linsești, Lunca, Mărmureni, Valea Enei, Poiana Humei, Solca și de la hăt departe din Pustieta, către Vaslui. La marginea satului, lângă scena amenajată pentru spectacol, meșteșugari și comercianți le-au oferit sărbătoriților tot felul de oportunități de a petrece o zi frumoasă, interesantă și distractivă deopotrivă, de la delicii culinare la suveniruri de păstrat pe policioară. Pentru cei mici și dornici de puțină adrenalină a fost amenajat și un carusel, care-i purta pe sus, spre cer, în rotocoale… astfel încât să existe divertisment pentru toate vârstele.
“Aceasta este cea de-a VI-a ediție a Zilei Comunei Onicei, pe care eu v-o ofer cu drag, pentru că întotdeauna v-am oferit spectacole, v-am oferit o zi liberă în care să puteți să vă distrați, o zi pe care s-o numim Ziua comunei Oniceni. Ca în fiecare an, am încercat și anul acesta să aducem pentru dumneavoastră câțiva invitați de marcă, după cum ați văzut și pe afiș. Anul acesta o să o avem pe Maria Dragomiroiu, Nicu Paleru, alți interpreți de muzică populară și cei mai simpatici copilași de la școala noastră din comună. Astăzi o să fie foarte cald, o să am rugămintea să stați cât mai mult pe la umbră, este deja foarte cald, este cod roșu de caniculă. Să vă hidratați, să aveți grijă de copii și de cei mai în vârstă, să-i protejați! Mai ales după-amiază, chiar atunci când vor susține spectacolul celebrii noștri invitați, va fi foarte cald, de aceea vă rog să aveți grijă! Vă doresc o zi frumoasă, o zi în care să vă distrați, să vă simțiți bine! Vă mulțumesc pentru votul și încrederea dumneavoastră, vă mulțumesc pentru onoarea de a fi, din nou, primarul comunei Oniceni pentru încă patru ani! Vă mulțumesc, o zi frumoasă și distracție plăcută! Acestea fiind spuse deschidem sărbătoarea Zilei comunei Oniceni”, a spus primarul Bogdan Duminică dând startul distracției.
Și pentru că folclorul autentic este marca festivalului “La fântâna lu‘ Ștefan”, organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Oniceni, un spectacol de muzică populară cu cântăreți din diferite zone ale țării a avut loc în cursul după-amiezii de duminică adunând în fața scenei întreaga suflare a comunei, în ciuda temperaturilor ridicate. În deschidere corul folcloric al Școlii Gimnaziale al comunei Oniceni și-a demonstrat talentul prin vocile tinere ale elevelor îmbrăcate în straie populare.
Muzica populară a continuat cu concertul oferit de Mariana Purdel, Simona Solomon și Claudia Ghițulescu, voia bună și distracția fiind cuvintele de ordine pe câmpul dintre dealurile Onicenilor pe care, cândva, oștenii voievodului Ștefan cel Mare își ostoiau setea lor și-a cailor, după o grozavă bătălie.
Legenda ”Fântânii lui Ștefan cel Mare”
”Fântâna lui Ștefan” din satul Pietrosu, comuna Oniceni, este o mărturie a istoriei care supraviețuiește și în prezent, transmisă din generație în generație. Legenda spune că, după ce Ștefan cel Mare a obținut o victorie hotărâtoare la Podu’ Înalt împotriva turcilor, între dealurile din Oniceni, a construit un fort de apărare pentru a-și odihni oștile. Aici, voievodul a tăiat pădurile și, conștient de necesitatea apei pentru oșteni și cai, a amenajat o fântână mare. Astfel, începe povestea ”Fântânii lui Ștefan”, care a supraviețuit timpului și este folosită și în prezent.
