Rapidul este unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal româneşti, cu istorie, cu poveşti, cu legende, unele dintre ele devenite mituri şi întreţinute de suflarea rapidistă. Rapidul a devenit din nou o echipă cu bani şi cu pretenţii şi este din nou în lumina reflectoarelor. Şi, nota bene, clubul, conducerea, suporterii nu rup legătura cu istoria. O istorie de un secol, cu mai multe cupe interbelice din perioada „terorii/minunii blonde” Baratky. Dar primul titlu este câştigat abia în 1967 de o generaţie de excepţie ce i-a cuprins pe Dumitriu II, Ionescu, Krauss, Lupescu, Motroc, Greavu, Răducanu şi Dan Coe. Ultimul amintit este protagonistul articolului nostru. Au trecut peste 40 de ani de la moartea sa prematură şi controversată şi încă fanii rapidiști îl omagiază pe cu versurile: „Un salut din vechea Troie/Pentru faima lui Dan Coe/Şi înc-o dată că e voie/Ahoe!”. Prezent pe stadion prin 1997 am auzit scandarea şi am întrebat pe nea Vasile, zis Zidarul (nu i-am ştiut niciodată numele de familie), rapidist vechi, cine e Dan Coe. „Nu mai e, a fost. Unul dintre simbolurile Rapidului, născut în cartier, crescut aici, care a jucat numai pentru noi, pentru o echipă anticomunistă. Tatăl său a fost închis ca legionar”. Şi într-adevăr, Dan Coe a ales echipa antisistem şi nu s-a dezis. Rică Răducanu, şi el din cartier, ar fi jucat pentru oricine şi orice, să se ridice şi el, căci se săturase de „banda de calapoade”. Ascultându-l pe celebrul Rică invitat la un podcast al lui Ioaniţoaia, ne-am amintit de Dan Coe şi povestea sa extraordinară.
Dan Coe s-a născut la 8 septembrie 1941 în Bucureşti, lângă Piaţa Chibrit, dintr-o familie de aromâni, tatăl său, Duce Coe, a fost în perioada interbelică jucător la Sportul Studenţesc, cu care a promovat în prima ligă în 1937. Tatăl său a cunoscut temnițele comuniste ca deținut politic, deoarece aderase la cauza legionară. Nu e de mirare că Dan Coe a ales Rapidul, care avea aura echipei muncitoreşti ce lupta pe plan sportiv împotriva echipelor ministerelor apărării şi internelor. S-a format la juniorii Rapidului, urcând la tineret şi apoi la echipa mare pentru care a evoluat între 1961 și 1971 şi alături de care a cucerit titlul în 1967, primul titlu din istoria clubului. A primit supranumele de „Ministrul Apărării”, motiv de ironii cu… Ministerul.
Dan Coe a jucat de 41 de ori pentru selecţionata României în perioada 1967-1978 și a marcat două goluri. A fost unul din cei mai buni stoperi ai fotbalului românesc din în anii ’60, alături de dinamovistul Ioan Nunweiller și stelistul Bujor Hălmăgeanu.
A jucat împotriva lui Eusebio, avându-l adversar direct în meciul decisiv România-Portugalia (1-0) din noiembrie 1969 de la București. Se spune că marele fotbalist a declarat că „dacă în 1966 aș fi avut un fundaș care să mă marcheze cum a făcut-o Dan Coe astăzi, Portugalia n-ar fi ajuns niciodată în semifinale…”
Dan Coe a fost în lotul României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), dar nu a jucat niciun minut, fiind preferat dinamovistul Cornel Dinu. Deşi nu a jucat, a fost unul dintre artizanii calificării, apărarea fiind punctul forte al echipei acelor ani.
Între 1971 și 1973, Coe a jucat în Belgia, la Antwerpen. După periplul belgian, a jucat la Oțelul Galați. În 1974 s-a retras din fotbal, iar în 1975 a plecat în Belgia şi apoi Germania.
La 19 octombrie 1981, a fost a găsit spânzurat în apartamentul din Koln, unde locuia. Nu s-a aflat niciodată dacă s-a sinucis sau a fost omorât. Coe trăia în Germania şi avea statut de refugiat politic. Această tragedie s-a întâmplat la scurt timp după un interviu dat de Dan Coe la „Europa liberă”, un post de radio anticomunist, aşa cum se simţea şi Dan Coe. Cei care l-au cunoscut bine, în frunte cu Necula Răducanu, nu au acceptat ipoteza siniciderii şi pentru cei mai mulţi dintre rapidişti este o victimă a regimului comunist şi, cu siguranţă, unul dintre marii idoli ai galeriei rapidiste. (D. DIEACONU)
