Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, a susținut astăzi, 1 august, la ora 12, o conferință de presă cu scopul de a anunța noile termene stabilite împreună cu constructorii pe principalul coridor de mobilitate din Piatra Neamț. Acum, după ce este dată în funcțiune în integralitate noua magistrală de apă, termenele au fost asumate clar de către constructor prin ultimul act adițional încheiat ieri, 31 iulie 2024.
După ce, inițial, solicitarea constructorului era de a prelungi termenul până în luna mai anul viitor, termenul final pentru execuția coridorului de mobilitate Traian și Decebal este 25 octombrie. Această zi este marcată în fiecare an Ziua Armatei Române și putem spune că atunci și municipiul Piatra Neamț ar putea scăpa de „tranșeele” din interiorul lui, cu voia constructorilor.
Pentru respectarea acestui termen Primăria își exprimă disponibilitatea pentru închiderea temporară sau restricționarea circulației pentru anumite intervale de timp pe anumite tronsoane:
- între Muzeul de Istorie și Hotelul Central în perioada 15 august – 6 septembrie
- pe strada Durăului în perioada 15 august – 30 august
- pe tronsonul dintre Vânătorul și Pescarul și biserica nouă din Precista în perioada 15 august – 6 septembrie
- pe tronsonul dintre biserica nouă din Precista și Shopping City în perioada 7 septembrie – 30 septembrie.
Al doilea subiect al conferinței de presă a făcut trimitere la proiectele aflate în derulare și la cele viitoare, pentru care Primăria a aplicat sau vrea să aplice pentru cereri de finanțare pe programele ce urmează să fie deschise până la finalul anului. Primarul Andrei Carabelea spune că a preluat o Primărie care avea un număr de 18 proiecte aprobate, cu finanțări în valoare de 180 de milioane de lei. Astăzi sunt finalizate și sunt în implementare proiecte în valoare totală de 439 de milioane de lei și sunt pregătite proiecte în valoare totală de 376 de milioane de lei, după cum urmează:
- o continuare a proiectelor de mobilitate în valoare totală de 220 de milioane de lei; proiectul tehnic este finalizat
- un proiect de smart community, cardul cetățeanului și un portal public de servicii publice în valoare totală de 10 milioane de lei, o continuare a programului de digitalizare a serviciilor pe care Primăria Piatra Neamț le oferă
- proiect de regenerare urbană care vizează platoul Curții Domnești, Biserica Domnească „Sfântul Ioan Botezătorul”, strada Dimitrie Ernici, pasajul Ștefan cel Mare și parcul Ștefan cel Mare, un proiect în valoare totală de 41 de milioane de lei.
- o serie de școli pentru care au fost pregătite proiectele de reabilitare energetică:
- Colegiul Național de Informatică – un proiect în valoare de 26 de milioane de lei
- Grădinița Cu Program Prelungit Numărul „Spiru Haret” – un proiect în valoare totală de aproximativ 7 milioane de lei
- Școala Gimnazială Numărul 11 – proiect în valoare de 10 milioane de lei
- Școala Gimnazială Numărul 2 – un proiect de reabilitare în valoare de aproape 13 milioane de lei
- Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza” – un proiect în valoare de 13,5 milioane de lei
- Grădinița Cu Program Prelungit Numărul 12 – proiect în valoare de 7 milioane de lei
- un proiect de amenajare a unei păduri urbane în zona dealului Pietricica, un proiect de conservare a biodiversității și de realizare a unui parc modern și atractiv pentru pietreni și turiști – un proiect în valoare de 25 de milioane de lei.
Andrei Carabelea a făcut o invitație publică primarului ales, Adrian Niță, pentru a discuta despre toate proiectele și abordările pe care le are viitorul edil De asemenea, pentru o tranziție cât mai benefică pentru oraș, primarul în funcție a declarat că își dorește ca Niță să vină în Primărie în calitate de consilier personal sau onorific, în funcție de ce decide acesta. Asta, mai ales în condițiile în care se eliberează un post în cabinetul primarului, după plecarea lui Liviu Harbuz.
Alexandru Andrieș
Un comentariu
Pe cine mai interesează?Pleac-ai noștri,vin ai noștri???