Judeţul Neamţ se defineşte, fără îndoială, prin Cetatea Neamţului, prin cetăţile Romanului, dar credem că mai mult prin Bistriţa, Neamţ, Pângăraţi, Secu, Sihăstria, Sihla, Văratec, Agapia, Horaiţa, Doljeşti, Almaş, Tazlău, Durău, Hangu, Cerebuc, Procov, Bisericani, Pionul. Sunt câteva din schiturile şi mănăstirile nemţene, unele au dispărut, dar multe au trecut peste veacuri. Sunt mărturii de veche istorie şi credinţă. Şi acum o sută de ani, oamenii înţelegeau aceste lucruri mult mai bine ca astăzi. Iar primirea monahală a timpului era mult mai aproape de cele duhovniceşti decât astăzi…
Neamţul – judeţul mănăstirilor. Începuturi ale turismului
Pelerinajele în acest ţinut al mănăstirilor sunt tot mai multe în perioada interbelică şi muntele Ceahlău primeşte tot mai mulţi turişti şi oameni de cultură ce l-au descris în frumoase cuvinte. Alăturăm spusele preotului Constantin Matasă care vedea un mare viitor pentru turismul nemţean şi în special cel la muntele Ceahlău. A considerat că (şi nu a fost singurul, dar considerăm părerea lui ca fiind reprezentativă) Ceahlăul este un „munte sfânt al românilor” şi credinţa sa a făcut-o cunoscută în mai multe studii şi cărţi. El scria într-o carte din 1933, premiată de Academia Română: „… pe Ceahlău – nu numai la poale, ci până în sus spre vârf – s-a păstrat o veche tradiţie despre viaţa religioasă de altădată, avem dovada în toponimia muntelui, în mulţimea feluritelor lăcaşuri de rugăciune necontenit ridicate şi îngrămădite pe el sau în jurul lui şi apoi, în unele obiceiuri străvechi cu caracter religios, păstrate în popor şi din care se vede că muntele acesta şi astăzi este socotit de localnici, sfânt”.
Constantin Turcu scria în 1943: „…în jurul acestui munte, la poalele şi pe coastele sale – mai mult decât pe alţi munţi din juru-i – s-au strâns, de veacuri, ca un roiu de albine harnice, schimnicii, sihaştrii – pustnicii cei vestiţi care se hrăneau cu rădăcini, ierburi şi fructe şi locuiau prin peşterile şi pâraiele ce şi azi le poartă numele…”.
La începutul veacului al XX-lea, Nicolae Iorga străbătea ţara să vadă şi să cerceteze „sate şi mănăstiri din România”. Ajuns în judeţul Neamţ, pleacă de la Piatra-Neamţ, ajunge la mănăstirile Bistriţa, Pângăraţi, Bisericani şi apoi „prin minunatul ţinut al munţilor împăduriţi trecem încet-încet la Hangu, la Buhalniţa, cu frumoasele case risipite (…) Mari pricepători ai frumuseţii, domnii cei vechi ai neamului nostru şi-au însemnat evlavia pe malurile Bistriţei. Ici şi colo pe înălţimi, acolo unde în alte ţări stau pânditoare castele de pradă, priveghiază aici lăcaşurile paşnice de rugăciune, pe care numai neînţelegătoarea vreme nouă le-a înstrăinat de la menirea lor”, spune el.
Presa nemţeană a dus o susţinută campanie de promovare a turismului, în special cel montan, şi în această perioadă consemnăm iniţiativele de ridicare a unor cabane în masivul Ceahlău, astfel apărând pe harta turistică „Cabana Măcărescu”, 1923, cunoscută şi sub numele de „Fântânele” sau „7 noiembrie” în timpul comunismului, iar în 1931 se edifică „Cabana Dochia”, în urma eforturilor cercurilor de turism conduse de Constantin Matasă şi alţi oameni de cultură din Neamţ. Şi în Cheile Bicazului s-a ridicat un adăpost pentru turişti.
Turismul era sprijinit de un mare număr de automobile la Piatra, de toate mărimile și cu prețuri convenabile. Îndeosebi societatea „Rapid” punea la dispoziția publicului un număr de 10 camionete, a câte 14-16 locuri fiecare. La camionete prețul era de doi lei și 50 de bani pe km pentru o persoană. Pentru automobilele de turism, mașini bune și confortabile, se poate găsi un loc cu prețul de 12-15 lei pe km de persoană.
Piatra-Neamţ – oraş turistic
Piatra-Neamţ, oraşul reşedinţă de judeţ, a fost declarat ca localitate turistică în anul 1923. Totodată, urbea a intrat şi în Uniunea Oraşelor din România, aşa cum rezultă din documentele păstrate în arhivele nemţene. ”Astfel, prin adresa nr. 160 din 20 august 1923, se aducea la cunoştinţa primarului localităţii că în şedinţa de la 1 iunie a.c. (1923, n.n.) Comitetul Uniunei Oraşelor din România a hotărît ca Adunarea Generală a anului 1923 să se ţină în oraşul Timişoara. În acelaşi timp, se menţiona că în acest oraş se va deschide la 22 septembrie Târgul de Mostre în prezenta M.S. Regelui şi s-a stabilit de acord cu D-l Primar al Oraşului Timişoara ca Congresul Primarilor să aibă loc în ziua de 23 septembrie 1926.
