Top 10 greșeli de exprimare pe care e bine să le eviți

Cu toții facem uneori greșeli de exprimare în conversațiile de zi cu zi, poate din cauza tracului sau a timpului redus în care ideile sunt formulate, spre deosebire de formularea lor în scris, unde mesajul poate fi pregătit cu mai multă atenție. De aceea, vom prezenta în continuare unele dintre cele mai frecvente erori de limbaj care pot fi ușor evitate.

1. „Vroiam” – corect: „vream” sau „voiam”

Forma „vroiam” a apărut din contopirea celor două verbe, „a vrea” și „a voi”, și este o creație populară, dar nu este acceptată ca variantă corectă în limba română.

La modul indicativ, timpul imperfect, persoana I singular și plural a verbului „a voi” este „voiam”. Forma corectă a acestui verb nu conține litera „r”. De asemenea, forma corectă a verbului „a vrea” la imperfect, persoana I singular și plural, este „vream”.

Verbul „a voi” are următoarele forme la imperfect: voiam, voiai, voia, voiam, voiați, iar verbul „a vrea” la imperfect se conjugă astfel: vream, vreai, vrea, vream, vreați.

2. „optispreseze” /„optâsprezece” / „optusprezece” – corect: „optsprezece”

În acest caz nu este necesară utilizarea vocalelor de sprijin, așa că acest numeral se scrie și se pronunță conform structurii sale simple, formată din „opt” și „sprezece”, la fel cum șaptesprezece e format din „șapte” și „sprezece”.

3. „Doisprezece” – Când e doisprezece și când e douăsprezece?

Numeralul cardinal „doisprezece” poate însoți doar substantive de gen masculin, cum ar fi „doisprezece băieți”, în timp ce pentru substantivele de gen feminin și neutru se folosește „douăsprezece”, ca în „douăsprezece fete” sau „douăsprezece scaune”. La fel ca în cazul lui „doi”, când spunem „două creioane” în loc de „doi creioane”. Deci forme corecte ar fi „ora douăsprezece”, „clasa a douăsprezecea” etc.

4. „Care” – „pe care”

Distincția dintre „care” și „pe care” se bazează pe rolul pe care substantivul îl joacă în propoziție. „Care” se folosește atunci când substantivul este subiectul propoziției și răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”, adică îndeplinește el însuși acțiunea. De exemplu:

„Elevul care a câștigat premiul a studiat foarte mult”(Elevul este cel care îndeplinește acțiunea, adică el a câștigat premiul și a studiat.)

„Profesorul care predă matematica este foarte apreciat.” (Profesorul îndeplinește acțiunea.)

Pe de altă parte, „pe care” este folosit atunci când substantivul este complement direct și răspunde la întrebarea „pe cine?” sau „ce?”, adică nu face el acțiunea, ci o primește. De exemplu:

„Filmul pe care l-ai recomandat a fost interesant.” (Nu filmul face acțiunea, ci tu l-ai recomandat.)

„Mașina pe care o conduce Andrei este foarte rapidă.” (Nu mașina îndeplinește acțiunea, ci Andrei.) Prepoziția „pe” este importantă pentru că poate schimba sensul unui enunț, de aceea este important să identifici dacă substantivul este cel care face sau primește acțiunea:

„Fiul meu are un coleg care-l ajută la lecții.”

”Fiul meu are un coleg pe care-l ajută la lecții.”

Ambele enunțuri sunt corecte, în primul caz colegul este cel care face acțiunea, iar în al doilea colegul este cel care o primește.

5. „Mi-ar place” – corect: „mi-ar plăcea”

Forma acceptată este „mi-ar plăcea” deoarece verbul „a plăcea” face parte din categoria verbelor la conjugarea a II-a (adică au terminația –ea) la fel ca: „a părea”, „a tăcea”, „a cădea”. În acest caz, condiţionalul optativ se formează din auxiliarul „a avea” şi infinitivul „a plăcea”, rezultând „mi-ar plăcea”, de exemplu: „mi-ar plăcea să petrec mai mult timp în natură”.

6. „Îmi cer scuze”

Expresia „îmi cer scuze” este una controversată, unii lingviști considerând-o corectă probabil fiindcă ar indica regretul persoanei în cauză. Dar formularea aceasta are mai multe probleme:

Cuvântul „îmi” este un pronume personal folosit la persoana I singular în cazul dativ. Acesta exprimă că acțiunea se referă la sine, adică la cel care vorbește. În expresia „îmi cer scuze”, „îmi” indică faptul că persoana care vorbește pretinde scuze de la ea însăși. De aici ar putea decurge că o variantă mai bună ar fi „vă cer scuze”, dar nici aceasta nu e cea optimă pentru că scuzele se prezintă, nu se cer. „Vă cer scuze” ar însemna ca persoana care vorbește să pretindă scuze de la interlocutor, adică exact opusul intenţiei. Ea ori poate cere să fie scuzată, ori își poate prezenta scuzele. Variante corecte ar fi, deci: „scuzați-mă”, „vă rog să mă scuzați” sau, mai formal, „vă prezint scuzele mele”.

