„Țara are nevoie de conducători drepți și pricepuți” – Mihai I al României

V-ați prins? De ceva ani, președinții României și, mai recent, candidații la președinție au început să scrie cărți. Chiar bune și foarte bune. Ce conțin ilustrele opere prezidențiale? De toate pentru toți: promisiuni fantasmagorice, vrăjeli electorale de sezon, planuri de viitor titanice, vorbe de clacă. Primul președinte de după Revoluție ce a fost pătruns adânc de frisonul scrisului a fost dl. Ion Iliescu, permanentul cuceritor al cursei pentru Cotroceni. Omul „cel mai egal dintre egali”. De ce îi zic așa? A participat la cele mai multe turniruri electorale prezidențiale și, paradoxal, a câștigat destule. A pierdut doar în fața profesorului Constantinescu, la mustață. Cum se numește cartea scrisă de nea Nelu? „Eterna și fascinanta Românie”, 3.000 de exemplare. Nu sună frumos? Cititori „puțini dar stabili”, vorba autorului. Cum s-a realizat cartea? Ne spune editura care s-a ocupat de bilanțul contabil. Evident, dacă e sinceră. Cam așa: „Cu Iliescu s-a câștigat atât și atât. Am băgat în hârtie 10 milioane, în cartuș trei, tiparul l-am plătit cu cinci, corectarea cu șapte sute de mii, lectorul de carte cu un milion jumate, drepturile de autor s-au ridicat la cinci milioane… Preț neprecizat” (Sursa – Monitorul de Iași, 29 septembrie 1995). Dacă datele prezentate sunt adevărate, poate votantul din fața urnei ar fi priceput corect cine a scris cartea. Dar așa, lucrurile rămân neclare, încâlcite.

Cărțile sunt de mai multe feluri

Cărți care ne plac și cărți maculatură. Cine citește cartea „Pas cu pas”, semnată de președintele sas de Sibiu, își dă seama că autorul n-a simțit niciodată românește. N-a fost un președinte al tuturor românilor. Actualul vârf din Dealul Cotrocenilor, una-două gafează. La premierea olimpicilor români a confundat sărbătoarea cu „comemorarea”. Sportivii prezenți la festivitate s-au uitat „chiondorâș” la „tătuca” lor și au zis: atâta poate, atâta face. Nici analiștii galonați, nici pamfletarii ca lumea nu l-au elogiat că a lipsit la Ziua Marinei și la sărbătoarea de la Țebea.

Presa nu se mulțumește, după cât se pare, a fi a patra putere în stat. E prea la coadă în clasament. Și atunci, ce face? Deservește diferite partide politice și boși politici, poate reușește să urce în clasament. Nu dau exemple. Nu vreau să deranjez pe nimeni. Condeierii noștri sunt așa cum sunt, nu știu decât să beștelească pe cei arătați cu degetul. Ai zice că sunt conștiințele nației.

Crâncenul ziarist Cristian Tudor Popescu, citind cele mai recente „opere” scrise de foștii și actualii candidați la președinție, a făcut un clasament. Evident, sever, la os, la sânge. Pe primul loc se lăfăie, ați ghicit, zâmbărețul Ilici, omul de stânga. De ce? Este matur în afirmații, calm, chiar și atunci când este atacat, tolerant, ironic și transparent. Cine îl citește scandează „Iliescu autor”, „Iliescu – Stephen King negrozesc cu revoshing!”. Nu ne-a fericit dumnealui cu mai multe mandate prezidențiale? N-am cunoscut noi România care este „fastuoasă”. Citește: stătea pe loc.

Locul doi la opere valoroase scrise de foștii președinți e ocupat de cartea „Pas cu pas”, semnată de Klaus Iohannis, stăpânul Cotrocenilor timp de două mandate. Cine a citit cartea pomenită află cum se concepe un lucru „bine făcut”. Că între dorință și putință există mare diferență, se știe. Vorba lui Anton Pann: „Dacă nema putirință, ce mai chichirez gâlceava?”. Deja prin târg a umblat zvonul că ar fi fost în capul de listă la viitori senatori.

Concluzia analiștilor de calibru? Etapa Iohannis pentru România s-a încheiat. Mulțumim domnule președinte pentru șapca-cadou adusă de la yankei cu ocazia vizitei făcute în state. Acum parcă nici nu avem președinte.

„Am scris-o cu drag”

Așa și-a trădat secretul Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, când a isprăvit de scris cartea „În slujba țării”. Cartea a fost lansată în cadrul emisiunii „Poezie și delicatese” condusă cu pricepere de poetul-bucătar Mircea Dinescu. Volumul candidatului la președinție are 246 de pagini, 109 pagini vizează viața autorului până a apărut la București. Unii cititori consideră cartea lansată cu lăutari o mare reușită, pentru că s-au îngurgitat cu acest prilej și produse oltenești. Deci, paranghelia lui Dinescu a plăcut ochilor, mai ales când țiganii din bătătură au cântat „La calul bălan”, „Nu mi-e ciudă să trăiesc, mi-e ciucă că-mbătrânesc”, „Toți milionarii cântă, numai Ionel plânge”, „Nu mai ia pistolul foc”. A fost bășcălie mare, cu băutură și mâncare. Cuvioasa lansare a cărții a avut și oponenți. Cartea dlui. Ciucă este „o coțerie editorială”. Cum se traduc cuvintele dintre ghilimele? Așa: escrocherie, furt, hoție, impostură, potlogărie, șarlatanie… Fac precizarea că respectivele explicații sunt luate din ziarul „Cotidianul” a dlui. C. Nistorescu. Și, culmea, sunt completate cu părerile analiștilor de la ziarul „Libertatea”, semnate de Costi Rogozanu. Acesta este și mai categoric. Scrie pentru toți cititorii interesați: „este o carte la fel de proastă ca cea intitulată România educată, semnată de președintele Iohannis”. Atunci parcă am râs mai cu poftă. De ce? Cum în scumpa noastră țărișoară învățământul este obligatoriu și GRATUIT, la început de an școlar părinții își golesc portofelele cumpărând cele necesare celor mici. Chestia asta îmi amintește de o întâmplare din studenție. Un coleg de facultate a plecat într-o excursie cu Universitatea la un muzeu a văzut într-o vitrină o carte intitulată „Iubita lui Bălcescu”. A cumpărat-o mintenaș și a citit-o pe nerăsuflate. În final l-am întrebat: „Ei, care a fost iubita revoluționarului Bălcescu?”. Mi-a răspuns dezamăgit: „România”. Unde dai și unde crapă! Așa și cu candidații la președinție.

