O fostă fabrică din Piatra Neamț se află în plin proces de demolare, așa cum s-a întâmplat cu multe altele. Putem amintim aici chiar de surata ei, ”Reconstrucția”, care a dispărut și ea, fiind acum doar o amintire. Demolarea fabricii cunoscute drept ”Comuna din Paris” a declanșat o controversă, mulți spunând că cel puțin părți din ea ar fi trebuit conservate. Cert este că a existat o lungă presiune pe cei care au condus fabrica să o lase să moară pentru a permite dezvoltatorilor imobiliari să facă o afacere bună. După dispariția ultimului director care s-a luptat pentru ca firma să reziste, vorbim aici despre Adrian Vais, nimic nu a mai stat în calea celor care avea acum cale liberă. Istoria locală va consemna că pe ruinele capitalismului de cumetrie de după 1990 a luat naștere, probabil, un nou cartier.

Fabrica de hârtie şi mucava din Piatra Neamţ a fost înfiinţată în 1908 de Gustav Eichler, fiul arhitectului american de origine israeliană cu același nume. În 1928 fabrica era deţinută de Societatea Anonimă Română pentru Industria Lemnului şi Hârtiei. În timpul regimului comunist a fost numită Fabrica de hârtie şi cartoane “Comuna din Paris” (din 1948) și făcea parte din Centrala Industrială a Hârtiei, în care erau toate cele 7 fabrici din țară de la acel moment. După 1990 s-a transformat, prin privatizare pe acțiuni, în S.C. Petrocart S.A. Piatra Neamţ.

Istoria firmei Petrocart a început pe 24 august 1908, când Gustav Eichler, om de afaceri venit din America, primeşte autorizaţie de la Primăria Piatra Neamţ pentru a construi o mică fabrică, care a funcţionat cu întreruperi între 1908-1912 şi 1916-1920, apoi ca societate în nume colectiv, numindu-se Fabrica de Hârtie şi Mucava. La început fabrica era mult mai mică, deţinea în 1912 o maşină de hârtie, iar din 1927 o maşină de carton, dezvoltându-se treptat până la colosul industrial de mai târziu.

Pe vremuri, în anii ‘70-‘80, aici se producea hârtie de scris pentru cărţi şcolare şi ediţii pentru tipar plan şi rotativ, hârtie colorată, albă şi brună, hârtie de împachetat, carton alb, brun, gri şi colorat, simplex, duplex şi triplex, întreaga gamă fiind destinată consumului intern al României. Abia mai târziu s-a trecut la producția de hârtie igienică și la producție de hârtie și carton pentru export.

Bancnotele lui Ceaușescu se transformau în hârtie igienică

Una dintre poveștile legate de această fabrică, care aveau să facă valuri imediat după 1989, este aceea a banilor transformați în maculatură și apoi în hârtie igienică. Unii angajați ai fabricii aveau să povestească cum, în anii comunismului, aici ajungeau pentru reciclare banii uzaţi ai epocii Ceauşescu. Așa cum avea să confirme ani mai târziu, cel care a fost sufletul acestei companii, Adrian Vais. Tone de bancnote uzate de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi 100 de lei erau transformate în celuloză, iar din procesul tehnologic rezulta hârtie igienică. Banii de hârtie erau reciclaţi astfel numai la Piatra-Neamţ. Din toată ţara, camioane blindate veneau la fabrica de hârtie numită pe atunci „Comuna din Paris”, încărcate cu zeci de metri cubi de bani deveniți maculatură. Ajunși în fabrică, 8-10 tone de bani deveneau zilnic pastă și apoi hârtia igienică care ajungea în magazine și în casele oamenilor. Și asta s-a întâmplat, cu regularitate, câte o lună cel puțin în fiecare an, din anii ’50 până la Revoluția din 1989. Întreaga  operaţiune era supravegheată îndeaproape de trupe de poliţie şi de oameni de la securitate, în civil, ascunși printre angajați.

