După o așteptare destul de lungă, elevii și cadrele didactice de la Școlile gimnaziale nr. 5 și 8 din Piatra-Neamț primesc, în sfârșit, o veste bună. Tirurile cu mobilierul școlar destinat acestor unități de învățământ au ajuns astăzi, 4 octombrie în oraș.
În această seară vor fi depozitate într-un spațiu al primăriei, iar săptămâna viitoare sunt așteptați meseriașii care îl vor monta.
Anunțul a fost făcut de primarul Andrei Carabelea pe contul său de Facebook.
„Au sosit primele două tiruri cu mobilier pentru dotarea sălilor de clasă de la școlile din oraș. De acum, periodic vor sosi cu transporturi cu elemente de mobilier pentru unitățile de învățământ, iar conform furnizorului, de săptămâna viitoare începe montajul. Mai întâi mobilăm Școala 5, apoi 8 și continuăm cu celelalte.
Mulțumirea este cu atât mai mare cu cât ambele proiecte aparțin de domeniul educației, pe care l-am tratat prioritar în mandatul meu. Cred în continuare cu tărie că educația este temelia pe care se construiește orice comunitate și viitorul ei și voi continua să sprijin inițiativele și proiectele din educație, în orice formă”, spune Andrei Carabelea.
Reamintim cititorilor noștri că, din cauza întârzierilor de la lucrările de modernizare de la Școala 8, ambele proiecte au fost etapizate, adică li s-a prelungit perioada de implementare. Detalii despre situația mobilierului școlar, ultimul pas pentru revenirea elevilor în sediul modernizat găsiți aici și aici.
O altă veste, din aceeași sursă:
„La Grădinița Nr. 6 lucrările sunt gata și se pregătesc documentele pentru recepția lucrărilor și obținerea avizelor. De acum, sunt pași care depind în măsură mai mică de primărie, însă depunem toate eforturile pentru ca aceste procese să se finalizeze cât mai repede”.
Angela Croitoru
Un comentariu
Așteptăm că pâinea caldă și pt CY Forestier acest mobilier