Rugând ca primarul să comunice de urgenţă dacă va lua parte la congres şi cu câţi însoţitori, unde punctul principal ce se va discuta va fi Proiectul de lege al Unificării Administrative şi formularea unei moţiuni către Guvern şi Corpurile legiuitoare de amendamentele ce se vor găsi necesare în interesul vieţii şi dezvoltării oraşelor. Se cerea, în acelaşi timp, ca D-nii Primari ale căror oraşe n-au aderat încă la Uniune să aprecieze dacă nu e momentul a face această adesiune şi ne-o comunica de urgenţă în conformitate cu statutele ce vi s-au remis la timp. Spre cinstea ei, primăria pietreană răspunde prin adresa nr. 6301 din 4 septembrie 1923, prin primul cetăţean, C.N. Palladi, că aderă la uniune, spunând că am onoarea a va comunica că Primăria Piatra aderă la Uniunea Oraşelor din România, depunându-se în acelaşi timp şi taxa de înscriere de 2.500 lei”.
Muzeul de istorie şi comorile arheologice din aşezările Neamţului
Pentru a defini Neamţul, pentru a-l înţelege, avem nevoie din nou de spusele lui Constantin Turcu: „Minunata aşezare şi alcătuire a pământului care este ţinutul Neamţ – pe coastele munţilor al căror stăpân şi domn este Ceahlăul şi pe văile apelor ce vin cristaline de se aruncă în valurile Bistriţei, cea limpede şi repede, a fost desigur recunoscută în bogăţie, în fertilitate şi în frumuseţe încă din cele mai vechi timpuri, fiind căutată, râvnită şi apărată de cei mai îndepărtaţi strămoşi ai acestor locuri. Numai aşa se explică de ce se găsesc în pământul fericit al acestui judeţ urme de vieaţă omenească de acum 4-5 mii de ani, urme pe care în zilele noastre le dezgroapă cu pricepere profesorul Radu Vulpe şi cu pioasă hărnicie părintele Constantin Matasă din Piatra-Neamţ şi le aşează într-un frumos muzeu regional de arheologie despre care s-a dus vestea şi peste ocean, în America de Nord. Numai aşa ne lămurim de ce s-au ţesut legende în legătură cu viaţa şi întâmplările vechilor daci, tocmai pe vârful Ceahlăului; de ce întemeierea Moldovei a găsit aici pe valea Bistriţei şi în munţii Neamţului o viaţă veche şi organizată, după cum înţelegem dintr-un document de la Alexandru cel Bun din anul 1428 prin care domnul miluieşte mănăstirea Bistriţa cu 52 de biserici şi sate – dintre care vreo 30 numai în ţinutul Neamţului şi aceasta nu mult după o jumătate de veac de la întemeierea Moldovei!… Numai aşa înţelegem de ce Voievozii cei mari ai ţării şi-au zidit aici cetăţi, curţi şi mănăstiri, care fac astăzi din acest ţinut al Neamţului un adevărat muzeu natural, o grădină cu urme sfinte şi pentru istoria şi pentru cultura şi pentru credinţa neamului românesc”. În această alocuţiune este menţionat rolul deosebit în pionieratul arheologic al preotului Constantin Matasă şi în fondarea muzeului de istorie din Piatra-Neamţ, activitate ce merită să o prezentăm. Începând cu primele decenii ale veacului al XX-lea, apare preocuparea unor inimoşi slujitori ai şcolii de pe aceste meleaguri de a strânge vestigiile trecutului în muzee şcolare. Unul dintre celebrii directori ai Liceului „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, Mihail Stamatin înfiinţează un muzeu în localul liceului – în anul 1920 – sub denumirea de Muzeul Regional „Cozla”.
Începuturile săpăturilor arheologice sistematice sunt din 1930, la iniţiativa lui Constantin Matasă, care a întreprins cu „aprobarea Comisiunii Monumentelor Istorice şi a Direcţiunii Artelor din Ministerul Cultelor o serie de cercetări arheologice, privind chipul cum s-a scurs şi s-a dezvoltat viaţa străveche omenească pe aceste locuri”, aşa cum se consemna într-un act din 4 iulie 1930. Aceste cercetări ajung în anul 1939 la un număr de 80 staţiuni arheologice. Din cele optzeci de aşezări descoperite s-au scos la iveală materiale din „diferite epoci: piatra lustruită, fier, bronz medieval. Se spunea chiar că ceramica pictată stil A şi B din eneolitic este mai bine reprezentată în muzeul din Piatra-Neamţ decît oriunde în ţară, cu exemplare unice de mare valoare ştiinţifică şi muzeistică”. Acest muzeu a fost înfiinţat în 1934, sub denumirea de Muzeul Regional Piatra-Neamţ la iniţiativa aceluiaşi Constantin Matasă. Se remarcă în primul rând săpăturile de la Izvoare, „o staţiune de o bogăţie, şi fineţe de material nebănuită, încît au ajuns să cheme atenţia arheologilor europeni în congrese, cum a fost cel de la Oslo, cerându-se piese din Muzeul din Piatra-Neamţ, pentru expoziţiile universale, cum e cea de la New York”. Pământul Neamţului a oferit numeroase artefacte ce s-au dovedit a fi capodopere ale artei universale şi sunt încă atâtea care aşteaptă să fie descoperite şi oferite spre desfătarea ochiului iubitorilor de frumos. Ne repetăm, dar considerăm că e o laudă îndrituită: „Neamţul – ţinutul tezaur!”.
Prof. dr. Daniel DIEACONU