7. Spășit” – corect: „spăsit”

Adjectivul „spăsit” continuă să fie folosit greșit de mulți vorbitori, aceștia preferând varianta „spășit”, care, deși era acceptată în perioada anilor 1950, nu mai este corectă conform normelor actuale. În prezent, forma recunoscută de dicționar este „spăsit”, cu sensul de „pocăit” sau „smerit”, cum ar fi în propoziția: „Deținutul avea un aer spăsit, care însă nu l-a impresionat pe judecător”. Greșeala comună de a spune „spășit” se datorează asocierii cu verbul „a ispăși”, care înseamnă „a răscumpăra o greșeală prin suferință” sau „a executa o pedeapsă”. Deși această asociere pare logică la prima vedere, „spășit” rămâne incorect, varianta corectă fiind „spăsit”, folosit pentru a descrie o atitudine de umilință sau căință.

8. „se merită” – corect: „merită”

O greșeală frecvent întâlnită în limbajul cotidian este utilizarea expresiei „se merită” în loc de forma acceptată „merită”. Verbul „a merita” este unul tranzitiv, nu reflexiv, ceea ce înseamnă că acțiunea sa se răsfrânge asupra unui obiect, fără a necesita prezența pronumelui reflexiv „se”. De exemplu, este indicat să spunem „merită să luăm această casă” în loc de „se merită să luăm această casă”. La fel, enunțuri corecte ar fi: „merită să merg în vacanță la munte” sau „nu merită să te superi pentru acel lucru”. Forma impersonală cu aspect reflexiv a apărut probabil prin contaminarea cu alte construcții similare de tipul „se obişnuieşte”, sau „se cade”, dar în cazul verbului „a merita”, această structură nu este justificată gramatical. Totuși, singurul caz în care „se merită” este corect folosit este atunci când „se” are funcție pronominală, ca în expresia „se merită unul pe altul”. În concluzie, în majoritatea cazurilor, forma corectă este „merită”, iar utilizarea reflexivă „se merită” este greșită.

9. „Ca și” în loc de „ca”

În efortul de a evita o cacofonie multă lume folosește „ca și” în loc de „ca”. Totuși, cacofonia nu este o greșeală gramaticală, deși nu sună bine. Ca să o evităm, putem folosi în loc de „ca” variantele „în calitate de” sau „pe post de”. „În calitate de compozitor, George Enescu a fost una dintre marile personalități ale României”. „Andreea s-a angajat la editură pe post de corector.” În schimb, unii vorbitori folosesc „ca și” nu pentru a evita o cacofonie, ci pentru a evidenția grija lor pentru buna exprimare sau pedanterie. În realitate, efectul este unul opus. „Ca profesor, Andrei a avut rezultate excepționale”. „Am ales Stadionul Ceahlăul ca loc de desfășurare a concertului”. Aceste enunțuri sunt adecvate, fără a fi nevoie de adăugarea unui „și”.

Totuși, există situații când folosirea lui „ca și” este corectă. Este vorba despre enunțurile în care „ca și” poate fi înlocuit cu „la fel ca”. Exemple din această categorie:

Ca și baschetul (sau la fel ca baschetul), fotbalul este un sport de echipă.

Ca și G. R. R. Martin (sau la fel ca G. R. R. Martin), Joe Abercrombie este un autor foarte apreciat.

Recomand cântecul „Ca și” al trupei Taxi, o piesă haioasă care sancționează folosirea incorectă a lui „ca și”, precum și alte erori gramaticale.

10. „de-al meu/ de-a mea” – corect: „de-ai mei/de-ale mele”

O greșeală frecvent întâlnită atât în vorbire, cât și în scris este utilizarea incorectă a posesivelor în expresii precum „un prieten de-al meu” sau „o colegă de-a ta”. Corect ar fi să spunem „un prieten de-ai mei” sau „o colegă de-ale tale”, deoarece ne referim la o persoană dintr-un grup, nu dintr-o entitate singulară. Cuvântul „de” prezent în „de-ai mei”, „de-ai lor” sau „de-ale tale” îl înlocuieşte pe „dintre”, ceea ce înseamnă că am putea spune la fel de bine „un prieten dintre ai mei” sau „o colegă dintre ale tale”. Ar fi absurd şi incorect să spunem „o colegă dintre a ta” sau „un prieten dintre al meu” fiindcă alegem pe cineva dintr-un grup, nu din sine însuși. Exprimări precum „un frate de-al lui” sau „o carte de-a mea” ar trebui înlocuite cu „un frate de-ai lui” și „o carte de-ale mele”.

Alexandru ANDRIEȘ