În data de 3 august, la Liceul „Mihail Sadoveanu” Borca, a avut loc un eveniment special pentru a marca 50 de ani de la prima expediție „Cutezătorii” organizată de școala din localitate. Evenimentul a început cu o evocare a foștilor profesorilor și elevi ai Liceului „Mihail Sadoveanu”, care acum nu mai sunt în viață. După un moment de reculegere, doamna profesoară Maria Lungu a prezentat cum erau făcute expedițiile care au avut trasee în multe zone ale țării: „Au fost 15 ani de expediții, ștafete și activități turistice, cu generații diferite”. Ea a fost cea care a îndrumat generații de copii spre descoperirea naturii și a zonelor diverse din România.
Într-o atmosferă nostalgică, prof. univ. Dan Dumitriu, fost participant al expedițiilor „Cutezătorii”, a prezentat pe larg fiecare dintre acestea, care au avut loc de-a lungul anilor în vacanțele de vară. Au fost rememorate amintiri, cu fotografii din timpul expedițiilor, foștii participanți prezenți în sală amintindu-și cu drag de acele experiențe care le-au marcat restul vieții. Ei au intervenit în prezentare, subliniind unele aspecte și reamintind evenimente deosebite pe care le-au trăit în timpul expedițiilor. Chiar prof. Dan Dumitriu a spus că expedițiile „Cutezătorii” au fost piatra de temelie în dezvoltarea lui, lărgindu-i orizontul de cunoaștere și insuflându-i dragostea pentru natură și geografie. Vasile Amariei, directorul liceului și gazda acestei activități a concluzionat: „Obiectivul principal al evenimentului a fost de asigurare a continuității școlii ca pilon central în comunitate și cred că acest obiectiv a fost atins.” 4 ore de discuții, amintiri, totul plecând de la activități purtate în comun, organizate de oameni care iubeau în același timp liceul, comunitatea locală și au folosit ideea de turism pentru a insufla elevilor dragostea față de frumusețea, bogățiile și trecutul țării.
(A.A.)