„Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri” – Petre Țuțea

Ați observat? Între intenție și reușită e o prăpastie fioroasă, de netrecut. Politicianul de calibru care reușește să treacă „peste”, devine domn mare, președinte de țară, că tot suntem într-un an electoral. Să umblăm la un exemplu? Ascultați! În 1964, secretarul general al partidului, Gheorghe Gheorghiu Dej, a deschis larg porțile tuturor pușcăriilor comuniste, a eliberat toți deținuții. Mai mult, nimeni n-a mai fost judecat pentru „delict de opinie politică”. Atunci au fost eliberați: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Corneliu Coposu, Dumitru Stăniloae, Vasile Voiculescu, Petre Țuțea, care făcuse 13 ani de închisoare și era poreclit „Socrate al românilor”. Ce a intenționat Bădia Dej cu măsurile luate? Voia să ridice România în picioare, stătuse destul în genunchi. A reușit? Niet! Magul de la Kremlin supraveghează și ziua, și noaptea. Și ceferistul român a murit în anul următor. Că a fost ajutat să moară, asta e altă poveste. Urmașul imediat, Tovarășul „Trebie” a instaurat „Epoca de aur” și a dus-o langa-langa 24 de ani, până la Revoluția din Decembrie 1989. Filmul cu execuția Ceaușeștilor cred că nu s-a uitat de nimeni. Și a venit democrația. Cu mari speranțe, dar și mari deziluzii. Nici cei 4 președinți care ne-au condus în ultimii 35 de ani, n-au reușit să transforme intenția în faptă. Dacă, doi dintre ei s-au mai remarcat prin ceva, ceilalți doi, n-au făcut nici-o „brânză”! Nu-i numesc nici pe fruntașii în producție, nici pe codași.

„Zece negri mititei” 

În lumea de azi, confiscată de viteză, nu de calm, confiscată de ecran, nu de carte, sau fabricantă de stres, și nu de sens, intenția a devenit o problemă. Mare de tot. Să fiu mai clar? În anul electoral 1996, s-au înscris 16 candidați la președinție, că doar patru s-au contrat pe adevărat asta s-a știut de la început. De ce? Păi, primii doi au interese de partid, „zece negri mititei” sunt candidați de Mucava. Ce este asta? Un carton dur, gros din care se faceau tălpiciul la bocancii militarilor trimiși de guvernanți să moară pentru patrie.

Hai să-i prezentăm după relatările ziarelor de epocă. „Câmpeanu e-un clovn bătrân. Nu se împacă nici acum cu ideea că PNL nu mai este al lui. Funar a fost inventat în 1992 în speranța că va ajunge în finală cu Iliescu. El nu vrea să fie nici măcar senator, stă bine la primăria din Cluj. Nici măcar Vadim nu visează să ajungă președinte. I-ar fi frică. Lui Vadim i-ar fi frică și de umbra lui. Vadim este un câine de curte și din când în când își mai mușcă stăpânul…” (Sursa – Monitorul de Iași din 27 octombrie 1996). Și bătălia s-a dat între cei patru: Iliescu, Petre Roman, Constantinescu și Manolescu. Restu’, s-au aflat în treabă, au mai furat niște voturi de la nehotărâți.

Intenția politicienilor se schimbă zilnic. Motorul care o pune în mișcare este invidia de partid. „De ce El reușește și eu dorm în bancă?”. Și deodată, Constantin Niculescu, candidatul Partidului Pensionarilor din 1996, vrea și el la Cotroceni. Și uite așa, cei cinci milioane de pensionari devin o armată „invincibilă”. Un partid minuscul și fără vlagă devine un pericol pentru marile partide. Ca să vedeți dumneavoastră, partidele politice nu se bat în ideologii, se bat în „enterese”, vorba lui Caragiale.

Zâmbetul ca antidot 

Ex-Regele Mihai I al României înainte de moarte a tăiat de pe lista cu moștenitori pe Prințul Nicolae. Atenție! Pe nepotul său. Întrebat fiind de ce a luat această hotărâre a răspuns: „Nu are calitățile necesare de prinț!”. Scurt, clar și categoric. Prințul a încercat să îndrepte lucrurile printr-o audiență fulger. Nimic! Și nimic a rămas. Păcatele prințului? Avea un copil „din flori”, era cartofor, era, …

Nu compar pe Prințul Nicolae cu niciun candidat la președinția actuală, dar era bine dacă respectivii candidați se întrebau: Am calitățile necesare pentru puterea supremă în stat. Intenția există, dar reușita n-o garantează decât electoratul. Citeam în ziarul „Bihoreanul” (Oradea), că un preot ortodox, pe numele lui Ciprian Mega s-a gândit să candideze și el la… Să renunțe la parohia din oraș, să se mute la palat. A fost refuzat și fapta l-a ofuscat. Adică, ce, Sfinția Sa n-ar putea să joace golf, nu ar putea să zboare cu avioane de lux, pe Coasta de Fildeș. Curaj părinte, capul sus! Mergi la Iași la „Sf. Parascheva” și roagă-te pentru viitorul mandat. Ia exemplu de la Ciucă, Ciolacu, Lasconi, Simion și Ludovic Orban, care săptămâna ce vine vor poza pe treptele Catedralei Metropolitane. Să vezi ce cucernici vor fi. După felul cum se vor ruga, matale care ai ochiul format îți vei da seama, imediat cine va ieși președinte, din cei 14 aprobați și parafați (validați).