Prima mențiune documentară a localității Oniceni datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare, în 10 ianuarie 1467, ca hotar al unui sat. Mai târziu, în 17 februarie 1483, tot într-un act al voievodului, Oniceni este menționată, iar denumirea îi provine de la verii Giurgea Oniceanul și Ion Oniceanul, boierii cărora le-a fost dată în stăpânire jumătate din localitate. Istoria locală amintește că zona în care se află fântâna, neglijată în trecut, a devenit o mlaștină. Înainte de Primul Război Mondial, aceasta a fost asanată și fântâna a fost reamenajată. Cu toate acestea, în timpul celui de-al doilea război mondial, fortificația a fost distrusă de trupele sovietice. Abia în 1970 a fost refăcută, cu implicarea parohiei locale și a comunității, primind și denumirea oficială de ”Fântâna lui Ștefan cel Mare”.
“Este un festival relativ tânăr, a cărui nume a pornit de la o filă de istorie a comunei, și anume, o fântână din timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Un festival în care domnul primar, împreună cu Consiliul Local, încearcă să aducă artiști pe care comunitatea îi apreciază și pe care vor să îi vadă. În același timp, acest festival este o rampă de lansare și pentru elevii din comună, uniți în corul Școlii Gimnaziale Comuna Oniceni, care de doi ani participă, ca și invitați, la acest festival. Spun ca și invitați deoarece domnul primar îi consideră pe elevi cei mai frumoși și dragi invitați pentru comunitate, deoarece copiii sunt viitorul, și atunci toată colaborarea dintre școală și primărie se axează pe a le oferi elevilor noștri condiții prielnice pentru a studia și a se dezvolta. Anul acesta corul coordonat de doamna profesoară de muzică, Corina Crăciun, a susținut un mic recital de cinci piese, cu mari emoții, dar au promis că la anul vom avea surprize și mai mari. Așteptăm ediția cu numărul șapte, să vedem ce o să urmeze”, a declarat profesor Mirela Ichim, directorul Școlii Gimnaziale Oniceni.
Maria Dragomiroiu și Nicu Paleru – spectacol de zile mari
Cu mare chiot de bucurie au primit sătenii în mijlocul lor pe îndrăgita cântăreață de muzică populară, Maria Dragomiroiu. Vocea, ce face parte din generația de aur a folclorului românesc, a răsunat la Ziua comunei Oniceni, umplând inimile ascultătorilor de emoții și încântare. Urmașă a altor două celebre Mării – Maria Lătărețu și Maria Tănase, cântăreața le-a adus sărbătoriților din Oniceni chintesența muzicii care a făcut-o celebră, prin cântece de dor și dragoste, melodii ce te îndeamnă la dans și voie bună: “Viață, viață”, “Omul pentru ce muncește” sau “Dar-ar naiba dragoste în tine”. Spectacolul a fost completat de fermecătorul Nicu Paleru, cu cântecele sale fără de care se spune că nicio petrecere nu este completă. Oamenii din public au fredonat melodiile îndrăgite și au aplaudat îndelung.
Urările colegilor primari
După cum a devenit o tradiție a Oniceniului, de la sărbătoare nu puteau lipsi primarii din comunele alăturate: Pâncești, Valea Ursului, Ion Creangă și Bozieni.
“Particip la aceste zile ale comunei cu deosebită plăcere, vin în fiecare an cu aceeași plăcere la prietenii mei din Oniceni. Sunt aici înconjurat de prieteni și de oameni gospodari care fac cinste zonei noastre. Îi mulțumesc în mod deosebit domnului primar de la Oniceni, Bogdan Duminică, pentru tot ceea ce a organizat astăzi aici, dar și pentru tot ceea ce a făcut pentru comunitatea aceasta, numai lucruri trainice, bune și frumoase și le doresc tuturor locuitorilor comunei Oniceni multă sănătate și mult succes în toate”, a spus Viorel Smeria, primarul comunei învecinate, Valea Ursului.
Și viceprimarul comunei Ion Creangă, Vasile Constantin, a avut numai urări de bine pentru primarul Bogdan Duminică și locuitorii comunei Oniceni, la ceas de sărbătoare: “Am răspuns cu mare drag invitației domnului primar al comunei Oniceni și țin să-i mulțumesc pentru organizare, pentru toate lucrurile bune și frumoase pe care ni le-a oferit astăzi, pentru promovarea folclorului românesc, pentru tot ceea ce este frumos în zonă, ca un primar gospodar și bun prieten ce este comunei Ion Creangă. Îi urez mult succes în următorul mandat domnului primar Bogdan Duminică. La mulți ani de ziua comunei! Multă sănătate și numai bucurii locuitorilor comunei Oniceni!”.
