Alegerile prezidențiale și, mult mai puțin mediatizate, dar nu mai puțin importante, cele parlamentare, bat la ușă. Discuția care pare că a acaparat spațiul public este de pe acum cea privind candidații care vor accede în turul II la alegerile prezidențiale.

Calculele politice ale social democraților

Marcel Ciolacu, actualul prim ministru este candidatul oficial al PSD la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an. Este singurul care, cel puțin la prima vedere, are un loc asigurat în turul II al alegerilor. PSD rămâne cel mai mare partid din țară, cu o disciplină de fier și, în condițiile unui număr foarte mare de candidați, doar acești factori pot duce candidatul partidului în turul II. Experiența ultimelor alegeri prezidențiale, din 2004 încoace deja arată un scenariu așteptat de mulți. Candidatul PSD, fie că s-a numit Adrian Năstase (2004), Mircea Geoană (2009) sau Victor Ponta (2014) s-a impus în primul tur al scrutinului, a pornit ca mare favorit să ocupe fotoliul de la Cotroceni. Cu toate acestea, niciunul n-a reușit să se impună în confruntarea head-to-head din turul II. O situație mai ciudată a fost la ultimele alegeri prezidențiale unde Viorica Dăncilă nu a avut nicio șansă reală de a pune probleme președintelui în exercițiu.

Cum stau contracandidații

Nicolae Ciucă, omul liberalilor, și-a promovat intens cartea sa „În slujba țării”. Este un model foarte cunoscut mai ales în alegerile americane, unde aproape toți candidații importanți scriu un „best-seller” în perioada de campanie. Este o modalitate de a-ți face campanie, fără a face oficial „campanie electorală”. Dar Nicolae Ciucă ar trebui să fie deja cunoscut de către populație, a fost premier timp de aproape doi ani, plus general în armata română. În ciuda acestui lucru, el pare extrem de vulnerabil într-o campanie directă, PNL pare că a ieșit mai erodat de la guvernare, iar alianța făcută între PSD și PNL (chiar dacă este contestată acum de unii lideri care doresc să se distanțeze de partidul lui Marcel Ciolacu) aduce un risc pentru liberali. Care este motivația pentru alegători să vină la vot dacă oricum liberalii și social-democrații vor cădea „la pace” după alegeri, bineînțeles pentru binele țării? Și de ce să-l voteze pe Ciucă și nu pe Ciolacu? Sondajele arată că Nicolae Ciucă este departe de a fi sigur de un loc în turul II al alegerilor.

Lasconi, Geoană și Simion – adversarii candidatului liberal

Elena Lasconi este cea care ar trebui să revitalizeze USR, după o alianță care s-a dovedit dezastruoasă cu PMP și Forța Dreptei la alegerile europarlamentare și locale. Primărița din Câmpulung a preluat frâiele partidului într-un moment dificil. Un sondaj INSCOP de la finalul lunii august arăta că e candidatul cu cea mai mare creștere în rândul electoratului din ultima perioadă, chiar dacă nu ajungea între primii doi, adică Mircea Geoană și Marcel Ciolacu. Abordarea Elenei Lasconi pare a fi de a se prezenta ca un candidat moderat, care dorește să îmbine liberalismul electoratului tradițional al USR cu o mai mare toleranță pentru valorile conservatoare. Am văzut asta și prin declarațiile sale privind referendumul pentru familie, un scandal mediatic care acum, după anunțul candidaturii, poate căpăta și alte dimensiuni. Rămâne de văzut dacă această abordare va fi suficientă.

Wild-cardul din aceste alegeri este cu siguranță Mircea Geoană. El și-a anunțat demisia din funcția importantă de la NATO și anunțul oficial al candidaturii pentru prezidențiale a fost făcut chiar miercuri, 11 septembrie. CV-ul său arată, de departe, cel mai bine dintre candidați pe partea de politică externă. Diplomat de carieră, experiență în politica românească, funcție importantă la nivel internațional… toate sunt în CV. Nu are, încă, susținerea unui partid, ceea ce poate să conteze foarte mult în secțiile de votare. Este însă cunoscut, are un nume care este des asociat cu PSD, al cărui președinte a fost. Dar, cel puțin la nivel declarativ, Marcel Ciolacu nu vede o concurență pe același bazin electoral: „Nu l-am găsit la bazin, nu era, așa că nu îl împărțim”.

Curentul suveranist vine cu multe propuneri electorale. Cele mai importante nume sunt însă George Simion și Diana Șoșoacă. Deși s-a încercat o „uniune” electorală între acești candidați, se pare că ea a fost sortită eșecului și cei doi vor împărți un bazin electoral. Discursul celor doi este similar, mai ales în ceea ce privește politica externă. Dacă s-ar fi ajuns la un acord între AUR și SOS, probabil candidatul comun ar fi ajuns fără probleme în turul II, dar în aceste condiții nimic nu este sigur.

