Astăzi, 24 octombrie, a avut loc deschiderea oficială a Zilelor Spitalului Orășenesc “Sf. Dimitrie” din Târgu-Neamț. Un eveniment de înaltă ținută, onorat de reprezentanți de marcă ai lumii medicale din regiunea Moldovei dar și oficiali de prim rang. Găzduit de Motel „Casa Arcașului”, evenimentul a fost moderat de către dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului, dr. Nicolina Grigori și dr. Aurelian Tănase, directorul medical, care împreună cu Laura Bărbuleț, președintele Asociației din cadrul instituției medicale „Împreună pentru Spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu-Neamț”, au reușit să transforme și această ediție de celebrare a 172 de ani de activitate medicală la Târgu-Neamț, într-un adevărat regal de comunicări științifice în domeniul medical.
Printre cei invitați la eveniment s-au numărat prof.dr. Alexandru Cotîrleț, managerul spitalului clinic de urgență din Moinești, un progresist în domeniul medical din România, Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, Vasile Apopei, primarul orașului Târgu-Neamț, Radu Firăstrău, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Neamț, primarii de Petricani, Brusturi, Pipirig și Urecheni, consilierii locali Maria Vrînceanu și Maria Raicu, reprezentanți în Consiliului de Administrație al spitalului, medici, asistenți medicali și reprezentanți ai clinicii Dorna Medical.
După discursurile invitaților, a urmat seria comunicărilor științifice medicale.
Lucrările vor continua vineri și sâmbătă, Târgu-Neamț, devenind timp de trei zile, capitala medicală a regiunii de Nord-Est a României.
C.T.S