Începând cu data de 2 septembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț și Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț au primit în practică elevi nemțeni din școlile postliceale de poliție și jandarmi.
44 de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, dintre care 8 fete și 36 de băieți, au fost repartizați la IPJ Neamț pentru a efectua stagiul de practică. Toți aceștia sunt originari din județul Neamț și își vor încheia stagiul pe 20 decembrie 2024. Conform unui comunicat al IPJ Neamț, elevii vor fi implicați în activități specifice structurilor de ordine și siguranță publică. Din totalul elevilor, 19 au fost repartizați la polițiile municipale și orășenești, iar 25 la posturile de poliție rurală. Pe parcursul stagiului, aceștia vor fi coordonați și evaluați de tutori cu experiență, scopul fiind dezvoltarea competențelor dobândite în cadrul școlii.
Simultan, 19 elevi de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni au început stagiul de practică la IJJ Neamț. Aceștia, la rândul lor, sunt originari din județul Neamț și vor participa la activități în structurile de ordine publică din Piatra-Neamț, Roman, Târgu-Neamț și Bicaz, precum și în structurile de pază și protecție instituțională. Elevii jandarmi vor avea ocazia să aplice cunoștințele teoretice și să se familiarizeze cu aspectele practice ale profesiei, fiind ghidați de tutori. Reprezentanții IJJ Neamț au transmis că acești elevi preiau ștafeta de la colegii lor care au încheiat recent stagiul, exprimându-și aprecierea pentru activitatea lor și urându-le succes la examenele viitoare.
Această perioadă de practică reprezintă o etapă importantă în formarea profesională a viitorilor polițiști și jandarmi.
Denisa POPA