În condițiile în care Asaftei și ai lui nu comunică nimic pe tema noului spital județean (măcar în ce stadiu este procedura de achiziție și ce anume se achiziționează), sunt vești că la Piatra Neamț va fi construit un spital nou. El ar trebui să aibă la final 85 de paturi, din care 38 pe secție de îngrijiri paliative, restul fiind pe recuperare medicală. Pe lângă partea de spitalizare, va exista un ambulatoriu care va acoperi 24 de specializări medicale. Titulatura, din proiect, a noii unități spitalicești, este de „Spital multidiscliplinar și de îngrijiri paliative cu ambulatoriu de specialitate” și va fi edificat pe strada Valea Albă, unde deja a început construcția noului protopopiat.
Proiectul este al Arhiepiscopiei Iașilor si este prezentat de Pr. Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Arhiepiscopia Iaşilor îşi propune să construiască un spital de paleaţie şi recuperare la Piatra Neamţ pe o suprafaţă de teren de 21.000 mp aflată în proprietate. Pentru accesul către aceasta, a fost încheiat un protocol de colaborare între Municipiul Piatra Neamţ şi Arhiepiscopia Iaşilor prin care s-a oferit spre folosinţă, în vecinătate, o arie de 2.120 mp în vederea amenajării unei parcări şi a accesului pietonal aferent.
Conform proiectului, care este finalizat, va fi construit spitalul de paleaţie şi recuperare, prevăzut cu parter plus 3 etaje, un lăcaş de cult ce va deservi unitatea medicală, dar şi sediul Protopopiatului Piatra Neamţ. Studiul de fezabilitate este întocmit şi cuprinde toate avizele necesare, iar în momentul de faţă se caută finanţare pentru unitatea medicală. Trebuie spus că proiectul este extrem de costisitor, fiind prevăzut a răspunde tuturor nevoilor actuale privind certificatele energetice şi de valorificare a resurselor. Vorbim de un spital performant, cu dotări de ultimă generaţie, prevăzut cu un ambulatoriu foarte mare, la fel cum e cel al Policlinicii „Providenţa” din Iaşi, care va acoperi 24 de specializări medicale, urmând exemplul de bună practică al Spitalului „Providenţa” din Iaşi. Deci nu va deservi doar nevoile medicale pe zona de paleaţie. Sperăm ca până la sfârşitul anului să obţinem autorizaţia de construire, iar cu ajutorul Bunului Dumnezeu, anul viitor să înceapă lucrările propriu-zise. Dar acest lucru va depinde în mare măsură de finaţările pe care le vom putea obţine şi care se vor adăuga fondurilor proprii disponibile pentru acest important proiect.”
O informație care ar putea să îi mire pe cei de la Consiliul Județean vine când se vorbește despre numele celui care ar trebui să se ocupe de proiect, Alexandru Filimon, fostul director al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, care a demisionat după ce a dezvăluit cum instituția condusă acum de Asaftei a blocat proiecte esențiale pentru pacienții din Neamț. Un alt nume implicat în proiect, în calitate de consultant în această fază ar fi al lui reputatului chirurg Alexandru Cotârleț, directorul spitalului din Moinești.
V.B.