Camera secretelor

Locul în care erau depozitați banii, sub pază strictă, a devenind unul de legendă. Oamenii care lucrau în fabrică au început să facă tot felul de presupuneri, care mai de care mai intrigante sau hilare. Unul dintre angajați, un mecanic, șef de tură la o secție de carton dur, nu a mai rezistat tentației și a croit un plan prin care să pătrundă în acea adevărată cameră a secretelor. I-a pândit pe paznici zile în șir până le-a învățat tabieturile și, profitând de faptul că cel care purta cheia la brâu a ațipit, a reușit să se strecoare înăuntru. S-a declarat dezamăgit mai târziu de ceea ce a văzut acolo, teancuri de maculatură, bani uzați și undeva, în lateral, alte câteva teancuri mai mici, de o culoare diferită. A realizat că aceia nu mai erau bani românești, erau bani străini. Fapta sa nu a rămas nedescoperită, mai ales că omul nu s-a putut abține să nu se laude că a luat câțiva verzișori din camera secretelor. A fost săltat în crucea nopții, în indispensabili și ținut două nopți în beciurile securității, interogat ore în șir și pus să mărturisească a cui spion era. După pățanie bărbatul a fost mutat în altă secție, la munca de jos. A rămas însă cu o poveste pentru nepoți, bucuros că i-a supraviețuit ca să o poată spune. Chiar Adrian Vais avea să povestească, după revoluție, despre camera cu pricina în care nu a apucat să intre nici măcar el decât pentru zece minute în toți acei ani. El a relatat cum mașinile blindate aduceau în acea cameră teancuri legate de câte 100 de bancnote uzate, apoi prinse în baloți mai mari, de la toate filialele Băncii Naționale din țară, pentru a fi distruse. Ba, la un moment dat, a aflat despre o directoare de bancă care fusese arestată pentru că ar fi sustras o parte din banii dintr-un transport destinat fabricii “Comuna din Paris”. S-ar părea că comuniștii țineau o evidență foarte strictă a acelor bani uzați. La sosirea fiecărui transport, de la ușile camionului blindat pe întreg holul până la camera de depozitare se forma un cordon uman din polițiști care treceau baloturile de bani din mână în mână până la destinație. Lucrătorii nu aveau voie nici măcar să privească de departe tot acest proces. Înainte de a muri, se spune că Adrian Vais încă mai păstra cheile acelei camere a secretelor, chiar dacă ea fusese desființată demult. O amintire a aberațiilor comunismului?

Investiții și o piață potrivnică care au dus la faliment

Revenind la timpuri mai apropiate, din documente ale Autorității de Supraveghere Financiare, aflăm că, în primăvara anului 2014, acționarii fabricii Petrocart măreau capitalul social cu 3 milioane de lei printr-o infuzie de 6 milioane de acțiuni cu valoarea nominală de 0,5 RON. Motivul era îmbunătățirea fluxului de numerar și susținerea de investiții. Capitalul social al fabricii era în acel moment de peste 10 milioane de lei. În situația financiară atașată acestor documente, observăm că fabrica pierduse mai mult de jumătate din cifra netă de afaceri de la 29,4 milioane de lei în 2012 la 13,5 milioane de lei, în anul următor. La acea oră, fabrica avea în derulare un proiect cu finanțare europeană nerambursabilă de 20 de milioane de lei, proiect care își propunea creșterea productivității și a competitivității. Investițiile făcute în fabrică vizau modernizarea fluxurilor tehnologice, cu scopul reducerii consumurilor, modernizarea prelucrării maculaturii, fabrica producând hârtie tissue, mai multe tipuri de carton tehnologic și mai multe produse de tip hârtie igienică. O investiție aflată în stadiul de finalizare pe atunci era pentru producerea în sistem cogenerativ a energiei electrice și termice. Perspectiva era de punere în funcțiune a unei noi linii moderne de producție pentru hârtia tissue, produs pe care fabrica îl vindea nu numai intern, unde reprezenta 6% din piața românească de hârtie igienică, ci mai ales la export, societatea fiind singurul producător din țară a cartoanelor speciale pentru transformator și mașini electrice, 70% din producție mergând în țări europene. În aceleași documente se vorbește despre faptul că, “deși cererea pe segmentul cartonului transformator la export a resimțit o revigorare, din cauza reducerii prețurilor din piață, creșterea cantității vândute nu s-a concretizat în creșterea cifrei de afaceri pe acest segment la nivelul estimărilor inițiale”. Așadar, fabrica intrase deja pe un  trend din ce în ce mai descendent, care s-a accentuat în anii ce au urmat. În 2017, totuși, putem vorbi despre perspective ceva mai bune. Compania era listată pe piața alternativă de tranzacționare, declara că a avut o cifră de afaceri de peste 23.000.000 de euro, iar în fabrică lucrau 240 de salariaţi. Trei ani mai târziu, odată cu moartea lui Adrian Vais, în pandemia din 2020, a început, cu adevărat, sfârșitul. În următorii 4 ani, totul a condus fabrica la falimentul declarat pe 15 mai anul acesta, pentru că, practic, nu mai era nimeni interesat să o mențină pe linia de plutire. Și asta s-a văzut în disponibilizările de personal în valuri și în lăsarea tuturor clădirilor să se ruineze încetul cu încetul.

