Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, sărbătorită pe 7 august, este o figură importantă din istoria spiritualității românești. Născută în satul Vânători-Neamț, în secolul al XVII-lea, Teodora a venit pe lume într-o familie de nobili credincioși. Tatăl său, Ștefan Joldea Armașul, era paznic al Cetății Neamțului și făuritor de arme, iar mama ei se îngrijea de casă și de educația celor două fiice, Teodora și Maghița (Marghiolița). Teodora și-a pierdut sora mai mică în copilărie.
Părinții ei au aranjat o căsătorie pentru ea, iar după o perioadă în care a fost căsătorită și fără a avea copii, Teodora și soțul ei au decis, de comun acord, să îmbrățișeze viața monahală. Teodora a intrat în schitul Vărzărești – Vrancea, iar după doi ani soțul ei a devenit călugăr la schitul Poiana Mărului – Buzău, primind numele de Elefterie. Din cauză că turcii au dat foc schitului, Teodora s-a retras în munții Vrancei împreună cu stareța ei, a cărei ucenică era. Răposând stareța ei, Teodora a părăsit munții Vrancei și s-a retras în munții Neamțului, într-o zonă cunoscută sub numele de Sihla. Acolo și-a găsit adăpost într-o peșteră și a trăit în izolare, hrănindu-se cu fructe de pădure și rădăcini și colectând apă din izvoarele din apropiere. Teodora a continuat să-și mențină credința și practicile spirituale, în ciuda condițiilor dificile. Se spune că din timp în timp, păsările îi aduceau firimituri de pâine în ciocurilor lor de la trapeza schitului Sihăstria, iar apa o bea din scobitura unei stânci din apropiere, numită până astăzi Fântâna Sfintei Teodora.
De-a lungul timpului, au circulat numeroase povești despre minunile atribuite Sfintei Teodora. Se spune că rugăciunile sale au vindecat bolnavi și au alinat suferințele celor care o căutau în pustie. Sfânta Teodora a trăit ultimii ani ai vieții sale în peștera din Sihla în rugăciune și asceză. Când și-a simțit sfârșitul aproape, a cerut să fie împărtășită cu Sfintele Taine, iar acest lucru s-a realizat prin intermediul călugărilor de la Schitul Sihăstria. A trecut la cele veșnice pe la începutul secolului al XVIII-lea și a fost îngropată în peștera unde și-a petrecut majoritatea vieții.
Trupul Sfintei Teodora a fost găsit neputrezit în jurul anului 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în raclă de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Moaștele sale au fost mai târziu transferate la Mănăstirea Pecerska din Kiev. La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a canonizat-o oficial pe Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla, stabilind ziua de prăznuire pe 7 august.
