La mijlocul lunii august, comunitatea din Piatra Șoimului s-a reunit pentru a marca cea de-a XVII-a ediție a sărbătorii comunei, un eveniment așteptat de toți locuitorii și devenit deja tradiție. Sub soarele arzător de august primarul Neculai Nicorescu a deschis festivitățile cu un discurs adresat celor prezenți, punctând finalul de mandat în fruntea primăriei, dar și începutul unuia nou.
„După cum v-am obișnuit, ne dăm mâna și în acest an și ne unim eforturile pentru ca dv. să vă convingeți că ne aflăm permanent în serviciul comunității. Piatra Șoimului, locul natal al majorității dintre dv, se prezintă astăzi oaspeților în haină nouă, de sărbătoare, pentru că așa îi stă bine unei comunități de oameni harnici și buni gospodari. Și când spun aceasta, am în vedere cei peste 19 kilometri de drumuri comunale pe care le-am asfaltat, contribuind astfel la dezvoltarea infrastructurii rutiere interne, la mai buna circulație a mijloacelor auto, care s-au înmulțit considerabil și cărora li se adaugă, și în acest an, cele ale rudelor și copiilor noștri întorși acasă chiar și dacă doar în concediu. Suntem într-un moment de bilanț având în vedere alegerile locale care tocmai s-au încheiat, iar faptul că tot eu sunt cel care vă întâmpină și astăzi, îmi oferă prilejul să vă mulțumesc personal pentru încrederea acordată. Vreau să vă transmit angajamentul ferm că problemele dv. își vor găsi soluții, prin munca noastră comună pentru mai binele localității. Am fost și suntem conectați la necesitățile dv, suntem conștienți de responsabilitățile cu care am fost investiți și vă asigurăm că vom face ceea ce ne stă în puteri pentru a le găsi rezolvarea, împreună. Toți împreună și de această dată, cu oameni dragi sufletelor și inimilor noastre, pe care i-am invitat și la această ediție, dorim să vă aducem în continuare cântece și dansuri tradiționale românești care să ne bine dispună și să ne bucure”.
A urmat slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți, fiind binecuvântați toți cei care trăiesc pe acest picior de plai și care, prin tot ceea ce fac contribuie la bunăstarea comunei Piatra Șoimului.
„O comună bine administrată, o comună cu oameni foarte frumoși, harnici și darnici. Acești oameni au făcut gospodării frumoase, au făcut biserici frumoase și încăpătoare, au pus umărul atunci când a fost nevoie. Felicităm pe domnul primar pentru multa lui activitate și pentru faptul că timp de 17 ani este necontenită această serbare a comunei noastre și rugăm pe milostivul Dumnezeu să primească toată osteneala celor care muncesc în această comunitate, la biserică, la școală, la primărie, la dispensar, în centrele sociale și să binecuvânteze strădania tuturor cu al său har și cu a sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, a punctat preotul Bogdan Dumitrache.
Și la ediția din acest an a Zilei comunei Piatra Șoimului gazda evenimentului a fost îndrăgita interpretă de muzică populară, Silvana Rîciu. Solista și-a exprimat bucuria de a se afla din nou pe plaiuri nemțene.
„Cred că aceasta este zona pe care o iubesc cel mai mult și în ultimii 17 ani, de fiecare dată când plec de la Piatra Șoimului, merg spre mănăstirile din Neamț. N-am cum să ratez în niciun an acest pelerinaj. Mergem la Văratec, Agapia și acum ne dorim să ajungem și la Sihăstria. Este o bucurie imensă de fiecare dată întâlnirea cu publicul nemțean, oamenii sunt sociabili, primitori și le place să petreacă ca nimeni alții. Iar despre mâncarea lor, ce să mai spun? Cele mai bune sarmale, cele mai bune poale în brâu, ciorbițele, Doamne, sunt extraordinare! Moldovencele sunt neîntrecute în absolut toate”, a spus prezentatoarea evenimentului.
Programul artistic a inclus momente deosebite și a debutat cu solista locală de muzică populară Maria Magdalena Radu. Au evoluat pe scenă Ansamblul vocal „Nemțișorul”, format din elevi din Piatra Șoimului, activitatea fiind coordonată de profesorul Laurențiu Marian. Au urmat alți artiști locali și invitații speciali, printre care Trupa Chihlimbar, Daria Pintilie, Laura Olteanu, Silvana Rîciu, Ghiorghița Nicolae, Georgiana Carmen Șerban Axinte și elevii ei de la Școala Populară de Artă. Cu toții au adus bucurie și voie bună pentru publicul prezent la manifestare.
Primarul comunei Piatra Șoimului a punctat faptul că principalul său obiectiv a fost întotdeauna asigurarea unui nivel de trai decent pentru toți locuitorii, adaptat cerințelor și standardelor europene, prin implementarea de proiecte menite să modernizeze infrastructura și să facă localitatea atractivă. Prin crearea unor noi locuri de muncă, administrația publică locală și-a propus să sprijine tinerii și familiile care locuiesc în comună sau își doresc să se stabilească aici. Astfel, prin toate proiectele implementate de-a lungul celor 6 mandate pe care Neculai Nicorescu le are în fruntea comunei Piatra Șoimului, dar și a celui de-al șaptelea care va începe luna viitoare, s-a urmărit îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor și transformarea comunei Piatra Șoimului într-un model de dezvoltare durabilă. Neculai Nicorescu, unul din cei mai longevivi primari din județul Neamț, a ținut în mod special să le mulțumească tuturor locuitorilor comunei, atât celor care i-au acordat încrederea la alegerile locale din 9 iunie, dar și celorlalți fii ai satului.
„Sunt deja de 24 de ani la conducerea Primăriei Piatra Șoimului și urmează un nou mandat, astfel că vreau să profit de această ocazie și să le mulțumesc tuturor locuitorilor. Și celor care m-au votat, precum și celor care nu m-au votat, pentru că toți sunt cetățeni ai comunei, sunt ai noștri indiferent de opțiunea din ziua scrutinului. Acești ani, o viață de om, i-am dedicat dezvoltării localității și creșterii nivelului de trai. Și în continuare administrația publică locală are aceleași obiective, aceleași ținte. Suntem interesați în atragerea de finanțări nerambursabile, urmărim cu atenție tot ce apare și nu ratăm nici o oportunitate. Sunt bucuros că oamenii au înțeles acest aspect, m-au susținut și mă susțin în continuare. Să fim sănătoși și să ducem la bun sfârșit tot ce am început, dar și ce mai avem în plan să facem. Această sărbătoare a luat naștere un pic mai târziu, nu chiar de la preluarea primului mandat. Inițiativa mi-a aparținut și iată că am ajuns acum la cea de-a XVII-a ediție. Sper să dăinuie în timp cât mai mult, pentru că este un moment de răgaz și bucurie pentru toți fii satului. Ziua nu a fost aleasă în mod întâmplător. Prima duminică după postul Sfintei Mării este un moment propice, pentru că în această perioadă mai toți românii plecați la muncă peste hotare se întorc acasă. Vin la rădăcini, la părinți, la rude, la prieteni. Și cred eu este cel mai bun moment să ne întâlnim împreună și după un an de muncă, să ne oprim un pic, să ne tragem sufletul, să ne bucurăm și să petrecem împreună”, a spus Neculai Nicorescu, primarul comunei Piatra Șoimului.
Denisa POPA
Gabi SOFRONIA