Adrian Vais – un director cât o companie!

Motorul acestei fabrici, încă de la preluarea societății de la tatăl său, a fost, pentru o perioadă de peste 40 de ani, Adrian Vais, directorul general al companiei Petrocart.  Acesta a murit la vârsta de 68 de ani, pe data de 26 octombrie 2020, la Spitalul Judeţean Neamţ, oficial fiind răpus de coronavirus. Suferea de mai multe afecţiuni în ultima vreme, pe 17 octombrie în același an fusese internat după ce a fost depistat pozitiv la testul pentru COVID-19, iar tratamentul medical nu a avut efectul așteptat. Fabrica pe care o transformase într-un simbol al orașului, avea să moară odată cu el. Adrian Vais era absolvent al Facultăţii de Tehnologie Chimică a Institutului Politehnic Iaşi și nu numai că a condus fabrica încă de dinainte de 1989, (pe atunci se numea “Comuna din Paris”), dar era implicat activ în viaţa socială a oraşului. A fost un adevărat Mecena pentru o mulțime de proiecte culturale, sportive sau sociale, fiind un prieten apropiat al artiştilor plastici din Neamţ.

Un arhitect bucureștean a încercat să o salveze de la demolare

Arhitectul Șerban Sturdza, Președintele “Pro Patrimonio România”, este primul care a făcut demersuri clare, în scris, documentate, în încercarea de a salva de la demolare clădirile fabricii “Comuna din Paris”. Un om care, aparent, nu are nicio legătură cu orașul Piatra-Neamț, a trăit în București și în Timișoara. Fost moderator al emisiunii “Despre arhitectură” pe TVR Cultural, acest senior arhitect a depus prima cerere de clasare pentru fosta Fabrică de Hârtie și Mucava din Piatra Neamț, în iunie 2022.

“În baza prevederilor Legii nr. 422/2001, Fundaţia Pro Patrimonio iniţiază două cereri de clasare în data de 28.06.2022 cu revenire în 01.07.2022, pentru declanșarea procedurii de clasare de urgență sau a procedurii de clasare pentru incinta SC Petrocart SA din Bulevardul Decebal, Piatra Neamț, unde a funcționat anterior Fabrica de Hârtie și Mucava și Fabrica de hârtie şi cartoane Comuna din Paris. 

1. Cerere de clasare fosta Fabrică de Hârtie și Mucava din Piatra Neamț

PP20/28.06.2022

Către:

DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ  NEAMȚ

Doamnei Director Executiv Rocsana Josanu, [email protected]

Spre știință:

INSTITUTUL NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI

Doamnei Manager Oana Zaharia, [email protected]

 Referitor la:

Clasarea de urgență în Lista Monumentelor Istorice a imobilului din Bulevardul Decebal 171, nr. cad. 54650, Piatra Neamț

