Situația alegerilor prezidențiale se cristalizează, PNL fiind ultimul dintre partidele importante care și-a desemnat, în mod oficial, candidatul.
„Mă onorează decizia Biroului Politic Național prin care am fost desemnat, în unanimitate, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale. Intru în această competiție bazându-mă pe singurul sondaj real: votul românilor la alegerile din 9 iunie.
Ambele runde de alegeri de la sfârșitul anului sunt cruciale pentru viitorul țării. Așa cum am mai spus, România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă și le așteaptă de la conducătorii lor: respect pentru educație, pentru litera legii, devotament față de familie și un caracter format prin ani de muncă și responsabilitate. Adică un șef de stat care să asigure securitatea și stabilitatea de care țara are nevoie, să fie responsabil în acțiunile sale și care să fie un președinte al tuturor românilor”, a fost postarea lui Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
Unul dintre primele comentarii la postarea fostului premier a venit din partea senatului liberal de Neamț, Eugen Țapu Nazare care a transmis „Multă baftă, domnule Președinte!”.
M.N.