Nu mai puțin de 38 de percheziții domiciliare au avut loc în județele Neamț și Botoșani pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în contrabandă calificată. În urma acțiunii au fost reținute 14 persoane, 7 bărbați și 7 femei, cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani. „Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – octombrie 2024, pe raza județului Neamț s-au constituit două grupuri de criminalitate organizată, bazate pe relații de rudenie, specializate în comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, prin preluarea unor cantități importante de produse accizabile, respective țigarete de proveniență extracomunitară (Republica Moldova și Ucraina), fără a fi marcate potrivit legii sau cu marcaje fiscale necorespunzătoare ori false”, anunță DIICOT.
Cercetările au stabilit că membrii grupurilor infracționale și-ar fi delimitat zonele de acțiune, dar s-ar fi aflat într-o relație de colaborare, în scopul procurării unor cantități mari de țigarete. „În ziua de 03.11.2024 au fost puse în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Neamț și Suceava, fiind descoperite și ridicate 474.700 de țigarete, nemarcate sau marcate necorespunzător, 33 de litri alcool, sumele de 40.000 euro și aproximativ 41.000 lei, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”, mai arată sursa citată.
Ulterior, 13 din cei acuzați au ajuns la Tribunalul Neamț, iar judecătorii au dispus arestarea pentru 11 persoane și control judiciar pentru alte două. În data de 5 noiembrie, un alt acuzat urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț. Acțiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Bacău, Suceava, Iași, Galați, serviciilor de combatere a criminalității organizate Botoșani, Vaslui, Vrancea, Brăila, Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
„În Piața Centrală din Piatra Neamț nu au fost descinderi. Au fost pe teren privat, alături, și nu are nici o legătură cu Piața Centrală. Eu nu știu decât de o acțiune care a avut loc duminică dimineața (3 noiembrie n.r), la bazar. Nu știu ce structuri au fost, Poliție, DIICOT… Am fost anunțat de administratorul bazarului și am înțeles că au făcut verificări într-un stand, într-un modul, la o doamnă care are închiriat acolo. L-au luat martor pe administrator, l-au rugat să îi însoțească, și el a făcut referat strict pe chestiuni interne. Mai mult nu știu, dacă au găsit ceva, ce au găsit, etc. La noi nu a ajuns nici un proces verbal, absolut nimic. Din câte știu au fost descinderi doar la bazar nu la Piața Centrală, cel puțin nu pe terenul nostru, nu la Piața Dărmănești și nici la Piața Precista. Doar la bazar”, a declarat Valentin Mâțu, administrator CMI Urban.
(G. S.)