Doi bărbați au fost reținuți în cazul incendiului violent care a distrus acoperișul unui bloc de pe strada Plevnei din Piatra Neamț în după amiaza de 20 august. Chiar înainte ca focul să fie stins, IPJ Neamț a comunicat faptul că se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. În aceeași zi cei doi au fost reținuți. „La data de 20 august a.c., s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă 67 și 41 de ani, din Piatra Neamț, fiind introduși la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț”, anunță Poliția Neamț.
Este posibil ca suspecții să ajungă în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă ori la expirarea perioadei de reținere aceștia vor fi eliberați. De menționat este faptul că la finalul intervenției ISU Neamț a cercetat și a anunțat că totul a fost provocat de focul deschis în spații închise. Mai exact a fost vorba de o echipă care făcea lucrări de hidroizolație la acoperișul imobilului.
După izbucnirea flăcărilor, trei persoane au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURS, nefiind nevoie să fie transportați la spital. Chiar dacă nu au fost victime, pagubele sunt însemnate (amănunte aici).
(G. S.)
Un comentariu
Accident de munca nu distrugere…distrugerea e cu intentie. S-au luat de 2 amarati pusi sa lucre la 50 ° Celsius deasupra betonului cu flacara langa ei in miezul zilei, fara echipament instructie samd. Arsene care a furat milioane de euro sta cu p_ _ a in sus la mare. Numai sa nu muncesti in tara asta.