Augustin Holmaru, primarul comunei Pâncești s-a alăturat celor care au dorit să transmită un gând bun cetățenilor și conducerii comunei Oniceni: “Urez din suflet, din partea locuitorilor comunei Pâncești și a mea personal, oamenilor din Oniceni, prietenului meu Bogdan Duminică, multă, multă sănătate, spor în tot ceea ce și-au propus să realizeze în această frumoasă comună! Să dea Dumnezeu să aibă parte de o zi frumoasă, o zi care să rămână în amintirea lor, o tradiție care, prin realegerea colegului meu pentru un nou mandat, o să continue și în anii următori. La mulți ani, încă o dată și îi aștept cu drag, pe ei și pe toți cei care doresc să se alăture, la Pâncești pe 8 septembrie, să sărbătorim ziua comunei noastre!”.
Printre participanți, o fetiță de câțiva anișori foarte entuziasmată de caruselul aflat în apropiere și de dulciurile la discreție a ținut să spună și ea: “La mulți ani, tataie! Sunt bucuroasă…”, ascunzându-se sfioasă după rochia bunicii.
Nea Costică, aflat la un pahar de vorbe cu consăteanul său din satul Pietrosu a făcut și el o urare Oniceniului: “Să trăim, că mai trebuim! La mulți ani și vecinilor noștri și domnului primar! Om gospodar, se cunoaște de când a venit dumnealui, se schimbă lucrurile și la noi în comună. Mai sunt multe de făcut, dar, după cum îl văd pe dumnealui, nu am frică, va fi bine!”…
Doamna Ileana, în hainele de duminică, venită direct de la biserică, a poposit să asculte muzică populară, să mai schimbe o vorbă cu oameni pe care i-a întâlnit mai rar în ultimul timp și să se răcorească cu o apă plată de la gheață: “Să fim sănătoși, să ne păstrăm tradițiile și obiceiurile! Să dea Dumnezeu ploaie, că avem mare nevoie! Să ne crească mari copiii și nepoții și să ne bucurăm de ei!”
Educația – prioritatea zero!
Aflat la cel de-al doilea mandat, primarul Bogdan Duminică (PSD) și-a propus să continue cel puțin încă opt ani la conducerea comunei Oniceni pentru a-și duce la capăt toate proiectele pe care le-a gândit pentru dezvoltarea tuturor satelor. Așa cum îi șade bine unui edil atent la management și strategia pe termen lung, Bogdan Duminică începe să creioneze alte proiecte de viitor:
“În primul rând vreau să le mulțumesc oamenilor pentru încrederea acordată, să-i asigur de toată aprecierea mea. M-au votat într-un procent încurajator, aproape 82%, ceea ce înseamnă că au fost mulțumiți de ceea ce am făcut până acum și îi asigur că voi continua cel puțin în același ritm. Mai sunt multe lucruri de făcut în comuna noastră, dar, cu răbdare, cu înțelepciune și cu un lobby susținut din partea mea pentru a obține fondurile necesare, am convingerea că vom continua planificarea și construirea unui viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri. În acest moment avem în execuție și urmează să finalizăm alimentarea cu apă și canalizarea în satele Pietrosu și Solca. Avem de finalizat canalizarea în satele Linsești, Valea Enei și Lunca. Suntem la partea de branșamente electrice, cred că în aproximativ două luni putem deja să predăm investiția la ApaVital Iași, cu care deja suntem în discuții avansate. Toate au fost și sunt importante, însă, dincolo de ceea ce înseamnă atragere de fonduri pentru investiții locale, cel mai important domeniu este pentru noi educația. Apoi, urmează infrastructura de toate felurile, numai că școala trebuie să fie pe primul loc. Remarc faptul că, în prezent, comuna Oniceni are 11 sate și două cătune și este greu să pui la punct, în timp scurt, infrastructura școlară. În schimb, menționez faptul că în comuna noastră este un număr important de copii, mai ales că numărul acestora nu a scăzut în ultimii ani. Pentru mine, prioritatea zero a fost modernizarea școlilor. Cum