Dragii mei,
Acum când ne apropiem cu pași grăbiți de finalul unui mandat în calitate de primar, dar și din postura de cetățean, localnic, părinte, membru al comunității comunei Dragomirești pe care cu profund respect și prețuire o reprezint, mă simt dator să vă transmit câteva gânduri și pe această cale.
Prezența mea în administrația publică locală a început în urmă cu mai mulți ani și am desfășurat-o atât în calitate de consilier local, cât și de primar interimar și primar cu drepturi depline începând din anul 2020 în urma exprimării votului cetățenilor comunei Dragomirești.
În toată această perioadă, indiferent de funcția pe care am ocupat-o, preocupările mele au fost ghidate de câteva principii de bază pe care am încercat să le pun în practică și anume: respectul pentru cetățeanul comunei, bunăstarea acestuia, îmbunătățirea nivelului de trai, crearea condițiilor edilitare la standarde europene, modernizarea infrastructurii, oferirea de servicii sociale pentru toate categoriile de cetățeni, asigurarea securității membrilor comunității.
Toate aceste deziderate se regăsesc concretizate prin punerea în operă a câteva proiecte deja realizate, alte proiecte aflate în curs de implementare și bineînțeles prin investiții majore care se află în stadiu de proiect și care vor fi demarate în perioada următoare.
Proiecte finalizate
– Modernizarea drumurilor comunale și sătești afectate de fenomene meteo prin turnarea de covor asfaltic, șanturi betonate, poduri și podețe.
– Înființarea unui parc public în scop de recreere în satul Unghi.
– Realizarea unui sistem de monitorizare video cu montarea de camere pe tot teritoriul comunei în scopul asigurării securității cetățeanului și desfășurării de acțiuni de protecție a mediului.
– Dotarea serviciului voluntar pentru situații de urgență cu un utilaj de tip UTV și echipamente moderne pentru intervenții specifice.
– Modernizarea remizei de pompieri și achiziționarea unui buldoexcavator, a unei autoutilitare și a unui autoturism Duster.
– Modernizarea sistemului de iluminat public în toată comuna prin montarea de lămpi economice de tip led și implementare unui sistem de control de la distanță centralizat, de tip telegestiune.
Proiecte în curs de implementare
– Modernizarea rețelei de drumuri comunale și asfaltarea, betonarea șanțurilor și construcția de poduri și podețe pe drumurile sătești și de exploatare.
– Extinderea rețelei de apă și canalizare menajeră în toate satele comunei printr-o investiție de 19.000.000 lei fonduri accesate prin programul national ”Anghel Saligny”
– Construire locuință cu șase apartamente ultramoderne, mobilate și stație de încărcare auto electrice pentru tineri specialiști.
– Înființare rețea de distribuție gaz metan în comuna Dragomirești în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și alte șase comune asociate.
– Modernizare teren de sport în localitatea Hlăpești cu refacere împrejmuire și montare de gazon sintetic.
– Înființare câmp cu panouri fotovoltaice pentru consum public în satul Vad.
Proiecte aflate în lucru
– Înființare bază sportivă ultramodernă în curtea Școlii din localitatea Dragomirești.
– Lucrări de întreținere, reparații și modernizare la școlile din localitățile Vad, Unghi, Borniș și Mastacăn
– Înființarea de spații de recreere și joacă în satele Mastacăn și Borniș.
– Construcție dispensar uman și cămin cultural în localitatea Hlăpești
Aceste proiecte deja realizate, aflate în curs de implementare sau în lucru au avut și au ca și surse de finanțare atât fonduri comunitare, guvernamentale, județene cât și fonduri proprii. Toate aceste investiții au putut fi realizate cu sprijinul nemijlocit al consilierilor locali care au dat dovadă de spirit cetățenesc și responsabilitate și de asemenea cu ajutorul factorilor de decizie de la nivel județean și național. Aceasta a fost o scurtă radiografie a activității mele administrative din ultima perioadă, cât am fost la cârma comunei Dragomirești și de asemenea câteva direcții de acțiune în perioada următoare, alături bineînțeles, de alte oportunități de investiții dorite de cețățenii comunei noastre și nu numai.
Cu stimă și respect,
Primar, Ion Ioniță
Așa să-mi ajute Dumnezeu!