Pe lista performanțelor elevilor din Neamț la olimpiade internaționale se adaugă numele lui Vlad Pătuleanu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț( mai multe amănunte aici și aici). El este unul dintre cei care au reușit să se remarce la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori ( amănunte aici). Cu o medalie de bronz câștigată în cadrul competiției desfășurate între 3 și 10 octombrie 2024, la Kathmandu, Nepal, Vlad și-a adăugat numele pe lista tinerilor români care fac cinste școlii nemțene.
Experiența olimpiadei din Nepal
În cadrul conferinței de presă de la Colegiul Național „Petru Rareș” din 16 octombrie, Vlad Pătuleanu a declarat: „Anul acesta am reușit să ajung la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori. Și anul trecut am participat la Olimpiada Internațională, dar n-am reușit să ajung chiar în stadiul acesta, deoarece e o competiție mare chiar și la nivel național, în fiecare an primii 15 care participă la Olimpiada Națională sunt luați mai departe la selecția lotului, iar de acolo primii 5 care ies ajung să participe la Olimpiada Internațională. Anul acesta am reușit și eu să ies în primii 5, am fost pe locul 4 la lot, deoarece am învățat, m-am pregătit și asta a fost, iar participarea la olimpiadă a fost o experiență frumoasă de care m-am bucurat să am parte și nu m-am dus acolo cu gândul să iau un premiu, m-am dus cu gândul că pe munca mea am ajuns acolo și să dau tot ce-i mai bun din mine ca să obțin cât mai mult. Și ceilalți participanți din alte țări, din toate colțurile lumii nu erau cu gândul la o competiție să fim adversari unul altuia, ci o competiție prietenoasă, fiecare s-a ajutat pe fiecare și toți au dat ce-i mai bun din ei. Sper să merg și la anul, dar astronomia în România și în lume e împărțită pe două categorii: juniori și seniori. Juniorii sunt cei până în 15 ani, adică la noi până în clasa a VIII-a – a IX-a, iar seniorii sunt cei până în 18-19 ani și din clasa a IX-a concurez cu cei de a XII-a și mai am de tras până ajung la nivelul lor. Din clasa a VI-a, de când am început să fac fizică la școală, mi-a plăcut obiectul și domnul Oniciuc ne-a introdus Centrul de excelență pentru astronomie și astrofizică. Din prima mi-a plăcut pentru că nu e doar partea de teorie, ci înțelegerea fenomenului, dar și observarea cerului de noapte, stele, tot felul de lucruri care se află prin Universul nostru, de care mulți oameni nu știu.”
Cum s-a desfășurat concursul
„Am avut 3 probe, o probă de teorie și două probe de observație. Proba de teorie a fost 60% din punctaj și acolo practic s-au făcut locurile inițiale, dar la proba observațională, care a avut loc pe timp de zi, deoarece seara cerul era înnorat și nu s-au putut face observații, a fost făcută mai mult ca să zică așa că au făcut proba, nu ca să testeze abilitățile noastre de observație și de asta punctajele s-au decalat puțin și nu s-a schimbat mult ordinea față de teorie. Eu speram să prindem și acolo puncte multe, dar dacă nu te ajută vremea atunci proba e mai accesibilă multora. Cu proba de zi ei nu aveau ce să dea ceva foarte complicat și mulți elevi care nu erau așa de pricepuți pe proba de noapte au reușit să ia punctaje mari și bănuiesc că s-ar fi schimbat locurile dacă ar fi fost o probă de noapte în care fiecare putea să-și arate abilitățile.”
Impresii despre Nepal și viața de dincolo de competiție
„În Nepal nu m-am dus doar pentru olimpiadă, ci și să văd viața de acolo, Asia îndepărtată, un continent pe care nu credeam că voi ajunge vreodată. Acolo este o cultură complet diferită, peisajul este foarte frumos, însă nu se poate compara cu cel din România pentru că acolo sunt doar munți în principiu, nu e așa diversificată zona, pe când la noi avem și munți, faună, floră, câmpii, dealuri și e mai diversificat peisajul. Am luat un zbor și am zburat pe lângă lanțul muntos Himalaya și am văzut multe vârfuri, printre care și Everestul”.
Vlad Pătuleanu: ”Succes=pasiune+determinare”
– Ați învățat la Colegiul Național „Petru Rareș” din clasa a V-a?
Da, din clasa a V-a sunt la Rareș și din clasa a VI-a am început să fac Astronomie.
– Astronomia și Astrofizica sunt două obiecte diferite?
Da, Astronomia se ocupă mai mult cu partea de fenomen și înțelegerea fenomenelor, iar Astrofizica cu partea de fizică, mișcări și toate fenomenele care se întâmplă. Adică Astronomia este explicația, iar Astrofizica este dovedirea.
– Și este o olimpiadă comună pentru ele?
