Duminică, 8 septembrie 2024, la ora 14:00, la Căminul Cultural Sabasa din Borca (județul Neamț), va avea loc lansarea a două volume: Plutăritul pe Bistrița. Incursiune în istorie de Constantin Cojocaru-Țuiac și Monografia Domeniului Borca-Sabasa de Augustin Berian.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, coincide cu sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Constantin Cojocaru-Țuiac s-a născut în Borca, iar acum este profesor în București. Cartea sa, aflată la a treia ediție, oferă o incursiune istorică în tradiția plutăritului pe râul Bistrița, o activitate definitorie pentru viața și economia zonei. Volumul aduce o documentare a procesului de construcție și navigare a plutelor, folosind o terminologie tehnică specifică, inclusiv termeni de origine dacică, grecească și turcească.
În cadrul evenimentului, publicul prezent va avea ocazia să afle detalii și despre o altă lucrare, recent recuperată: Monografia Domeniului Borca-Sabasa de Augustin Berian, publicată inițial în 1906 la București la Tipografia Gutenberg. Aceasta este prima monografie dedicată domeniului Borca și Sabasa, fiind o lucrare științifică documentată. Autorul, absolvent al Academiei Forestiere din Chemnitz, Germania, și administrator al Domeniilor Coroanei, a realizat o analiză detaliată a geografiei, istoriei, economiei și culturii zonei. Cartea prezintă aspecte despre exploatarea forestieră, transportul lemnului pe Bistrița și alte metode de valorificare a resurselor naturale, dar și despre viața culturală și socială a localnicilor. Monografia include capitole despre apele minerale, plantații, locuințe și infrastructură, reflectând o perioadă de dezvoltare intensă în comunitate.
Evenimentul promite să atragă interesul localnicilor și al celor pasionați de istoria și tradițiile județului Neamț.
Alexandru Andrieș