Să ne întoarcem la cartea „În slujba țării”. Comedie politică, glumă proastă, spun cei de la postul „Realitatea plus” prin cuvântul Alexandrei Păcuraru. O carte proastă care spune adevăruri, deși le știm, par altfel când le auzi din condeiul unui tip care se vrea președinte de țară. „Viața fiecărui om este, în felul ei, o poveste”, scrie undeva în carte bravul soldat Ciucă. Așa-i! Dar contează foarte mult dacă viața e frumoasă sau urâtă. După un președinte jucător cu capetele noastre, unul mut și plimbăreț de lux, să ne procopsim și cu un fals erou, fără onoare… E deja prea mult. Deși a fost în Afganistan… Poate „erou de pix”. Nu mai e loc de ezitări, contre, murmure pe la colțuri. Să apucăm taurul de coarne! Că pe hârtie trăim bine.

„Sunt un om ca toți oamenii, născut în ziua de 7 februarie 1967 și botezat Nicolae”. Așa declară dl. Ciucă, sincer, neobligat de nimeni. Numai că un om obișnuit nu prea ajunge președinte de țară. Și așa, funcțiile de președinte de partid, președinte de Senat și general aglomerează la maxim activitatea zilnică. Oare cum își îndeplinește toate sarcinile? O întrebare asemănătoare îmi pun și când văd la televizor profesorii universitari ce vin seară de seară și vorbesc, vorbesc, vorbesc. Oare când se pregătesc dumnealor pentru studenți? E una să scrii ca acad. Al. Zub o carte de 852 de pagini („Kogălniceanu istoricul” și alta e să încropești „o carte de 2 lei”. Afirmația nu îmi aparține, căutați-o la Opoziție.

Cartea se află pe drumul extincției?

Aflăm din previziuni care vin de peste tot că nu mai e mult și cartea va dispărea. Așa ceva nu se poate întâmpla. Este drept că la Piatra Neamț toate fabricile de hârtie au fost „rase” de pe fața pământului, dar asta nu înseamnă sfârșitul. Au fost aruncate aiurea până și monumentele istorice antifasciste, dar tot nu disperăm. Argumente? Istoria unui popor nu se scrie de amatori. Ce se va întâmpla cu Biblia, dacă dispare cartea? E cea mai citită carte de pe glob. Oare oamenii viitorului nu vor mai crede în Dumnezeu și Iisus Hristos? Ce vom face cu cărțile semnate de domnii Iliescu, Iohannis și Ciucă? Le topim, ca „banii lui Ceaușescu”?

Ultima carte, cea ostășească, „În slujba țării” a costat vreo 4 milioane de lei. Autorul neagă: „Nu este așa. Este vorba despre banii pe care un partid politic poate să îi folosească pentru campanii, pentru comunicare, pentru propagandă, din bugetul său” (Sursa – ziarul Gândul). Așa să fie oare?

Fac parte din generația mai rară, zi de zi am prins vremea scrisului pe tăbliță, cu plumbul. După aceea am trecut la buchisit cartea. N-am mai părăsit cartea niciodată: nici la generală, nici la liceu, nici la facultate. Ajuns profesor, mi-am definitivat viitorul. Sunt vechi, domnule, vorba conului Iancu, carevasăzică. Am prins președinți de țară de toate calibrele: și cizmari analfabeți, și profesori universitari, și excursioniști. Niciunul n-a iubit țara. Toți au ascultat de „licurici”. Cine sunt aceștia? Vă spun cu altă ocazie. Răbdare!

Prof. Dumitru RUSU

P.S. Cine pune drojdie turcească în sondaje? Azi pe primul loc la prezidențiale e X, mâine Y? De ce înnebuniți votanții? La 35 de ani de la Revoluție România e încă o țară haotică, la discreția vântului care bate și a inundațiilor catastrofale. N-a ajuns Dunărea să se umfle, ca în Ungaria și factorii de răspundere de la noi s-au aruncat în cizme. Se înghesuie să intre în cadrul televizat, să-i vadă votanții cum plâng pe umărul sinistraților. Nu mai facem nimic la slujbă, că e inundație în Pechea (Galați), iar pe Bistrița noastră moldovenească s-a tulburat apa. Domnilor, lui Moise i-au trebuit 40 de zile de rătăcire în deșert ca să producă o schimbare în gândirea iudeilor, nouă nemțenilor cât ne trebuie? Chiar așa, cât?