Va lipsi de la Iași Hunor care participă la a patra încercare de a se instala în fotoliul de la Cotroceni. Se pare că a cincea oară n-o să mai fie. Se pensionează. Pișto, Lați, Hona și Ianeș vor plânge după el. Unii plâng, alții râd. Vă mai amintiți de dl. Ion Iliescu, Ilici, zâmbărețul? 7 ani cât a fost președintele României a râs. Unii, zic de noi. A ținut țara pe loc și a zâmbit. Astăzi are 94 de ani și tot vesel e. Spune că zâmbetul său seamănă cu bordul unei Dacii 1300. Este un zâmbet industrial. Un zâmbet care nu urăște, e un zâmbet firesc. Să ne trăiești, nea Nelule! Și poți să ne dai lecții de democrație și acum. Umorul aparține minților ascuțite! Și-a mai spus ceva Ilici: „Să știți că Palatul Cotroceni este un loc al amneziilor pentru unii, nu numai al beției de putere”. Știm, domnule ex-președinte, știm! Ne-a reamintit dl. Klaus.

Istorie la firul ierbii

Iubirea de țară, nu începe cu balamucul politic. Ea, e în inimă, în familie, în cultură. Balamucul politic funcționează mai ales în anii electorali, când partidele politice „se sfâșie” între ele, pentru a transforma INTENȚIA în realitate. Priviți spre datele statistice înregistrate cu ocazia înscrierii la prezidențiale. S-au înscris la start, 19 concurenți, au fost validați 14. Restul au făcut : „Buf!”. Motive serioase. De pildă, preotul de la Oradea care dorea să schimbe sutana cu escorta prezidențială a fost respins pentru că n-a avut cele 200 de mii de semnături „pentru”. Deci, părinte ați pierdut pe mâna dumneavoastră. Din cei 14 candidați validați cea mai vocală mi se pare Elena Lasconi. În primul rând zâmbește permanent, ca știți dumneavoastră cine, apoi se bagă în tot felul de bazaconii care o depășesc. La această întrebare să răspundă candidatul cu epoleți. Apoi, e dulce tare când spune prostioare, ca cea cu insula pustie. Cum-necum apare aproape zilnic în ziare producându-ne bună dispoziție. În „Ziarul de Iași” apărut săptămâna trecută, mă refer la foaia vândută cu 5 lei bucata (specială) a fost imperială. Cum să nu votezi asemenea candidat? M-a impresionat și cum a răspuns d-nei Șoșoacă, scurt, elegant și la subiect. Ascultați! „De Doamna Șoșoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceeași ochi, dar dreptul unei femei de a intra în politică, nu poate fi îngrădit de…”. Eu, care sunt mai gafeor ți-aș fi spus că ești „omul rușilor” și te-a văzut întreaga nație română la Ambasada Rusiei întreținându-te amical cu ciolovecii. Și așa ceva nu se iartă. Nu vă luați după zâmbetul de la Cotroceni pentru că ei n-au citit drama familiei Brâncoveanu. Și ungurii ar trebui tratați la fel.

Se știe că intelectualului îi șade bine în Opoziție, chiar dacă aceasta nu îi poate oferi niciun privilegiu. Dacă întrebi un medic, un inginer sau un scriitor pe cine votează de pe lista cu… îți răspunde nedecis: „Nu ai pe cine dom’le! Uită-te și dumneata, unui fost piețar, altul catană”. Concluzia? „Să mai gândesc! Cred că nu merg la vot!”. Sau poate aleg un independent că ăsta e „curat”. Sau cu dosarul „curățat” de cine trebuie. E ceva măreț, un președinte ales de independenți. Aici, nu mai sunt povești nici despre „licurici”, nici despre cei de dreapta. Dacă nu și nu, te întorci la cei cu deviza: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Ce să mai stai în opoziție când nu e cocoloșită de mass-media, nici de televiziunea aservită a puterii, nici de ziarele independente. Am un coleg care a abandonat catedra de matematică și s-a făcut parlamentar din partea partidului X, l-am întrebat: „De ce-ai mai făcut facultate, frate?” Știți ce mi-a răspuns? „Ești prea mic ca să înțelegi!” Oare ce a gândit? Cum la alegerile electorale se fac promisiuni, ar fi bine și frumos să vă amintesc un caz special, de „pomină”. Un șef de partid și candidat la președinție a făgăduit alegătorilor că, dacă ajunge el președinte, dă populației credite cu dobândă zero și locuințe de 35.000 de euro. Un milion de asemenea locuințe vor împânzi țara. Și nu vor veni singure, ci la pachet cu toate dotările imaginabile: școli și grădinițe, spații comerciale, medicale și culturale, parcuri, locuri de joacă și bulevarde largi cu patru benzi de circulație. În România se va instaura în sfârșit, paradisul terestru. Deși până atunci se spunea că: „România nu mai există. A rămas o bază militară iar poporul vegetează într-o inconștiență crasă”. Singura condiție minimă: doritorii acestor beneficii nevăzute să semneze cu el ca persoană fizică, un contract prin care să-i încredințeze datele personale și e la mintea cocoșului să-l voteze pe dânsul pentru funcția supremă în stat. Cele relatate mai sus miros a Caritas? Răspundeți prin: Da sau Nu! Puteți indica și numele candidatului, se află în primii șase. Intenția lui cred că rămâne proiect.

Prof. Dumitru RUSU

FOTO: Lucian MUNTEANU