Cine a circulat pe drumul de la Negrești spre Mănăstirea Horaița în luna octombrie a putut vedea cum niște oameni se chinuiau efectiv să execute o lucrare la drumul respectiv. Si nu prea le ieșea, oricât s-ar fi străduit, motivele le știu cel mai probabil șefii lor.
Rezultatul, un drum asfaltat mai prost decât cel vechi pe multe porțiuni, cu denivelări, cu diferențe de nivel între benzi. Despre calitatea asfaltului nu discutăm. O filmare făcută recent oferă o imagine asupra lucrării
Am cerut lămuriri privind executantul lucrării de la Consiliul Județean Neamț și am primit un răspuns despre care, inițial, am avut îndoieli că vine de la instituția respectivă. În primul rând lămuririle au venit repede, constructorul era chiar firma CJ-ului, Drupo SA, în al doilea rând conținutul părea cumva nepotrivit cu mentalitățile cunoscute ale instituției: ”Cu privire la situația semnalată pe DJ 156A, vă facem cunoscut că sectorul de drum la care faceți referire nu a fost recepționat. La finalul lunii octombrie, o comisie din cadrul Serviciului Infrastructură Județeană- Consiliul Județean Neamț a efectuat o vizită de verificare a lucrărilor efectuate pe DJ 156A în localitatea Negrești. Ca urmare a verificărilor din teren s-au constatat o serie de deficiențe ale covorului asfaltic, motiv pentru care s-a dispus refacerea lucrărilor. În consecință, factura emisă, (în valoare de 599.264,64 lei), a fost returnată.
Rezultă că, pentru o lucrare prost făcută de către firma Consiliului Județean, acesta nu a acceptat-o și a returnat factură trimisă la plată înainte de recepție! Dacă lucrurile stau așa și devine o obișnuință controlul în teren LA TOATE LUCRĂRILE, dacă Daniel Harpa, noul președinte va face față presiunilor din afara și interiorul instituției pe această zonă cu interese imense legate de fostul președinte, este un prim semnal bun dat pe piață.
Chiar și așa, va fi interesant de văzut cum vor reface lucrarea cei de la Drupo, ai căror muncitori se ocupau de pus balast, la lopată, de-a lungul lucrării despre care s-a stabilit că era proastă.
V.Bălănescu