Stimată doamnă Director Executiv,

Prin prezenta, Fundația Pro Patrimonio România, fundație legal constituită, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice, având sediul în str. Pictor Verona nr. 13, mun. București, solicită Direcției Județene pentru Cultură Neamț declanșarea procedurii de clasare de urgență pentru imobilul din Bulevardul Decebal 171, nr. cad. 54650, Piatra Neamț, fosta Fabrică de Hârtie și Mucava din Piatra Neamț, în prezent incinta SC Petrocart SA, cunoscută și sub denumirea Fabrica de hârtie şi cartoane Comuna din Paris, în baza prevederilor art. 21 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La o evaluare preliminară a clădirii potrivit normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin OMC nr. 2260/2008, cu modificările și completările ulterioare, se constată faptul că imobilul este susceptibil de a întruni criteriile de clasare în Lista Monumentelor Istorice.

Dat fiind faptul fabrica a fost înființată în anul 1908, aceasta ar putea fi evaluată cu valoare medie la criteriul vechimii. O analiză detaliată care să identifice exact anii construirii pentru diversele corpuri și să ia în considerare faptul că edificiile industriale cu această funcțiune, dată fiind evoluția istorică, nu pot fi foarte vechi, poate nuanța această evaluare. Faptul că ulterior clădirea a fost extinsă, cu păstrarea unor corpuri, poate spori valoarea culturală a imobilului, intervenția fiind mărturie a relației evoluția programului cu fondul construit supus analizei. Imobilul considerăm că ar putea să obțină evaluarea mare la criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică având în vedere relația fondului construit cu programul clădirilor cu funcțiune industrială din secolul al XX-lea din România, faptul că unele fațade păstrează imaginea inițială, precum și constatarea că incinta este un reper la nivel urban. În ceea ce privește criteriul referitor la frecvență (raritate și unicitate), se constată că nu s-au păstrat multe clădiri industriale din epocă și regiune și că în LMI sunt clasate puține dintre acestea, astfel că, la acest criteriu, imobilul poate obține evaluarea mare. O evaluare a criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică, date fiind cel puțin informațiile din mass-media (nu avem informații despre eventuale patente deținute de fabrică, de-a lungul vremii sau despre arhitecții care au proiectat clădirile ei și personalități ale domeniului care au lucrat aici), fie și doar faptul că viețile multor locuitori sunt legate de acest loc, aici petrecându-și o bună parte din viață, faptul că o mare parte din rechizitele școlare din România au fost produse aici, precum și informații privind modul de reciclare a bancnotelor uzate din perioada comunistă fac ca imobilul să aibă cel puțin o valoare medie la acest criteriu.

(…)

Fără a fi o condiție pentru declanșarea procedurii de clasare, pentru finalizarea acesteia este necesară întocmirea unui dosar, care, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, este în sarcina Direcției Județene pentru Cultură Neamț. Studiul istorico-arhitectural care urmează a se elabora va evalua cu exactitate imobilul potrivit criteriilor de clasare.

Având în vedere faptul că (…) pe amplasament urmează să aibă loc o dezvoltare imobiliară care implică demolarea clădirilor, precum și starea fizică de conservare proastă cel puțin a unora dintre acestea, propunem declanșarea procedurii de clasare de urgență.

Vă rugăm să ne informați cu privire la derularea procedurii de clasare în Lista Monumentelor Istorice în baza prezentei cereri formulate în baza prevederilor Legii nr. 422/2001.

Anexăm imagini cu identificarea imobilului pentru care se solicită clasarea de urgență.

arh. Șerban Sturdza,

Președinte Pro Patrimonio România

specialist atestat Ministerul Culturii 382 S /20.11.2009 în Registrul specialiștilor în domeniul protejării monumentelor istorice”.

Direcția pentru Cultură Neamț a mers cu demersurile către Institutul Național al Patrimoniului, unde totul s-a împotmolit în hârtii, iar vara aceasta buldozerele au intrat în forță în acest colț din istoria locală și economică a orașului Piatra-Neamț.

Peste ruinele ce vor fi demolate și peste legendele fabricii va fi construit un complex rezidențial, în care probabil vor locui familii tinere care au auzit vag sau deloc despre ceea ce a fost, cândva, fabrica de mucava Comuna din Paris”.

Angela CROITORU