Duminică, 20 octombrie, în Grădina Publică “Nicu Albu” din Piatra-Neamț ar fi trebuit să aibă loc o festivitate prin care actualul primar, Andrei Carabelea ar fi predat, simbolic, cheia orașului noului primar ales, Adrian Niță.
Din motive obiective, Adrian Niță nu poate participa la această dată la acest eveniment.
“Am avut o discuție de principiu cu domnul primar Andrei Carabelea legat de posibilitatea organizării unei astfel de ceremonii, cu mențiunea că, în acest weekend, este posibil să aibă loc un eveniment de la care eu nu vreau să lipsesc, este vorba despre împlinirea a 25 de ani de la terminarea facultății. Inițial discuția a fost pentru data de 19 octombrie, a intervenit și lansarea proiectului de țară a domnului Marcel Ciolacu. Și atunci, putem lua în calcul organizarea acestei ceremonii la festivitatea de depunere a jurământului, din data de 28 octombrie, ora 12:00. Este o ceremonie la care eu îmi doresc foarte mult să participe și alți foști primari ai orașului Piatra-Neamț”, a declarat Adrian Niță, noul primar ales.
Primarul Andrei Carabelea își dorește ca această ceremonie să aibă loc tot în grădina publică și nu în sala de ședințe a Consiliului Local Piatra-Neamț: “Este vorba despre un moment emblematic al orașului, în care eu îi voi preda cheia noului primar ales, care îmi doresc foarte mult să aibă loc tot în Grădina publică Nicu Albu. Și atunci, nu am stabilit încă, dar o vom reprograma la o dată ulterioară. Și eu îmi doresc participarea foștilor edili ai municipiului Piatra-Neamț, mi-am dorit acest lucru și în 2020, atunci când am depus jurământul, însă nu a fost posibil din cauza limitării participării numărului de persoane pe timpul pandemiei”.
Vom reveni cu noua dată de organizare a ceremoniei, imediat ce aceasta și toate celelalte detalii vor fi stabilite.
Angela Croitoru