Aflată la aproximativ 30 de kilometri de reședința de județ, comuna Costișa este într-o continuă dezvoltare, iar administrația publică locală caută soluții pentru ca traiul locuitorilor de aici să fie adaptat vremurilor în care trăim și cât mai aproape de condițiile de care beneficiază cei care locuiesc în orașe. De acest lucru se îngrijește îndeaproape primarul comunei, Dumitru Dorel Berbecariu, care face echipă bună cu viceprimarul Gheorghe Vieriu. Investiții de amploare au fost demarate din primul mandat în fruntea comunei a primarului Berbecariu și pentru că cetățenii comunei au considerat că tot ce s-a făcut până acum a fost oportun, i-au acordat încrederea pentru cel de-al doilea mandat. Astfel, la alegerile locale din 9 iunie, Dumitru Dorel Berbecariu a câștigat detașat cu peste 64% din voturile valabil exprimate. Acest lucru nu face decât să-l determine să continue investițiile începute în primul mandat dar și să facă planuri pentru noi oportunități care pot aduce un plus vieții cotidiene a localnicilor din comuna Costișa.
„Pe partea de investiții pot spune că toată localitatea este un șantier și avem în derulare proiecte destul de ample în ceea ce privește infrastructura mare. Și mă refer aici atât la rețeaua de canalizare, cu finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, pe o distanță de aproximativ 21 de kilometri. Proiectul acesta se află acum în perioada de implementare, având un grad de execuție de aproximativ 35%. Lucrările au început în luna februarie a acestui an, iar termenul de execuție este de doi ani. Suntem așadar în plin proces de implementare. Pe lângă cei 11 kilometri deja existenți, prin acest proiect vor mai fi realizați alți 21 de kilometri, asta însemnând acoperirea, în totalitate, a satelor Costișa și Mănoaia. În ce privește satele Frunzeni și Dornești suntem în pregătirea documentației pentru implementarea acestei investiții și în aceste două localități. O altă investiție importantă, un alt proiect de infrastructură mare, este extinderea rețelei de alimentare cu apă. Proiectul este finanțat din bugetul local și prevede extinderea rețelei de apă pe aproximativ 4 kilometri în satul Costișa”, a punctat primarul comunei Dumitru Dorel Berbecariu.
De menționat este faptul că sistemul de alimentare cu apă este funcțional la nivelul localității încă din 2022 și deservește deja o parte din locuitorii din satul Costișa, respectiv cei de la drumul național DN15, precum și locuitorii din satul Dornești. Având în vedere că proiectul rețelei de canalizare se desfășoară în satele Costișa și Mănoaia, administrația publică locală a luat hotărârea de a implementa această investiție de alimentare cu apă, suprapus pe proiectul de canalizare, pentru a asigura cele două servicii pentru cetățeni.
„În perioada următoare vom pregăti documentația pentru extinderea rețelei de apă și pentru celelalte străzi care se suprapun cu proiectul de canalizare. După finalizarea acestor două mari investiții, locuitorii din satele Costișa și Mănoaia vor beneficia de aceste servicii. Cetățenii din satul Dornești au deja, urmând ca ulterior să extindem și în satul Frunzeni”, a mai adăugat primarul Berbecariu.
O reușită importantă: gaz în comuna Costișa
O altă investiție majoră de infrastructură este înființarea rețelei de distribuție gaze naturale. La acest moment este introdusă rețea pe aproximativ 6 kilometri. Și tot în execuție este și stația de reglare-măsurare a presiunii (SRMP), aceasta fiind implementată de Transgaz, pentru a putea introduce gaz metan în rețeaua de distribuție executată.
„Acest SRMP este executat în proporție de 80%, iar în septembrie se va introduce gaz în rețeaua de distribuție. Deja locuitorii comunei au fost invitați să depună cereri pentru racordare, urmând ca, în perioada următoare, în funcție de priorități, precum și de numărul de solicitări, aceștia să poată beneficia și de acest serviciu. Și există interes în această privință”, a mai menționat Dumitru Dorel Berbecariu.