Da, este o olimpiadă comună, și Astronomie și Astrofizică.
– Deci nu sunt olimpiade diferite și pentru cele două componente.
Nu. La nivel internațional este Olimpiada de Astronomie și Astrofizică, dar mai este și Olimpiada doar de Astronomie. Însă în România, Olimpiada Națională e și de Astronomie și de Astrofizică.
– Pasiunea a venit odată cu studierea Fizicii la școală sau a fost mai devreme un interes?
Odată cu studierea Fizicii și domnul profesor Oniciuc mi-a arătat și partea de Astronomie și mi-a plăcut de atunci.
– Care credeți că au fost ingredientele care au contribuit la succes?
Pasiunea și determinarea, că dacă ești pasionat să faci ceva și ești determinat și lucrezi poți să faci orice.
– Cum de nu ai ales, de exemplu, Informatică, ci Astronomie și Astrofizică?
Pentru că Astronomia și Astrofizica constă în înțelegerea Universului și ce ne înconjoară pe noi în afara a ceea ce vedem pe Pământ, dar și înțelegerea fenomenelor. Pentru că la Informatică e mai mult pe partea matematică, Astronomia e pe partea reală și putem afla mai multe despre Universul în care trăim.
– Plănuiți să aveți o carieră în domeniul acesta?
Încă nu știu, pe viitor mă voi gândi și voi vedea care e pasiunea mea.
Grigoruță Oniciuc: ”Sunt foarte bucuros și mândru pentru el”
– Cum ați contribuit la pregătirea lui Vlad Pătuleanu pentru Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică?
Noi avem un club de astronomie și astrofizică, sunt, iată, vreo 12 ani de când tot lucrăm și insistăm și pe partea de performanță. Vlad face performanță la fizică și astronomie din clasa a VI-a, an de an a mers la etapele naționale. Anul trecut a fost de asemenea selectat în lotul lărgit al țării, dar fiind micuț, clasa a VII-a, a fost dificil ca să se califice în primii 5 și a fost o experiență utilă pentru el. Anul acesta a reușit să se califice în lotul României la această Olimpiadă de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori. Și am lucrat cam tot ce trebuie lucrat pentru o competiție de anvergură, cu copii foarte buni, la o disciplină care nu este în planul cadru, este o disciplină opțională. Dar e legată și de celelalte proiecte pe care noi le mai avem, e vorba de proiectele cu NASA, cu alte teme în domeniul fizicii și astronomiei. El vine, practic, din cele trei ediții ale acestei olimpiade. În prima ediție am avut, tot de la Rareș, o elevă care a fost pe locul 1, Ilinca Sandu, anul trecut, în Volos, în Grecia, o elevă de la noi a luat bronz, Dumitrescu Nicole, și anul acesta i-a venit rândul lui și a luat și el bronz la această competiție. Urmează să vedem ce va fi mai departe, dacă vom fi sănătoși și vom putea munci și ne vor lăsa în pace unii, alții.
– Va primi un premiu și din partea colegiului?
Nu avem fonduri pentru așa ceva. Copilul când se va întoarce va primi din partea Ministerului, probabil undeva în luna noiembrie, o sumă de bani, conform reglementărilor în vigoare, neimpozabilă. Aceeași sumă, impozabilă, se dă și profesorului îndrumător, dar și școlii. Plus că va fi beneficiarul unei burse olimpice de tip I. E o sumă consistentă, obținută de un copil pe munca lui, cu capul lui și în CV-ul oricărui copil un astfel de rezultat este foarte bun, mai ales când începi din clasa a VIII-a să ai asemenea rezultate. Bine, el e acum în clasa a IX-a, dar a obținut calificarea când era în clasa a VIII-a. Gândiți-vă, copilul acesta a avut și Evaluare Națională în perioada asta și după aceea pregătirea pentru Olimpiada Internațională. Deci imediat după ce s-a terminat Evaluarea a avut loc selecția lotului, din 15 copii au fost selectați 5. Dar a reușit și eu sunt foarte bucuros și mândru pentru el. Și pentru școala noastră, că până la urmă să fie de la noi din Moldova pe astronomie în continuare copii care obțin rezultate nu-i chiar de ici-colo. Nu-i primul an, sunt atâția ani și chiar încerci o satisfacție pentru ceea ce reușesc copiii să facă. Și, de la ceea ce părea doar o provocare, precum Olimpiada și alte inițiative de genul NASA, avem copii care studiază acum programe de astronomie și astrofizică prin Olanda, Franța, Spania, Hong Kong, adică au făcut din această joacă, de la un moment dat, o pasiune care, iată, mai mult ca sigur le va deveni meserie. E vorba de Flavia Pascal, e vorba de Traian Bistriceanu, care studiază inginerie aerospațială în Olanda, sunt foarte mulți copii care studiază în domeniu.
Alexandru ANDRIEȘ