Sănătatea a fost, este și va rămâne un domeniu de mare importanță pentru Partidul Social Democrat, care va continua să implementeze măsuri-cheie, începând de la prevenție până la centrele de îngrijiri paliative.
Una din prioritățile cuprinse în Programul de Guvernare PSD confirmă viziunea președintelui Daniel Harpa și a echipei PSD Neamț, în strategia locală privind sănătatea. Este vorba despre ”Dezvoltarea asistenței medicale primare și comunitare” prin care se va crea o rețea de centre medicale comunitare în mediul rural și orașele mici.
Se va asigura astfel, accesul permanent și rapid al pacienților la servicii de asistență medicală primară, telemedicină, stomatologie și farmacie comunitară.
Totul pornește de la sănătate și de la grija pe care o avem față de noi și de apropiații noștri. A fost semnat deja contractul pentru construirea unui nou Spital de Județean de Urgență în Piatra Neamț, eveniment la care a participat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Este cea mai mare investiție în sănătate din ultimii 50 de ani în județul Neamț. Venim cu o strategie care să permită oricărui român accesul la serviciile medicale, cât mai aproape de casă.
Prevenția și programele de sănătate
– Accelerarea derulării programelor naționale de screening pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat, cancer.
– Finalizarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului.
Dezvoltarea medicinei de urgență
– Digitalizarea fluxurilor de management a situațiilor de criză și a ambulanțelor
Resursele umane din sănătate
– Finalizarea Reformei rezidențiatului prin descentralizare și a Registrului Profesioniștilor din Sănătate.
– Corelarea locurilor și posturilor scoase la concurs cu nevoile reale de asistență medicală și de resurse umane la nivel local și regional.
Digitalizare și e-sănătate
– Realizarea unei noi Platforme Unice a Asigurărilor de Sănătate pentru facilitarea accesului pacienților, debirocratizare și eliminarea fraudelor.
Dezvoltarea asigurărilor complementare voluntare de sănătate, care să cofinanțeze servicii medicale.
– Crearea cadrului legislativ pentru încurajarea și creșterea deductibilității fiscale pentru asigurări complementare de sănătate.
Dezvoltarea asistenței medicale comunitare și a medicinei școlare
– Sprijin autorităților locale pentru deschiderea de cabinete medicale școlare, inclusiv de stomatologie.
Dezvoltarea centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice, îngrijiri la domiciliu și îngrijiri paliative
– Finalizarea Planului național de îngrijiri paliative, creșterea finanțării pentru minimum 4.000 de paturi de paliație, dezvoltarea de centre publice de paliație pentru copii și îngrijiri paliative la domiciliu.
Așa cum am promis, răspundem așteptărilor românilor! Esențial pentru toți cetățenii este accesul sigur la servicii medicale și medicamente de calitate, inclusiv în situații de criză.
Echipa de candidați PSD Neamț pentru Parlamentul României
C.M.F. 11240017