Trebuie spus faptul că alimentarea comunei cu gaze naturale a fost una din prioritățile administrației publice locale pentru că, deși magistrala Transgaz traversează localitatea Costișa, locuitorii nu au avut acces până acum la acest serviciu. Planuri pentru această investiție au mai fost de-a lungul timpului însă fără nici o finalitate. Totuși, actuala conducere a comunei a reușit acum implementarea acestui proiect care se va derula și după preluarea celui de-al doilea mandat al primarului Berbecariu. Important este faptul că țeava de gaz va fi pe ambele părți ale drumului, iar firma care execută lucrarea asigură traversarea, astfel că racordarea va fi mult mai facilă având în vedere faptul că rețeaua va fi la limita proprietății. Astfel, locuitorii comunei Costișa se vor putea branșa foarte ușor.
Planuri pentru noul mandat
Dumitru Dorel Berbecariu, unul din cei mai tineri primari din Neamț, a îndeplinit obiectivele pe care și le-a asumat pentru primul mandat, iar acum trebuie puse în practică planurile pentru următorii 4 ani în fruntea comunei. Unul din obiectivele majore este construirea unei grădinițe în satul Costișa. Aceasta se va afla în locul unei vechi clădiri, care a avut aceeași destinație. Structura veche va fi demolată și va fi construită una nouă cu 3 săli clasă și toate dotările necesare.
„Pot spune că deja am pregătit documentația pentru depunerea cererii de finanțare și vom încerca obținerea de fonduri nerambursabile pentru implementarea acestui proiect, o grădiniță cu program normal care să corespundă tuturor cerințelor”, a mai adăugat primarul comunei Costișa.
Un alt proiect important pentru noul mandat vizează tot sistemul de învățământ din comună. Este vorba de eficientizarea energetică a clădirii Școlii Gimnaziale Costișa. Și în acest caz documentația este deja pregătită. La unitatea de învățământ va fi o intervenție amplă care va duce la obținerea unor condiții de învățământ performante și adaptate vremurilor actuale. Prin acest proiect se urmărește anveloparea termică, înlocuirea tâmplăriei și a acoperișului, dar vor fi intervenții și asupra instalațiilor, adică tot ceea ce înseamnă eficientizarea energetică. Un alt proiect care va fi implementat în următoarea perioadă este înființare a unui parc fotovoltaic.
„Pentru acesta avem contractul de finanțare deja semnat și suntem în procedura de întocmire a proiectului tehnic, urmând ca în perioada următoare să lansăm licitația pentru execuția lucrărilor. Parcul fotovoltaic, pentru care avem deja terenul necesar, va acoperi consumul pentru iluminatul public din localitate, precum și pentru toate clădirile și autorități publice locale, școală, primărie, dispensar. Odată cu implementarea acestui proiect toate costurile pe care le avem acum pe segmentul menționat vor fi zero”, a mai adăugat primul gospodar al comunei Costișa.
În condițiile în care sunt obținute deja toate avizele necesare, mai este necesară emiterea autorizației după licitația de lucrări ca să demareze execuția. Între proiectele viitoare ale administrației locale se numără construirea unui parc și a unei clădiri administrative în localitatea Frunzeni, valoarea investiției care va fi suportată din bugetul local fiind de 750.000 lei. De asemenea, se urmărește obținerea unei finanțări nerambursabile, prin Administrația Fondului de Mediu pentru amenajarea unor piste pentru biciclete și stații încărcare mașini electrice. Nu trebuie omis proiectul care are ca obiectiv dezvoltarea sistemului de management local, cu fonduri europene prin PNRR, Componenta C10. Este vorba de o investiție de 1,9 milioane lei, aproximativ 350.000 de euro, contractul de finanțare fiind semnat și se află în faza licitației publice lucrări. Și în administrația locală de la Costișa, ca în orice familie cu oameni gospodari, tot timpul este ceva de lucru și nu se încheie un proiect că deja altele câteva sunt în fază de proiect sau chiar de execuție.
Gabi SOFRONIA