spuneam, comuna are un număr important de elevi înscriși în procesul instructiv-educativ, ba chiar numărul lor este într-o ușoară creștere, mă bucură că la nivelul comunei nu suntem pe minus la numărul de copii. În această situație, nu cu mulți ani în urmă, în baza unui mare proiect de modernizare a unităților școlare, am efectuat lucrări importate la unele școli din comună. Mă refer în primul rând la grădinița din satul Solca, o adevărată bijuterie arhitectonică. Am foarte multe proiecte pentru Oniceni, trebuie să finalizeze constructorul lucrările de modernizare de la Școlile Solca și Oniceni, aflate într-un stadiu avansat de execuție. Reabilitarea Școlii Gimnaziale Solca, cu o finanțare de 1.006.384,32 lei, este în lucru. Apoi, au fost terminate lucrările la alte două proiecte, Reabilitarea Școlii Gimnaziale Pietrosu (945.389,74 lei), Reabilitare Școala Primară Valea Enei (858.930 lei), la care au fost terminate lucrările și am făcut recepţia. Cât despre cel mai mare proiect în domeniu, Reabilitare Școala Gimnazială Comuna Oniceni, un proiect în valoare totală de 3.508.978 lei, stadiul lucrărilor este destul de avansat, tragem tare să le finalizăm. Este o investiție mare, la care sunt de efectuat foarte multe lucrări. Sper ca în viitorul apropiat, toate aceste lucrări să fie terminate, iar copii și cadrele didactice să beneficieze de condiții excelente. Sunt investiții pe care noi trebuie să le realizăm, iar dacă ne va ajuta Cel de Sus, nu peste multă vreme situația se va schimba radical în privința condițiilor oferite sistemului instructiv-educativ din comună. Am încă un proiect foarte important de terminat, asfaltarea pe strada Pompierului, strada Șes Bălanu și în satul Pustieta. Zilele acestea vom face recepția la un microbuz electric pentru școală, vom face recepția lucrărilor și la primăria veche unde va funcționa Serviciul de Evidența Populației și atunci vom putea să ne facem singuri buletinele la Oniceni, începând cu toamna acestui an și îi scutim pe oameni de un drum și de cheltuielile cu transportul. Dar, astăzi e zi de sărbătoare, păstrăm în minte ceea ce mai avem de făcut și ne bucurăm de cea de-a VI-a ediție a evenimentului La fântâna lu‘ Ștefan. Prima ediție am organizat-o în 2017, doar în perioada de pandemie, 2020-2021, din păcate, nu am putut să o sărbătorim, dar este deja o frumoasă tradiție a comunei noastre, o sărbătoare dedicată oamenilor, prilej de a fi împreună, de a ne simți bine și de a petrece, așa cum îi șade bine românului. Chiar dacă este foarte cald, noi am asigurat condiții optime și oamenii se distrează, se bucură de această zi a lor, a comunității noastre. Este și o modalitate de a ne suda relațiile interumane și de petrece timp de calitate. Ca de obicei, nu puteam să mă bucur de această zi specială fără să-i am alături pe vecinii și prietenii noștri, domnul Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului, domnul Dorin Tabacariu de la Ion Creangă, domnul Emil Dascălu, primarul comunei Poienari și prietenul meu, domnul Augustin Holmanu de la Pâncești. Cetățenilor din Oniceni le cer să aibă în continuare încredere în mine, sunt un om simplu, din mijlocul lor, dar sunt motivat de dorința de a vedea comuna Oniceni printre cele mai frumoase și mai evoluate din județul Neamț și din țară. Să aibă încredere că, dacă în opt ani am reușit să schimb fața comunei, în următorii opt ani voi face absolut totul pentru ca lor să nu le lipsească nimic, iar peste acești opt ani să putem spune: Da, comuna Oniceni este la standarde europene și nu mai trebuie făcut nimic! Dar, într-o comună mare ca a noastră întotdeauna mai este ceva de făcut, întotdeauna este loc de mai mult și mai bine!”.
Angela CROITORU