Scenarii pentru turul II

Privind aceste opțiuni, pare că există două posibilități pentru turul II al alegerilor. Prima ar fi o confruntare electorală „normală” de stânga versus dreapta, PSD vs PNL, Ciolacu vs Ciucă. Este un scenariu în care probabil, indiferent de câștigător, nu s-ar schimba foarte multe la nivelul de sus al politicii românești, status-quo-ul ar fi păstrat. Chiar dacă unul dintre acești candidați ar fi „înlocuit” de electorat cu Mircea Geoană, din punct de vedere al politicii externe nu ar fi mari schimbări. Axa NATO-UE pentru securitate și dezvoltare este susținută de toți acești candidați.

Dar situația care atrage cea mai mare atenție și care dă cele mai multe speranțe pentru Marcel Ciolacu amintește mai mult de ultimele alegeri prezidențiale în care PSD chiar și-a impus un candidat, „zâmbăreț” la Cotroceni. În 2000 în turul 2, Ion Iliescu a câștigat fără probleme în fața candidatului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, cu 66%. Acum, strategii PSD cred că pot crea o situație asemănătoare: un personaj văzut ca fiind calm, stabil, o voce rațională să candideze împotriva unui „radical”, pe care oamenii nu îl pot vota pentru că amenință status-quo-ul. Sau, cu alte cuvinte, marea șansă a lui Ciolacu de a câștiga alegerile ar fi un tur doi împotriva lui George Simion sau Diana Șoșoacă. Pentru că românii nu ar vota euroscepticismul, populismul, promisiuni de apartamente de 35.000 de euro… sau cel puțin așa este teoria. Au apărut în spațiul public acuzații, mai ales din partea liberală, că PSD chiar ar da o mână de ajutor către AUR, evitând să atace partidul lui George Simion. Acest lucru a părut că se vede și la congresul unde Marcel Ciolacu a fost confirmat oficial în postura de candidat la prezidențiale. Atacurile politice au fost, în principal, împotriva partenerilor de la guvernare de la PNL și împotriva USR și Elenei Lasconi. „Suveraniștii” au fost iertați…

Strategia poate fi una viabilă. În ciuda susținerii importante de care se bucură Diana Șoșoacă sau George Simion pariul este că oamenii „nu se vor risca”. Majoritatea va merge pe mâna stabilității. Oare?

O lecție de peste ocean

Alegerile din 2016 din SUA au fost una dintre marile surprize ale lumii politice din ultimele decenii.

Candidatul status-quo-ului, Hillary Clinton era dată ca fiind cea care va continua și prelua moștenirea președintelui Barrack Obama. Era, în viziunea strategilor perfect pregătită, fusese Prima Doamnă a Americii, Secretar de Stat, în politică de decenii. În ciuda unor alegeri interne mai disputate decât s-a așteptat, cu Bernie Sanders care i-a pus probleme mari, odată cu nominalizarea oficială a părut o certitudine că va fi prima femeie Președinte a SUA.

Această situație a devenit chiar mai clară în momentul în care republicanii și-au desemnat candidatul: Donald Trump. O situație considerată ideală de către democrați. Discursurile lui Donald Trump au fost considerate radicale: promovarea izolaționismului, faimosul zid la granița cu Mexic, discursuri dure împotriva imigrației, acuzații grave de corupție în rândul clasei politice, atacuri asupra presei „aservite” intereselor politice și economice ale elitelor. Scandaluri unul și unul au fost promovate chiar de democrați pentru a arăta un partid rival „radical”, nefrecventabil pentru cetățeanul de rând. După ce a devenit clar că Donald Trump va fi candidatul, democrații își sărbătoreau deja victoria. Un lider al partidului anunța cu 5 luni înainte de alegeri că prin această nominalizare republicanii „vor ajunge din nou în minoritate” și că democrații sunt „alarmați de discursul toxic și diviziv” al lui Trump. Au fost inclusiv acuzații că democrații l-au ajutat pe mogulul din New York să câștige alegerile interne republicane pentru că au considerat că îl vor învinge ușor. Un titlu din ziarul Politico din mai 2016 spune totul: „Lideri democrați sărbătoresc după victoriile lui Trump din alegerile republicane”.

Situația ar trebui să sune cunoscut. Un discurs dur, suveranist, al unei persoană văzută ca fiind „din afara politicii” împotriva unui status-quo care a nemulțumit pe mulți. Că George Simion nu are carisma lui Donald Trump și nici puterea financiară a acestuia e altă discuție. Dar dacă vom vedea din nou o campanie asemănătoare cu cea din 2000 se pune întrebarea: este sigur că alegătorii vor alege din nou continuitatea? Că vor dori ca lucrurile să fie la fel? AUR vine cu promisiuni electorale mari, critică poziția României față de UE, față de războiul de foarte aproape de graniță, vorbește despre importanța tradiționalismului și a religiei în identitatea culturală a țării. Chiar dacă o persoană este sau nu de acord cu substanța acestor discursuri, este clar că există un electorat care susține această viziune. Dacă este îndeajuns, rămâne de văzut. Dar cei care dau victoria sigură a lui Marcel Ciolacu într-o ipotetică confruntare în turul II al alegerilor cu George Simion ar trebui să învețe din ceea ce s-a întâmplat peste Ocean.

Vlad BĂLĂNESCU